-
Jurnalul lui Mihail Sebastian, o viață într-o carte
Am terminat de citit Jurnalul lui Mihail Sebastian. Cred că sunt trei ani de când am început această carte. Am citit-o exact așa cum simt că a fost scrisă: trăind-o. Au fost perioade în care am citit zilnic și altele în care mi-am dat timp să las totul să se așeze. Mi-am dat seama că am și eu nevoie să fac pace și să mă adaptez la schimbările uneori abrupte din viața lui, ca și cum aș fi fost acolo cu el. Mihail Sebastian nu a fost niciodată un om fericit, mai degrabă împăcat cu soarta lui. Iar Jurnalul lui descrie profund suferința umană, văzută din mai multe unghiuri. Pe…
-
Cea mai frumoasă zi din viața mea
Când s-au întors ieri copiii de la școală, din prima zi de școală după multe zile de stat acasă, în pandemie, i-am întrebat curioasă: – Și, cum a fost azi la școală? Și ca niciodată, unde altădată mi-ar fi răspuns cu jumătate de gură: – Bine… Ieri mi-au spus amândoi în cor: – A fost cea mai frumoasă zi din viața mea! Și doar mă știți că nu prea sunt emotivă de felul meu, dar de data asta aproape că mi-au venit lacrimi în ochi. Pentru că nu-mi amintesc de vreo altă zi de școală să aducă atâta fericire ca cea de ieri. Lor, dar și mie deopotrivă! Andre s-a…
S-ar putea să-ți placă și
Bine ai plecat, iarno!
Meșterul nostru, zeul nostru
Tu ce ai făcut astăzi pentru tine?
-
Sunt sclava propriilor mele limite
Știu, sună ca Sclava Isaura în telenovela braziliană cu același nume. Dar nu la ea fac referire, și nici neapărat la mine, cu toate că poveștile au toate un sâmbure de adevăr în viața celui care-o scrie, indiferent cât se străduiesc autorii să-și îmbrace propriile emoții și experiențe în rolurile unor personaje necunoscute. Astăzi vreau să vă scriu ca unor prieteni. Desigur, prieteni suntem de când îmi urmăriți pagina, dar astăzi vă invit să fiți acei prieteni cu care am ieșit la o cafea. Stăm așezați la o masă rotundă, e dimineață, miroase a răcoare, suntem la mine-n curte și copiii se află undeva în siguranță. Nu purtăm mască pentru…
-
Pacienta tăcută, Alex Michaelides (recenzie) – Traumele copilăriei trezesc monștrii
Mi-am cumpărat ”Pacienta tăcută” pentru că aveam reducere la transport după o comandă mai mare și nu puteam rata oferta de a-mi mai cumpăra o carte. Tot auzisem de ea pe internet, că e mare bestseller prin America și dacă tot intra la categoria ”+1”, zic, să nu rămân indiferentă la popularitate. Ca o cafea pe care o accepți de la tipul de la bar (nu știu cum e, dar îmi imaginez) cu speranța că poate se ascunde o mare atracție ascunsă, dar până la final realizezi că trebuie să-l conduci acasă că și-a uitat cartela de metrou în portofel, pe masă. Pacienta tăcută nu e prea departe de aceeași…
-
Șoc și groază: Copilul meu nu citește!
Dacă deții un copil care nici nu vrea să citească, nici pian nu face și nici nu știa să scrie înainte să intre la școală, ai impresia că toți părinții din univers s-au unit pentru a-ți face-n ciudă cu biblioteci întregi și teancuri de zeci de volume citite de copiii lor până la vârsta de 10 ani. Al tău mai are un pic și face 9 și nu te poți lăuda decât cu un teanc de instrucțiuni de Lego și etichete de înghețată. Nu citesc, dar supraviețuiesc! Să nu care cumva să credeți că m-am aliat cu Necuratul și încurajez lumea la necitit. Mai ales pe copii. Nici pomeneală! Lectura…
-
Paula, Isabel Allende (recenzie) – Nu uita că celorlați le e și mai frică decât ție
Paula este o scrisoare devenită carte de memorii scrisă de Isabel Allende fiicei ei aflată într-o comă profundă din care nu se va mai trezi niciodată. Când citești aceste rânduri parcă nici nu mai vrei să cunoști alte detalii și-ți vine să dai direct verdictul: – Cartea asta nu cred că e pentru mine. Câți părinți se simt pregătiți de a citi despre tragedia unei mame de a-și pierde copilul la 28 de ani pe-un pat de spital, fără nici un rămas bun, fără nici o îmbrățișare, plângându-și durerea în peste 350 de pagini? Eu clar, nu. Cu toate acestea, am îndrăznit să-i descopăr secretele având deja în palmares prima…
-
Destin de mamă. Lansarea
Am visat întotdeauna să scriu o carte dar niciodată nu m-am gândit că va fi despre familie, copii, mame. Nici nu mă mir, fac parte din categoria aceea de oameni care dacă nu am GPS să întreb care-i drumul spre casă, mă bag pe cele mai ascunse străzi, intru pe contra sens pentru că-mi scapă semnul, mă întorc de două ori în același loc, ca să ajung peste jumătate de oră tot de unde am plecat. Dacă mă veți întreba vreodată cum de-am rezistat prin București înainte să apară GPS-ul, o să vă răspund că m-am pierdut de atâtea ori că mi-e și groază să-mi amintesc de garajul autobuzului 601…
-
Visul meu devine realitate (II). Când îți dorești cu adevărat, vei reuși!
(continuare de la partea I) Felicitări! Așa, la final. :) Sunt fericită, cartea a ieșit foarte bine. Să ai succes și s-o lansezi așa cum îți dorești! Mi-a scris ieri editoarea, după o muncă la foc continuu de 2 luni. Gata! Ultima virgulă a fost adăugată, ultimul paragraf modificat, ultimul punct închis. Și-abia de-acum începe greul Dacă mi-ar fi spus cineva acum vreo câțiva ani că cel mai simplu lucru din a scrie o carte este fix partea de a o scrie cred că l-aș fi crezut puțin nebun. De fapt, bărbatu-meu a tot vrut să mi-o spună dar risca să nu mai vorbesc cu el o viață jumate, așa…
-
Xanax, de Liviu Iancu. Cartea care m-a făcut să citesc vulgar
Am reușit să termin de citit Xanax. Mi-am cumpărat-o în august, exact când a venit buna mea prietenă, Olga din Anglia, la mine în vizită. Am ieșit în Park Lake să stăm de vorbă așa cum stăteam în anii adolescenței noastre. Ce dor îmi e! Și poate de aici, din dorul ăsta nespus de tinerețe și nebunii și cărți și nopți pierdute am intrat cu ea în Cărturești și i-am spus: – Am chef să citesc o carte bună. Bună! Așa mi-am cumpărat Xanax, am dat vreo 45 lei pe ea și mi-am dorit să nu mă dezamăgească. Pe Liviu Iancu îl știu doar din vreo 2 editoriale pe Profit.…
-
Nu se știe niciodată când copiii vor face liniște ca tu să termini paragraful
Am terminat de citit ”Despre scris” a lui Stephen King. Nu intru în detalii, e o carte destul specifică cu tehnici de scriere creativă. Însă ceva mi-a plăcut tare mult și vreau să dau mai departe. Citește mult, scrie mult Este prima regulă de a deveni bun în această meserie. Și ca în orice altă profesie, exercițiul contează foarte mult. Una e să fii educator în primul tău an de învățământ, alta e să fii avut deja vreo 5-6 generații de copii și părinți, pe lângă ei, de gestionat. Una e să faci biscuiți de ieri, alta e să fii făcut de cel puțin 20 de ori cu doi copii…
