Cum am reușit să nu mai țip la copii. Motivația de a mă schimba

Lupta mea împotriva țipatului a început acum câțiva ani când mi s-au întâmplat 3 lucruri fundamentale care au dus, în final, la această majoră schimbare de a nu mai țipa la nimeni în jurul meu și de a-mi controla tonul vocii conștient:

1. Când copilul meu cel mare mi-a spus, pe atunci la grădiniță, că vrea la doamna pentru că nu țipă niciodată la el
2. Când tot copiii mi-au spus să iau o pastilă să mă transform într-o mamă bună care nu țipă
3. Când am fost la psiholog cu soțul meu și singurul lucru pe care l-a spus când l-a întrebat terapeutul de ce a venit a fost: ca să nu mai fie gălăgie în casă!

Toate aceste trei întâmplări s-au produs în aceeași perioadă critică,  pe când copiii erau destul de mici, îmi era extrem de greu să le gestionez crizele, cea mică era foarte mică și plângea enorm de mult, creierii mei erau pilaf, iar pe mine mă pândea o depresie căreia îi țineam piept cu toată forța ca să nu pic de tot în haos.

Iar una peste alta, ca răspuns la toate astea m-am trezit și cu cele spuse de mai sus în față.

Atunci, în momentul acela am înțeles cu adevărat că orice, dar absolut orice voi face pentru copiii și familia mea, este egal cu ZERO dacă voi continua să țip.

Tot efortul depus să le fiu aproape, să le fac mâncare, să-i iubesc și să le arăt zi de zi că pot avea încredere în mine este șters cu buretele în fața primului țipăt.

La început am fost frustrată, dar am realizat că nici asta nu mă ajută la nimic. Și că singura variantă de supraviețuire împreună este ca eu să renunț la țipat.

Iar ceea ce părea imposibil atunci, astăzi e realitate!

V-am povestit puțin contextul ca să înțelegeți că lucratul la tonul vocii este un exercițiu continuu, vine întotdeauna în momentele cele mai dificile ale vieții, ceea ce este absolut normal că nimeni nu țipă de fericire, dar nu ca să vă pună cu totul la pământ, ci tocmai ca să vă încurajeze să vă schimbați și să nu renunțați. Și să nu renunțați!

Copiii o să-și amintească destul de puțin de mâncarea pusă pe masă sau de jucăriile din cameră, dar își vor aminti sigur de glasul blând al mamei și de pacea din familie!

Am împărțit această experiență în două mari articole, în cel de astăzi am pus principiile după care m-am ghidat în acest demers de a renunța la tonul ridicat și vorba dură, partea conștientă cu scopul de a mă motiva ori de câte ori simțeam că drumul e prea greu, amintindu-mi de fiecare dată de ce am ajuns în această poveste. Practic, motivația care m-a ajutat să merg mai departe.

În articolul următor, veți regăsi ceea am făcut concret ca să am zona emoțională în control, locușorul de unde pleacă toată această furie și supărare care se finaliza cu urletul leului din junglă.

Ca orice transformare, e nevoie să lucrăm la ambele capete: de la rădăcină, schimbând traiectoria trunchiului prin motivație și până la vârf, netezind comportamentul.

Vorba dulce mult aduce!

Să nu uitați niciodată această zicală. Puneți-o pe frigider și de câte ori vă vine să țipați la careva, fie el copil, bărbat, angajatul de la Emag care v-a încurcat comanda, citiți-o și recitiți-o! O să rămâneți uimit cât de mult veți câștiga cu tonul blând.

Comportamentul celui din fața voastră se schimbă brusc în momentul în care o situație de criză este gestionată cu calm și voce joasă. Ca să nu mai spun că o dată ce vă păstrați calmul, capacitatea de a rezolva criza este mult mai ridicată decât atunci când sunteți nervoși și creierul vostru se blochează în frustrare.

Unde țipă unul, vor țipa toți

Dacă recitiți cele trei puncte cu care am început acest articol, veți găsi un numitor comun în toate trei: contextul familial.

Înainte să vă propuneți să vă schimbați tonul vocii în raport cu copiii, discutați cu partenerul. Dacă cel puțin un adult nu vă este susținător în acest demers, nu vă încurajează sau poate că nu este adeptul unei voci blânde, ei bine, situația se complică. E ca atunci când unul crede în bătaie și celălalt, nu. Sau unul spală vasele și celălalt mănâncă semințe. Ori suntem amândoi în aceeași barcă, ori plecăm pe drumuri diferite. Contează enorm să știi ce vrei, ce e bine și ce drum să iei! Și abia în astfel de situații, realizezi ce înseamnă iubirea cu adevărat și ce vă ține împreună.

Eu provin dintr-o familie unde s-a vorbit mereu tare. Tatăl meu e din timpurile în care oamenii de la țară se strigau de pe un deal pe altul și se auzeau, mama este educatoare și nu-mi amintesc să fi țipat vreodată, dar vorbea tare ca să cuprindă cei 35 de copii din grupă. Dar de departe, tata vorbește cel mai tare. Eu așa am crescut, cu convingerea că dacă vrei să te auzi trebuie să vorbești tare.

La soțul meu acasă, toată lumea vorbește extreeeem de calm și doar strictul necesar. Tată lui, socrul meu, vorbește puțin și numai ce trebuie, soacra mea vorbește mai mult și e singura pe care am auzit-o vreodată ridicând vocea cu un singur ton. Când eram în creștere copil, acum 8 ani, am plecat în Portugalia pe perioada verii cu Andre care avea pe atunci 6 luni. Toată vara cât am stat la ei acasă, nu s-au certat niciodată ca să ridice vocea unul la altul. S-au contrat dar a rămas totul la nivel de discuție în contradictoriu, nu s-a țipat, nu s-a strigat.

Era și normal, ca peste ani, soțul meu plecat dintr-un context liniștit să vrea același lucru la noi acasă, iar eu să nu am altă șansă decât să mă schimb. Iar ajutorul pe care l-am primit din partea lui a fost acela de a-mi face un mic semn cu mâna sau chiar să-mi spună asertiv când ridic vocea. Pentru că descoperisem în întâlnirile cu psihologul că eu nici măcar nu realizez când ridic vocea și când îi deranjez pe cei din jur.

Ori țipăm, ori nu țipăm

Am făcut referire până acum la ridicatul vocii în raport cu cei din familie, dar realitatea e că o dată ce ne propunem să nu mai țipăm la copii, trebuie să ne propunem să nu mai țipăm la nimeni. Nici la vecinul care face gălăgie, nici la clientul nemulțumit, nici la bărbatul care a venit seara târziu acasă. Liniștea interioară, mulțumirea și satisfacția vine din toate tipurile de relații, iar o dată procesul început, transformarea se va face la nivel general.

E ca o pijama veche pe care o schimbi cu totul. Arunci bluza, arunci și pantalonii.

Creditul pe care-l dați copiilor că nu sunt obligați să vă aducă țipând e același credit și pentru cei din jur. Nimeni nu e obligat să vă audă țipând, nici măcar vecinul de sub voi. Și el are dreptul la liniște, cum și copiii voștri au!

Așa că, duceți procesul de schimbare la nivelul superior: nu mai țip la copii și la nimeni, niciodată!

 Nimic nu justifică țipatul

Ohoo, am fost în filmul ăsta trei sferturi din anii petrecuți cu mine și încă un pic. Mult, foarte mult timp am simțit că tot ceea ce mi se întâmplă: că mi-e greu ca mamă, că am un copil mofturos la masă, că plânge nopțile, că am serviciu în partea cealaltă a orașului, că ne mutăm cu casa, că s-a stricat centrala în mijlocul iernii, că bărbatul e la serviciu ca să avem cu ce plăti pâinea de pe masă și multe altele, justifică nervii mei, frustrarea și implicit, țipetele.

Greșit! Nimic nu justifică țipetele mele pentru că și copiii au frustrările lor și bărbatul are frustrarea lui și vecinul are supărarea lui și clientul nemulțumit are poate copiii nemâncați. Când trăim într-un mediu social, fie el familie sau comunitate mai largă, trebuie să-i acceptăm fiecăruia nevoile și drepturile. Lumea nu e despre mine și atât. Lumea e despre toată lumea și toată lumea, că ne place sau nu, are aceleași drepturi la liniște.

Este doar responsabilitatea noastră să ne rezolvăm frustrările!

Cum facem să nu mai țipăm?

Dacă v-ați așteptat să vă dau câțiva pași rapizi care să vă scape pentru totdeauna de tonul agresiv, ei bine, o să vă dezamăgesc pentru că nu există. Schimbarea unui comportament creat în copilărie la nivel emoțional se produce în multe ore de muncă, frustrare și transpirație cu tine însuți.

Însă, de câte ori vă întrebați ”cum să fac să nu mai țip?!, recitiți ce-am scris mai sus.

Pentru că dacă vreți să scăpați de țipat, trebuie să luptați cu ajutorul conștientului, altfel, veți rămâne să vă plângeți de milă, afundându-vă în emoțional.

Ca atunci când iubești un băiat care te înșală, dar rămâi cu el că nu te mai ia nimeni de nevastă. Ori iei conștientul în brațe și fugi unde vezi cu ochii, spunându-ți că ești frumoasă și deșteaptă suficient cât să-ți găsești iubirea în altă parte, ori rămâi înșelată și nefericită toată viața.

Nu există scurtături, oricât de mult ne-am dori.

Dar întotdeauna avem șansa să ne schimbăm!

** Despre țipăt am mai scris aiciși aici și aici.

***Dacă aș avea o baghetă magică, aș face ca toate mamele din lumea asta să-și rupă măcar 5 minute pe zi numai pentru ele, să se relaxeze și să se binedispună. Dar pentru că nu am nici o baghetă magică și șansele să capăt una sunt reduse, am scris Destin de mamă tocmai pentru cele 5 minute din zi pe care le merită fiecare părinte din plin.

Sursa foto