Cea mai frumoasă zi din viața mea
Când s-au întors ieri copiii de la școală, din prima zi de școală după multe zile de stat acasă, în pandemie, i-am întrebat curioasă:
– Și, cum a fost azi la școală?
Și ca niciodată, unde altădată mi-ar fi răspuns cu jumătate de gură:
– Bine…
Ieri mi-au spus amândoi în cor:
– A fost cea mai frumoasă zi din viața mea!
Și doar mă știți că nu prea sunt emotivă de felul meu, dar de data asta aproape că mi-au venit lacrimi în ochi. Pentru că nu-mi amintesc de vreo altă zi de școală să aducă atâta fericire ca cea de ieri.
Lor, dar și mie deopotrivă!
Andre s-a bucurat că s-a jucat cu colegii lui.
Beti că a învățat să citească mai bine decât ar fi făcut-o în online. E clasa pregătitoare și cea mai mare durere a ei a fost că nu se poate întâlni fizic cu învățătoarea ei.
Acum mi-a zis fericită:
– Știi ce frumoasă e doamna mea! Mi-a fost așa dor de ea!
Și mi-e atât de drag de ea pentru că și eu sunt la fel. Mă leg de oameni cu energie pozitivă, îi sun, îi întreb dacă sunt bine și nu cred că e ceva mai bun pe lumea asta decât să fii în preajma oamenilor dragi ție.
Iar eu, eu am reușit să fac în 5 ore cât au fost copiii la școală cât n-aș fi reușit în 3 zile la rând. N-am mai reușit să mănânc, dar am scris la ultima carte pe care sper să o termin cât mai curând, sunt pe final cu un joc pentru mame, și-o spun în premieră, și-o spun cu bucurie dar și cu puțină teamă pentru că, din nou, e un proiect al sufletului și visurilor mele care e gata să prindă formă, am spălat, am ajutat o prietenă care mi-a dat o veste dureroasă și-am stat puțin chiar și cu mine.
Și pentru că am fost atât de plină de liniște, mulțumire și împăcare am petrecut o după amiază excelentă apoi, cu copiii acasă. Am gătit împreună, cu Beti am făcut parada modei, cu Andre am jucat remi, apoi ne-am luat o pauză de citit toți 3 de câte un capitol fiecare din cartea lui, apoi am dansat.
Până și temele lui Andre au fost făcute mai cu spor.
Este incredibil cum lucrurile prind sens atunci când intră în normalul vieții, a rutinei, a cotidianului.
Îmi era atât de dor să-mi fie dor de copii, să mă duc într-un suflet la școală, să-i aștept la poartă, să le văd ochișorii cum mă caută printre părinți, să-i iau în brațe de drag și dor și să-mi povestească ce-au învățat, cu cine s-au jucat, ce au mâncat și cât de bine le-a fost!
A fost ce-a mai frumoasă zi și vreau s-o las aici, în amintirea pandemiei care n-a trecut dar care îmi va aminti de acum înainte, zi de zi, moment cu moment, că nimic dar nimic nu e mai sănătos în viață așa cum e să ai timp pentru tine!
Fă-ți timp!
Dă-ți timp!
Sursa foto
