Secretul cuplurilor care îmbătrânesc împreună
Tocmai am ieșit din perioada de două zile în care adulții în rang de părinte nu și-au vorbit.
Dacă aveți vechime pe acest blog, știți deja că 2 zile de nevorbit la noi e tare mult. Regula: nu te culca supărat pe nici un membru al familiei se aplică în proporție de 99% în familia noastră. Restul de 1% fiind de obicei situațiile în care mie îmi trebuie să procesez întreaga situație, să mă ventilez cu fetele la cafea sau pe principiul: nu mai am cu ce mă îmbraca, îmi împrospătez garderoba.
Soțul meu, cum bănuiesc că se întâmplă și pe la voi, nu are de obicei nici o problemă. Femeile sunt cele complicate care vor gunoiul dus măcar o dată pe săptămână și-o pereche nouă de pantofi, măcar o dată la două luni. Ei sunt niște zambiluțe care miros frumos, zâmbesc duios și stau bine atât afară, în fața casei cât și înăuntru, lângă geam. Ba mai mult, presupun că totul în jur se bucură de mirosul și zâmbetul lor. Adevărat, în funcție de moment și disponibilitatea patroanei.
Acuma, la noi, nici să vrei și nu ai cum să stai îmbufnat pentru că la masa de seară care se ia aproape întotdeauna în familie, e suficient să ne vadă copiii că nu ne vorbim că încep:
– Hai, pupați-vă! Fiți prieteni, că așa e frumos.
– Sunteți supărați? Îmbrățișați-vă, să vedeți ce bine vă simțiți după aia!
Partea bună e că îți observi propriile lecții întipărite bine în mintea lor, partea proastă e că trebuie să te pupi cu zambila surâzătoare care nu are nici o problemă când tu încă nu ți-ai reînnoit garderoba.
Ce gândesc femeile?
Se tot fac glume că a ajuns omenirea pe Lună, dar încă nu a descoperit ce gândesc femeile. Eu cred că greutatea înțelegerii vine de la faptul că femeia, în general vorbind, este mai întoarsă spre emoțional, simte mai mult, tinde să complice lucrurile în scopul de a aduce înțelegere în relație/ familie, pune întrebări pentru a i se clarifica anumite lucruri tot în dorința de a crea un ambient liniștit. Și pentru că emoția s-a născut în familie, fiecare femeie va avea un model diferit de a se raporta la viață, în funcție de copilărie și istoricul ei. De unde și greutatea de a înțelege femeia când uneori, ea pe sine nu se înțelege.
Așa că, sfatul meu e în loc s-o înțelegeți mai bine învățați să trăiți cu ea. Cum vrea ea :) N-ați văzut că în familiile unde ea spune și el face, lucrurile merg brici? Nu e cazul meu, bineînțeles, că eu sunt măritată cu o fecioară și unde nu vorbește bărbatul, vorbește personalitatea.
De aia nu ne plictisim, iar din când în când nu ne vorbim cu zilele. 2 zile.
Totul a început când m-am dus la el și i-am zis:
– Simt nevoia să mai facem și altceva împreună, decât să stăm mereu acasă. Să ne plimbăm, să mergem la munte, să vizităm locuri.
– Sigur, orice te face fericită. Propune și stabilim în funcție de locație și buget.
Un răspuns normal, nu? De adult responsabil. Da.
Doar că pe mine fix asta m-a supărat. Mă așteptam să spună că nu, că de ce, că nu e bugetat, că orice ca să nu. Pentru că așa e modelul din care eu vin. Unu zicea că da, altul că nu. Ieșea discuție, toată lumea nefericită. Creierul meu încă nu e obișnuit ca lucrurile să se întâmple cu înțelegere și vorbă blândă.
Așa că eu am escaladat discuția ca să mă supăr, exact ca și copilul care vrea să plângă și face o criză că e soare afară – efectul biscuitului rupt, se cheamă în psihologie, m-am supărat, el n-a priceput nimic, eu am procesat, mi-am luat și niște haine noi care ajută la refacerea neuronilor, iar după 2 zile am înțeles că viața de cuplu poate fi minunată cu atât mai mult cu cât el face lucruri doar ca să fie toată lumea fericită. Fără nici o obligație, nici o discuție, nici nimic.
Se cheamă decizii luate de comun acord și cu maturitate. Unde ambii adulți rămân adulți și nu se duc în rol de copil.
Hai că o scoatem noi la capăt până împlinim 80 ani. Și 50 de la căsnicie. Numai să ne țină dulapul pentru garderoba mereu împrospătată și inima pentru atâta înțelegere.
