3 pași care m-au ajutat să nu mai țip la copii
Dacă răsfoiți de ceva vreme acest blog, probabil ați remarcat faptul că am scris deseori despre țipatul la copii.
A fost un comportament automatizat contra cui am luptat destul de mult. Mi-am dorit să-l duc pe lista comportamentelor controlabile. Să fie în controlul meu deplin.
Adică să ridic vocea numai când vreau cu adevărat, nu că ar exista astfel de situații. Dar să nu mai apară ca un automatism când sunt nervoasă sau obosită. Așa cum se întâmpla de obicei.
Îmi place să cred despre mine că sunt o persoană liberă. Liberă social, nu depind de alți oameni, dar mai ales liberă de alte obiceiuri: fumatul, alcoolul, țipatul, bătaia și în curând, telefonul și cafeaua.
Dacă eu vreau să cresc niște copii liberi, în primul rând, noi, părinții ar trebui să fim și să ne simțim liberi. Iar apoi, să rămânem un model pozitiv pentru cei din jurul nostru.
Trei lucruri m-au făcut să-mi dau seama că am o problemă cu țipatul și care m-au pus serios pe gânduri:
1. Feedback-ul de la copii. Cât sunt mici și nu pot exprima durerea și frustrarea ți se pare că faci bine, că ești pe drumul cel bun. Copiii își iubesc oricum părinții necondiționat. Iartă și iubesc mereu. Atunci când cresc, ceea ce le-ai arătat ca și model devine comportament de bază. Începi să vezi cu cei doi ochi mari ai tăi ce-ai semănat: un copil temător sau agresiv, un copil gălăgios care-și face dreptatea doar țipând, ridicând degetul sfidător către tine. E timp de recuperare, doar să vrem!
2. Feedback-ul de la soț. L-am întrebat acum mult timp, într-un exercițiu de-al nostru, ce-și dorește cel mai mult de la mine. Iar răspunsul a fost peste așteptări – liniște. M-a bântuit mult răspunsul acesta. Eu aveam o listă cu 15 puncte, iar el voia doar liniște.
3. Modul cum mă simțeam eu. În dorința mea de a face lucrurile bine, de a fi aproape de copii și familie, la final de zi primeam doar roșii stricate în față. Tot ceea ce făceam bine era șters cu buretele, rămânând cu litere de tipar, scris drept pe tabla neagră: NU MAI ȚIPA! Mă culcam nefericită cu mine și mă trezeam plină de speranță. Dar lipsea o secundă să o iau de la capăt.
Ce-am făcut?
1. Mi-am creat un automatism. Am înlocuit un automatism negativ cu unul pozitiv. Ca atunci când dai ”Buna ziua” și zâmbești oricui. Într-o zi, Andre mi-a spus – Doamna noastră educatoare nu țipă la noi niciodată. Găsiți povestea întreagă aici. Acela a fost momentul când întrebarea: Ea este o mamă mai bună ca mine? și-a făcut loc în mintea mea. Nu este! Iar acesta este automatismul format. Este altcineva o mamă mai bună pentru că nu țipă? Nu este! Și EU POT să fiu liniștită! Și am încercat să fiu și iată, că am reușit! Pentru că nimeni, nimeni nu este o mamă mai bună pentru copilul meu decât EU. Iar eu pot face orice pentru copilul meu. Inclusiv să renunț la un comportament nesănătos.
2. Am creat un ”semn” care să mă ajute să conștientizez acțiunea. În discuțiile cu soțul meu am ajuns la concluzia că țipatul vine dintr-un fond mult mai vechi, din ”amigdală” (partea creierului care se ocupă de zona amintirilor). De aceea, aproape tot timpul, țipatul este o acțiune inconștientă, ducându-ne fără să vrem înapoi, în rolul de copil. Atunci, am creat o ”înțelegere”. De câte ori mă aude că ridic vocea, el să-mi spună – ridici vocea (pe un ton jos, fără agresivitate – un fel de vocea conștiinței). Pentru a mă aduce înapoi în concret, în rolul de adult și părinte. Funcționează 100%.
3. Mi-am schimbat programul de somn și trezire. Mă culc la 9, mă trezesc la 5. Înainte mă culcam între 23-2 noaptea, mă trezeam la 7. La 7.45 ar fi trebuit să plec din casă, rareori reușeam. Ceea ce fac acum în două ore, respectiv în intervalul 5-7, nu am reușit să fac niciodată în intervalul 22- 2 noaptea. Plus, frustrarea familiei: copiii că nu dorm cu ei – eram stresată că mai aveam lucruri de terminat, soțul că nu apucăm să schimbăm două cuvinte. Plus oboseala crâncenă, frustrarea că nu termin ce mi-am propus, iar pe acest fond diminețile mele erau rupte din filme de groază.
La masă, într-o dimineață Andre a spus:
– Mami iar este stresată. Iar nu a dormit.
Nu știu despre voi, dar pe mine frazele astea mă omoară și mă transformă într-un om mai bun.
Am lucrat peste 9 luni la acest model. Am finalizat de curând cu punctul 3.
E 7 dimineața. Sunt odihnită și împlinită. Iar ziua tocmai a început!
***Despre cartea care te binedispune în vacanța de primăvară-vară și să sperăm că nu și de toamnă: ”Destin de mamă este o reprezentare cu tușe ironic-amuzante a vieții de familie de astăzi, precum și a universului interior al femeii contemporane, răvășite și supraîncărcate. Dina a găsit soluția de a te lăsa, ca femeie, în ghidajul instinctului și al intuiției feminine, recunoscute
ca fiind salvatoare, plus o bună educație – adică ceea ce știi după ce ai uitat tot.” (Oana
Moșoiu, soră, trainer, voluntar, profesor, mamă ș.c.l)
Telefonul si cafeaua! Reteta, va rugam!
Țin un întreg curs pe tema telefonului :) Dar, pe scurt totul pleacă să înțelegi că dăunează și să vrei să schimbi ceva.
Cafeaua am înlocuit-o cu ceai negru, dimineața. Beau una mai pe la prânz.
Iar pe telefon l-am înlocuit cu scrisul de mână când sunt singură și cu jocuri de masă când sunt cu copiii.
Asta-i de fapt, întrebarea: ce pun în locul lor?
Eu vreau sa stiu cum faci sa ii adormi la ora 9. La noi e un haos total la culcare. Daca reusim sa ne linistim toti pe la 11, e minunat!
E o rutină. E un obicei pe care îl avem dintotdeauna.
Mâncăm la 7-8 seara, întotdeauna împreună.
Nu avem ecrane deschise nicăieri. Mergem în pat la 8.30-9. Citim povești sau ne hârjonim.
La 9.15-9.30 se închide lumina ca ușile de la metrou.
Fără excepție.
Buna!parerea mea e ca depinde de anotimp si de zona unde traiesti, de exemplu, in Spania nu te poti duce la culcare la ora 9, acum pe timp de vara, pentru k inca e soare afara; iarna da, la 9-9.30 e ok ora de somn. In schimb, cand mergem la bunici, in R.Moldova, chiar si pe timpul verii la 21.30, copii sunt gata de culcare.
Felicitaaaaarrrriiii!!! Minunat!!! Mi-a dat așa o stare de bine citind acest articol!!! Mă regăsesc cu totul în situația prezentata! Toate aceste frustrari care dor legate de gestionarea timpului….atât de linisyitor gandul de a dormi langa copii!!! Si de a schimba si ceva vorbe cu sotul????!!! Acum nu-mi rămâne decât sa aplic strategia ta!!! Offf ,doamne ajuta-mă!!! Îți mulțumesc mult pentru articol, pentru sfaturile bune!!! Și promit sa-mi pun la bătaie toată ambiția și puterea de a schimba în bine totul în jurul meu! Sa nu mă mai perceapă cei doi băieței dragi ai mei ( 3ani jumate și 6ani jumate) si nici sotul meu mult iubit ca sunt stresata!!! Și sa le pot arata ca îi iubesc cel mai mult…Și nu vreau sa mai fim supărați! ????????❤ Toate cele bune!!! Încă o data felicitări!!! Și Mulțumesc mult!!!????❤❤❤❤❤
Ce mesaj plin de optimism! Mi-ai luminat ziua!
Îți trimit gânduri bune și optimism!
Te pup și te îmbrățișez!
Mulțumesc mult!
Doamne, ce binecuvantare articolul asta! Multumesc mult pentru tot ce impartasesti! Asa vad si eu ca exista si o viata mai buna si ca se poate!
Lucrez la asta…
Articolul asta a venit la fix pentru mine, fapt pentru care iti multumesc!
Cu mare, mare drag!
Si o mare îmbrățișare!
[…] Dacă vreți o soluție ca să nu mai țipați la copii, Dina ne povestește cu multă sinceritate cum a ajuns să conștientizeze când urmează să ridice vocea și să controleze acest automatism. De multe ori, problema ține de noi, părinții, de așteptările pe care le avem de la copii și de felul în care gestionăm momentele în care ei “ne scot din pepeni”. “3 Pași care m-au ajutat să nu mai țip la copii“ […]