-
Bărbatul după cum dă cu aspiratorul se cunoaște
Na, că se împlinesc vreo 5 ani de când tot scriu aici și n-am vorbit niciodată despre curentul acesta al împărțirii în mod egal a treburilor casnice dintr-o familie sau cum s-o chema treaba asta în care se militează ca bărbatul să dea cu aspiratorul, să facă mâncare și să crească copiii cot la cot cu femeia. Nu-i rău să ai un soț din acesta care atunci când vine seara acasă dă cu ușa de perete și-i strigă nevestei care-i corectează tema lu’ ăla micu la mate: – Iubirea mea, am venit acasă și am un chef nebun să șterg lustrele de praf! Femeia se excită la maxim, îl pune…
-
Vine un timp când numai de timp mai ai nevoie
La câțiva ani după ce-l cunoscusem pe soțul meu și locuiam deja în România, într-o discuție de-a noastră despre ce ne dorim de la viață, el mi-a spus că vrea să se pensioneze la 45 de ani. Nu eram încă măritată cu el, deci mai aveam timp să fug de unul care abera într-un mare stil. Dar nu sunt eu omul care să ia decizii pripite, așa că, m-am uitat lung la el, am zâmbit în colțul gurii, ca să nu se simtă omul stânjenit și i-am zis: – De ce? Adică, de ce ai vrea să te pensionezi la 45 de ani, ca să faci, ce? Să stai degeaba?…
-
Cum e să nu mergi dimineața la serviciu? Cam așa….
Cine mă cunoaște știe că dacă vreau, pot vorbi mult, foarte mult, enorm de mult. Iar dacă mă prinzi după o zi din aia în care nu am vorbit cu nimeni la telefon, iar bărbatu mi-e plecat de-acasă în delegație, s-ar putea să cadă pe tine păcatul să-mi fii receptor pentru cele 23 000 de cuvinte nevorbite într-o singură zi. Dar dacă vrei să mă faci să tac, întreabă-mă atât: – Tu cu ce te mai ocupi? Brusc, am ajuns la capătul celor 23 000 de cuvinte. Și să vă explic de ce. În primul rând, mă ocup de copii. Când copiii sunt la școală, scriu. Când nu scriu, lucrez…
