Copilul care aduce încrederea – 6 ani

Azi se împlinesc 6 ani de la nașterea lui Andre. Ca orice mamă care-și iubește copilul peste puterea cuvintelor și a faptelor, voi declara public că au fost cei mai încântători ani din viața mea.

Copilului care mă liniștește și care are mereu brațele deschise pentru mine, împreună cu un cuvânt bine potrivit ca un pansament pe rană, îi doresc o mamă răbdătoare și optimistă.

Dragul meu,

Îți doresc să-și găsești un om care să-ți stea alături, care să te aprecieze și să te iubească exact așa cum iubești tu oamenii din jur. Pentru că fericirea, prosperitatea și reușitele cresc exponențial într-o familie unită.

Îți doresc să îți depășești mereu limitele, să încerci mai mult, să deții controlul propriilor dorințe. Pentru că performanța stă dincolo de zona de confort.

Îți doresc să-ți asumi faptele. Să știi să ierți. Să ceri iertare atunci când ai greșit. Asumarea e semn de maturitate, nicicum de slăbiciune.

Să fii modest. Reușitele să te împlinească pe tine, fără să dai motiv de vanitate și invidie.

Să respecți limitele celor din jur. Oamenii se nasc buni. Frustrările vin din durere, nu din răutate.

Să te menții sănătos. Să faci sport, să mănânci curat, să citești. Sănătatea stă la baza tuturor reușitelor noastre.

Să gândești de două ori mai mult și să spui o dată. Cuvintele o dată rostite prind viață și putere.

Să-ți creezi scopuri în viață. Când drumul e clar, reușita se găsește la un obiectiv distanță.

Să fii demn! Capul sus și mergi înainte! Când te vei respecta și ceilalți te vor respecta!

Iar în momentele grele de încercare ale vieții:

Să nu uiți că indiferent ce faci, ce crezi, ce simți, ce zici noi suntem mereu alături de tine. Mereu!

Să te întorci mereu la principiul de bază al vieții – simplitatea.

Ești obosit – odihnește-te!

Ți-e foame – mănâncă!

Ai greșit – cere iertare!

Ai fost înșelat – iartă!

Respiră și caută soluții. Întoarce-te spre tine, ascultă-te! Fă ce te face fericit!

Totul e posibil! Dacă vrei. 

 

Sursa foto

 

 

 

 

Share This Story!

2 Comments

  1. Mamadedoi 18/12/2017 at 10:56 - Reply

    La multi ani, frumosi si impliniti!

Leave A Comment