Vine un timp când numai de timp mai ai nevoie

La câțiva ani după ce-l cunoscusem pe soțul meu și locuiam deja în România, într-o discuție de-a noastră despre ce ne dorim de la viață, el mi-a spus că vrea să se pensioneze la 45 de ani.

Nu eram încă măritată cu el, deci mai aveam timp să fug de unul care abera într-un mare stil. Dar nu sunt eu omul care să ia decizii pripite, așa că, m-am uitat lung la el, am zâmbit în colțul gurii, ca să nu se simtă omul stânjenit și i-am zis:

– De ce? Adică, de ce ai vrea să te pensionezi la 45 de ani, ca să faci, ce? Să stai degeaba?

– Să mă bucur de viață, mi-a răspuns el.

M-a pus pe gânduri. Adică, ce să faci concret? Era prin 2007, eu aveam puțin peste 25 ani iar fericirea mea stătea în job. Nu înțelegeam nimic.

– Nu o să ai pensie la 45 de ani. Cu ce-o să trăiești?

El a râs.

– Tu te bazezi pe pensia de la stat? m-a întrebat.

– Ăăăăă, n-am știut ce să răspund. Mama, de exemplu, își dorește să mai apuce pensia, îi spun eu cu speranța de a-l ancora în realitatea românească. Nu cu pensie trăiești când ești bătrân?

– Nu știu ce va fi când vom fi noi bătrâni, dar știu sigur că noi nu avem nici un control asupra acelor bani. Așa că eu îmi doresc să creez venituri pasive care să-mi asigure o viață decentă.

Mi-am făcut o cruce mare cu limba, am zis un Tatăl nostru în gând, un Doamne-ajută cu glas tare, pentru că un astfel de gând era suficient de nebunesc ca să-mi dea fiori pe șira spinării.

În 2015, după mai bine de 7 ani de la această întâmplare, soțul meu a inițiat prima discuție despre bugetul familiei și prioritizarea lui în funcție de obiectivele care urmam să ni le stabilim.

M-a luat brusc durerea de cap.

– Ce buget, băiatule? Nu știu nimic despre bugete.

– Hai să vedem ce îți dorești tu să faci peste 10 ani.

– Da’ de ce vrei tu să ne certăm? Habar nu am ce-o să fac eu peste 10 ani.

– Nu ce să faci, ce vrei să faci?

– Să scriu.

– Bine. Eu vreau să mă pensionez.

– Tu chiar vorbești serios…..

– Da, vreau să lucrez numai ce-mi place. Proiectele mele, când vreau, cum vreau.

– Aha….

– Hai să vedem ce putem face ca să ne atingem aceste obiective.

Așa am ajuns să economisim bani pentru visul meu, visul lui și școala copiilor care, sperăm noi, îi va ajuta să-și urmeze visul.

Visul meu e aici și acum

E incredibil cum visele oamenilor, aparent extrem de diferite, ajung la un moment dat să fie unul și același.

Din 2017 lucrez de-acasă. Mai și scriu, fac și alte lucruri, dar sunt stăpâna propriului meu timp. Mi-au trebuit 4 ani ca să mă pot alinia la ritmul acesta de viață. Acum sunt în acest moment, acum când scriu aceste rânduri nu-mi mai este teamă că nu am casa aranjată, că sunt 5 zile în urmă cu niște task-uri la serviciu, că în loc să mă apuc de dat telefoane, voi face colaci portughezi ca să pun rețeta mâine pe blog. Ce greu este să rescrii un întreg program de funcționare al creierului setat din copilărie. Trebuie să muncești ca să ai, să nu stai, să nu ai pauză nici de masă, nici de respirație, non stop pe bandă rulantă, iar apoi acasă, cu copiii, cu bucătăria, să speli, să calci, să faci mâncare, să nu stai un moment, că dacă stai, stă norocul. Ce minciună gogonată în care au crezut generații întregi!

Dacă stai, ai timp să te bucuri de viață, să vezi ce e în jurul tău, să te asculți, să te înțelegi! Numai dacă reușești să te oprești, îți poți înfrunta fricile, durerile și poți răzbii pentru soluții vindecătoare. Numai dacă ridici capul din pământ ca să te vezi, poți respira aer proaspăt de speranță.

Vine un timp când numai de timp mai ai nevoie

Soțul meu lucrează la o corporație, are program fix, dar pentru prima dată în viața lui de angajat, când și-a negociat contractul de muncă acum 2 ani n-a cerut bani în plus, ci zile de concediu. Are aproape 2 luni libere pe an. Încă nu se gândește la pensionare, dar am reușit în timp, să ajungem acolo unde ne-am dorit: să avem timp atât pentru noi, cât și pentru fiecare dintre noi, independent, dar și timp pentru cei din afara familiei noastre, într-un echilibru sănătos.

Va veni un timp când numai de timp vom mai avea nevoie, să mai stăm cu copiii, să le citim povești, să le ascultăm amintirile, să-i vedem cum fac prostii și să le ștergem lacrimile de frustrare, să ne batem cu pernele și să jucăm șotronul în casă.

Să mai stăm cu partenerul, să ne privim, să dormim în același pat, să ne ajutăm la bucătărie, la pus masa, la șters lingurile și furculițele, să ne ascultăm neliniștile și bucuriile, în fața unui pahar de vin, să ne planificăm bătrânețile și concediile împreună.

Acum e momentul să ne creăm un viitor emoțional sigur.

Acum, când timpul e încă de partea noastră.

Card photo created by freepik – www.freepik.com„>Sursa foto

* Dacă aș avea o baghetă magică, aș face ca toate mamele din lumea asta să-și rupă măcar 5 minute pe zi numai pentru ele, să se relaxeze și să se binedispună. Dar pentru că nu am nici o baghetă magică și șansele să capăt una sunt reduse, am scris Destin de mamă tocmai pentru cele 5 minute din zi pe care le merită fiecare părinte din plin.

** Cutia Pandorei, mi-am imaginat acest joc ca un prieten pe care nu îl avem lângă noi în momentul acela când ne-am dori, când am avea nevoie, să încurajeze femeile să se întâlnească mai des și să se ventileze, să aducă o vorbă bună în cuplu atunci când credem că nimic nu se mai poate face, să zâmbim și să ne amintim că nu suntem niciodată singure!