Pacienta tăcută, Alex Michaelides (recenzie) – Traumele copilăriei trezesc monștrii
Mi-am cumpărat ”Pacienta tăcută” pentru că aveam reducere la transport după o comandă mai mare și nu puteam rata oferta de a-mi mai cumpăra o carte. Tot auzisem de ea pe internet, că e mare bestseller prin America și dacă tot intra la categoria ”+1”, zic, să nu rămân indiferentă la popularitate.
Ca o cafea pe care o accepți de la tipul de la bar (nu știu cum e, dar îmi imaginez) cu speranța că poate se ascunde o mare atracție ascunsă, dar până la final realizezi că trebuie să-l conduci acasă că și-a uitat cartela de metrou în portofel, pe masă.
Pacienta tăcută nu e prea departe de aceeași senzație. La prima vedere arată de parcă e un Dostoievski reinterpretat, dacă te pune Necuratul să omori țânțari la 12 noaptea riști să-ți cadă tavanul în cap atât de groasă e. Dar când te uiți la numărul de pagini și vezi numai 367, te liniștești rapid. Exact cât are Paula, a lui Allende care e jumătate ca dimensiune, doar că nu are pagini volumetrice cum e la modă azi. Păi nu haina face pe om? Face!
De fapt, paginile volumetrice, dincolo că într-adevăr sunt mai la modă acum, se citesc mai ușor și estetic arată mai bine. Dar sunt și mai scumpe, asta ca să știți când plătiți o carte să știți unde se duc banii. Cei mai puțini, la autor :)
Mă rog, mă iau de detalii.
Revenind la subiect, stilul e de thriller care te prinde, pentru că acțiunea e destul de interesantă dar care se poate reduce la vreo 5-6 fraze. Pe primele vi le zic eu, pe restul le intuiți voi. Un cuplu super cunoscut în Londra, evident!, viața perfectă, evident!, ea îl împușcă pe el, evident!, că bărbații n-au niciodată probleme, de obicei, femeile au, iar din momentul acela înainte, ea nu mai scoate nici un cuvânt.
Se face și-o paralelă cu o prințesă din mitologia grecească, Alcesta, pentru a-i da romanului o notă fantastică, precum super eroii zilelor noastre. Că mașini avem, faimă și avere din plin, lipsea personajul fantastic ca să urmăm prototipul zilelor noastre.
Și de nicăieri, dar de fapt, de peste tot, apare acest psihoterapeut care vrea să descopere secretul pentru care personajul feminin și-a împușcat soțul. Asta în plan concret, iar la nivel abstract, de ce nu mai vorbește după comiterea crimei. El de fapt pare mai mult un terapeut – detectiv. Nici nu știu dacă așa ceva există și în realitate sau a fost creat de dragul poveștii. Mie, recunosc, mi-a dat cu virgulă. Că face investigații, vorbește cu prietenii pacientei, o interoghează ulterior. Mă rog….
Pare tare complicat și filosofic, dar în realitate, cele 367 de pagini pot fi citite în 3 zile cu tot cu copii acasă și mâncare de făcut, sau și mai bine, dacă se scoate film, ceea ce înțeleg că se va întâmpla, mai bine îl vedeți într-o vineri seara când n-aveți somn.
Și la ofertă vă luați o altă carte, dar poate nu un bestseller american.
Ce mi-a plăcut e greu de spus. Poate doar faptul că se citește rapid și că te ține în suspans să descoperi adevărul. Adevăr tras de coadă, dar ce, Batman chiar există? Apoi, mi-a mai plăcut și modul cum este scrisă, cursiv, curat.
O recomand ca o carte de vacanță, cu scopul exclusiv de a părea ocupată când copiii vor să te joci cu ei în nisip.
Acuma, dacă vouă v-a plăcut nu vă impacientați. Văd că are review-uri bune. Dar și ”Oamenii fericiți citesc și beau cafea” are review-uri extraordinare iar mie mi s-a părut de departe cea mai slabă carte citită în ultima perioadă.
Așa că, da, gusturile nu se discută. Fiecare carte are povestea ei. Azi e posibil să nu fii pe aceeași lungime de undă cu ea, dar mâine să te prindă exact în momentul potrivit.
Așa că dacă vă plac thriller-urile polițiste, dați-i o șansă.
Eu mă întorc la Ioana Pârvulescu.
*** Despre cartea care te binedispune în vacanța de primăvară-vară și să sperăm că nu și de toamnă: ”Destin de mamă este o reprezentare cu tușe ironic-amuzante a vieții de familie de astăzi,
precum și a universului interior al femeii contemporane, răvășite și supraîncărcate. Dina a găsit soluția de a te lăsa, ca femeie, în ghidajul instinctului și al intuiției feminine, recunoscute
ca fiind salvatoare, plus o bună educație – adică ceea ce știi după ce ai uitat tot.” (Oana
Moșoiu, soră, trainer, voluntar, profesor, mamă ș.c.l)
