Nu mă mai suna la birou

Cunosc multe persoane care dacă-și sună soții la birou și aceștia nu le răspund la telefon, se supără de nu te mai înțelegi cu ele.

Am un prieten care-i răspunde soției de fiecare dată când aceasta-l sună, indiferent că e la birou sau la vreo  întâlnire. Nu știu exact ce-l întreabă, ce-și pot spune, cert e că ea îl sună, el răspunde, probabil a fost la vreun curs de ”cum să ai o familie liniștită”, și-a învățat că răspunsul corect este:

– Îi răspunzi soției la telefon.

Iar al doilea răspuns corect este:

– Da, iubirea mea, da, dragostea mea, așa este, viața mea!

Și soțul meu răspunde la telefon

De câte ori mă văd cu fetele la o cafea sau pică în vreo discuție această temă, apare inevitabil întrebarea:

– Și soțul tău face la fel?

– Da, soțul meu răspunde mereu la telefon. Exact așa:

Vă rog să observați și datele, mai ales pe cele dintre 9 și 23 octombrie, semn că nu sunt tipul de soție care-și înnebunește soțul cu telefoanele, dar am pretenția ca atunci când am nevoie, el să răspundă.

N-ai să vezi așa ceva

Zilele trecute, ca orice cuplu modern al secolului 21 care aplică exact ceea ce se spune în cărțile de  dezvoltare personală: ne-am dat întâlnire fără copii, în afara spațiului comun, adică pe la 10-11 noaptea, la masa din bucătărie și printre:

– Mi-aș dori un uscător de rufe!

– Vezi că mâine ajung târziu acasă.

– Am zis că vreau un uscător de rufe!

– ……mă gândeam că n-am auzit bine….

a apărut și tema:

– Te rog să nu mă mai suni când sunt la birou decât atunci când ai ceva extrem de important să-mi spui.

– Păi și ce înseamnă la tine extrem de important?

– Orice nu poate aștepta până ajung eu acasă.

Dacă ar fi să fac o scurtă verificare la toate motivele pentru care l-am sunat în ultima lună, probabil au fost maxim 2 lucruri care nu puteau aștepta până să ajungă el acasă. Ca să nu zic zero (0). Nici nu știu dacă e de bine sau de rău că n-am nevoie de el în treburile mele zilnice.

Pentru orgoliul feminin, să spunem că e de bine.

– Păi în cazul ăsta, probabil că n-ar mai trebui să te sun deloc când ești la serviciu, i-am răspuns eu așa, mai gânditoare, mai împăcată cu toate că n-aș fi vrut.

Bucățica cealaltă de femeie din mine, aia mai puțin orgolioasă și mai cu nevoie de protecție și încurajare, era în depresie.

– Păi bine, măi, am și eu nevoie din când în când să te mai aud, să te mai întreb lucruri, că nu e timp mereu acasă să ne ascultăm reciproc și tu-mi ceri să nu te sun? Nu vezi că abia la ore din astea și numai o dată pe lună mai apucăm să discutăm și noi altceva decât copii? i-aș fi spus, dar mi-am înghițit cuvintele și l-am lăsat să vorbească. V-am zis că am citit multe cărți de dezvoltare personală. Prima dată așteptăm să vedem ce are omul de spus și după aia comentăm.

– Dacă mă suni, ca data trecută, să mă întrebi dacă mă pot duce în timpul serviciului nu știu pe unde, da, mai bine nu mă mai suna. Te rog să înțelegi că eu dacă sunt 8 ore la birou, eu trebuie să muncesc 8 ore. Altfel nu pot fi productiv, nu-mi termin treburile, nu mai apuc să vin devreme acasă, să-l iau pe Andre de la fotbal și tot ce mi-am mai propus. Știu că pentru tine e greu de înțeles, dar eu chiar lucrez după o agendă, iar, în plus eu sunt un model pentru angajații mei. Nu pot să le cer să fie la program dacă eu nu sunt înaintea lor la birou. Nu pot să le cer rezultate dacă eu nu am rezultate și nu îmi termin treaba. Nu pot să le cer să fie productivi dacă eu nu sunt productiv. Eu numai așa pot funcționa. E un principiu peste care nu pot trece. Îmi pare rău.

Femeia firavă din mine a leșinat de fericire. Orgolioasa din mine și-a mai turnat o cafea.

Apoi, cu pachetul complet i-am zâmbit:

– Așa îmi place de tine că nu faci niciodată rabat de la principiile tale și reușești mereu să-mi reamintești că dincolo de orice, ești om, și ești OMUL meu.

Mi-a zâmbit înapoi.

– Și-acum, că am stabilit limitele tale, unde punem uscătorul?

Sursa foto