Cel mai mai comod loc de relaxare

N-aș putea spune că fac parte din categoria mamelor care au iubit perioada în care au fost însărcinate. Nu am avut sarcini cu probleme majore, cu grețuri sau stat prin spitale. Cu toate acestea, greutatea din picioare, respirația greoaie, pofta de ceva care nu există, controalele, nedormitul nopților, setea constantă, arsurile de stomac, imposibilitatea de a face lucruri banale cum ar fi încălțatul sau îmbrăcatul au fost lucruri care m-au scos din zona mea de confort. Preferam să mă teleportez direct în momentul nașterii propriu zise.

Preferam, dar abia la al doilea copil am înțeles că înșiruirea aceasta de fapte au și ele rolul lor în pregătirea femeii pentru o nouă etapă. Nimic nu e întâmplător cu rol de a ne enerva.

Aseară citeam o carte pe care a primit-o Andre de ziua lui – Ce nu mi-a spus mama. Are pe copertă această caricatură cu un domn și-o doamnă dezbrăcați, alergând unul după celălalt.

– Hai s-o citim pe asta! Uite, ăsta e tati și asta e mami, arată Andre spre oamenii dezbrăcați.

Eu zâmbesc. Nu-mi amintesc să fi alergat vreodată prin casă în briza temperaturii amebientale doar cu părul în vânt. Ultima dată aveam niște haine, poate chiar niște pijamale flaușate cu floricele roz. Reparatul centralei nu e chiar punctul meu forte.

Spre finalul cărții eram deja epuizată după ce mi-am pus toți neuronii în viață și imaginația la bătaie, explicând:

  • de ce unii adulți seamănă între ei
  • de ce părinții se ceartă chiar și atunci când se iubesc
  • de ce bărbații au păr în urechi și în nas
  • cum apar copiii
  • de ce adulții se închid în cameră când copiii dorm

– Mami, eu vreau să mă întorc la tine în burtică! strigă Beti, ca o concluzie a serii.

– Când eu am să mă nasc a doua oară, vreau să rămân pentru totdeauna în burta ta, mami, completează și Andre.

– Și ce să faceți voi la mine în burtică?

– Să stăm la căldurică, să dormim și să ne jucăm.

– Și cu ce o să vă jucați voi, în burtica mea?

– Cu mânuțele și cu ce ai tu, înauntru tău. Cu inima ta. Să nu mai ieșim niciodată.

Vedeți? Atunci când aveți impresia că nu mai aveți nici o resursă pentru copiii voștri, întotdeauna există inima unde-i puteți băga pe toți, ca într-o cutie magică pentru clipe ce nu vor fi uitate niciodată.

***Pentru o doză de relaxare, te invit să citești Destin de mamă

 

Sursa foto

 

 

Share This Story!

3 Comments

  1. […] ”Unde se relaxează bebelușii?” – Și vouă vă spun copiii că și-ar dori ”înapoi în burtică”? ???? […]

  2. Ecaterina 23/11/2019 at 08:11 - Reply

    Buna, astăzi un dimineața aceasta urâtă și rece și eu obosita ca după lupta și cu început de raceala zâmbesc și mi s-a zbârlit pielea pe mine, mulțumesc că ne reamintești ce sunt pentru noi minunile noastre,atunci când ni se pare greu parcă mai poți un pic????

Leave A Comment