Fie Sf. Valentin sau Dragobete, iubirea e la fel
Așa cum avem Ziua femeii, Ziua somnului, Ziua mondială fără mașină, Ziua mersului pe jos, Ziua mersului pe bicicletă și alte zile similare, mi se pare cel puțin just să avem și o zi a iubirii.
Că măcar în ziua aia să ne simțim speciale, dacă în celelalte ne-a uitat pământul la birou sau spălând rufe cu copiii agățate de noi.
Acuma, că e Sf. Valentin, că e Dragobete, cine mai stă să se uite.
Dacă ar fi totuși să mergem la baza semnificației, Sf. Valentin ar fi fost un preot care a cununat un păgân cu un catolic, de aici semnificația iubirii care merge dincolo de cutume și limite sociale.
Dacă ar fi să mergem pe linia lui Dragobete, se pare că pe vremuri, poate chiar și în prezent prin anumite sate, băieții fugăresc fetele cu flori de câmp în mână, căutându-și aleasa.
Nu sunt adepta tradițiilor ”înfiate”, dar nici nu mi-ar plăcea să mă alerge băieții prin păduri, doar – doar m-oi împiedica și m-or prinde. Nu știu exact de unde ni se trag tradițiile acestea cam ”speriecioase”, dar mai degrabă mă emoționează iubirea dusă la nivel superior, depășirea limitelor sociale, dragostea care rezistă.
Până la urmă, și eu sunt măritată cu un catolic și numai un suflet cu har și înțelept a reușit să vadă acolo unde alții au fost orbi. În sufletul omului.
Dragii mei, că alegeți să celebrați sau nu, pe stil american sau românesc, nu uitați că iubirea este singura care persistă în lume.
Se duc războaie, mor oameni, se frâng inimi și se nasc copii din iubire.
Indiferent ce nume ar purta, iubirea merită apreciere în fiecare zi din viețile noastre.
Că e un zâmbet, un gând bun, un telefon, o seară liniștită, o floare, un meniu sănătos, o cafea bună dimineața, nu lăsați să treacă ziua fără acest ”ceva” care o fi el parte din rutină, dar poartă în el inima celui iubit.
