Home alone (1) – concluzii finale
Știți cum e asta cu singur acasă?
Parcă ai pleca în vacanță – speri la ceva bun, te bucuri că vei avea timp să stai la soare, să bei frappe, să privești apusul, dar când ajungi îți dai seama că nu e cum visai, ori că e prea cald, ori prea frig, copiii nu se acomodează, mâncarea nu e bună, patul scârțâie, și parcă tot mai bine era la tine acasă. Iar când te întorci, îți mai trebuie o săptămână să îți revii.
Eu m-am bucurat că nu o să gătesc decât chestii rapide, fără pretenții, dar am făcut paste de mi s-a luat. Și acuma am niște paste prin frigider…..crude….
Apoi, a trebuit să mă duc cu Andre la dentist – 45 minute dus, 45 de minute întors, să mă întorc după Beatriz, apoi la piscină, Andre nu vrea la piscină decât cu mă-sa, adică în apă cu mă-sa, că altfel nu are farmec. Doar că mă-sa trebuia să primească niște acte de la notar în același timp că nu mai este un ”alt timp” în viața mea.
Apoi, copiii vor să danseze, Andre vrea să ne jucăm de-a câinele, Beatriz vrea să o trag cu pătura prin casă, apoi să construim arme și să ne luptăm, pe mine mă sună cineva la telefon dar nu pot vorbi căci Andre îmi smulge telefonul să răspundă iar Beatriz urlă pe fundal în disperare:
– Aloooooo, alooooooooooooooooo, aloooooooooooooooooooooooooooooooooo, icaaaaaa, aloooooo
Eu abia pot spune că nu e bunica, dar nimeni nu mă aude.
În parc, cu fetele, poveștile încep acum și se termină peste 3 zile.
La fiecare propoziție, Beatriz mai are nevoie de ceva: măr, pară, apă, biscuite, bicicletă, tricicletă, minge, topogan, în brațe, pe jos, în brașe, iar pe jos, în leagăn, mai tare, mai tareeee, mai tareeeeee, eu lângă ea pe celălalt leagăn, și mai tareeeee, jos din leagăn, iar leagăn, maaaaaamiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii, mamiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii, mamiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii – mai ales când sunt pe cale să termin fraza ca să înțeleagă totuși cineva ceva din cele ce încerc să povestesc. Îmi dau seama că îmi propun prea multe.
Ne dăm întâlnire peste 2 ani, în același loc.
Acasă, îi bag pe amândoi în cadă. Știu că nu pot strânge în bucătărie în acest timp, dar tot sper. Abia reușesc să cobor scările că deja se aud urlete de sus. Mă întorc. Beatriz bea apă din cadă, Andre o ceartă, Beatriz îi dă o palmă, Andre ripostează….toată lumea plânge și urlă.
Acum îmi doresc să vină Cris urgent acasă. Că nu mai poooot! Nu mai vreau în vacanță, nu-mi place! Mai bine gătesc două feluri de mâncare, trei, ce vrea sufletul lui, numai să vină să stea și el cu copiii. Măcar 5 minute.
O scot pe Beatriz. Andre vrea și el scos din cadă. Acum!
– Acum nu se poate, iubirea mea! O culc pe Beatriz și vin la tine. Te mai joci și tu un pic în apă, înoți, hai, te rog!
– Eu vreau acum. Nu mai vreau să mă joc. Se așează pe margine să iasă.
O pun pe Beatriz în pat la ea. Urlă. Nu te lasă mami, vin acum. Imediat. Urlă.
Mă duc repede la Andre, deja stătea la oglindă și se pieptăna. Îl grăbesc, hai, hai, repede. Beatriz plânge în continuare. Eu sunt colț cu depresia.
Îl trimit pe Andre să se îmbrace în pijamale. Mă întorc rapid la Beatriz.
După o oră jumate de plimbat cu ea în brațe, reușesc să mă întorc la Andre care mă așteaptă cu 3 cărți de povești să i le citesc.
Negociem 2.
După încă o oră – în care Beatriz mai plânge de 3 ori, că vrea porcul, apă, tati, mami, Andre, nani și Andre se trezește să facă pipi de alte 2 ori, reușesc să îmi aud gândurile.
Strâng mecanic masa. Sunt fericită că am reușit să închei ziua împreună cu copiii mei, ei dorm liniștiți și fericiți. Pe cât sunt de fericită, pe atât sunt de epuizată.
Îmi doresc din tot sufletul meu o zi singură. Fără nimeni. Să nu mă strige nimeni, să nu îmi sune telefonul, să nu vorbească nimeni cu mine. Asta e tot ce pot gândi.
După 4 zile, Cris s-a întors acasă. Yuhu! Există speranță!
Mai obosit ca niciodată, mai stresat, mai nemâncat! Se uita prin noi.
Iar a doua zi era tot zi de muncă.
Sâmbătă, însă, mi s-a îndeplinit dorința. Aia aprinsă, de a fi lăsată în pace. Cine ar fi crezut?
Dar cică, dacă îți dorești ceva cu adevărat, tot universul lucrează pentru a ți se îndeplini dorința.
Sâmbătă, am plecat doar cu Andre la Ferma Animalelor împreună cu Alina, buna mea prietenă, și familia ei. L-am lăsat pe Andre cu familia Alinei, iar noi două am stat împreună să filosofăm. Am vorbit câte în lună și stele. Nu m-a sunat nimeni, nu m-a chemat nimeni, nu m-a deranjat nimeni.
A fost minunat. O oră cât o veșnicie!
După 4 zile de home alone: mami e mami, tati e mami, nani e mami, papa e mami, baie e mami, joacă e mami, grădi e mami, miss e mami, totul e mami, porcu e mami, povestea e mami, cățelul e mami, copiii e mami, șoferu e mami, mami e mami!
Am supraviețuit! Nu știu exact în ce stadiu mental, dar dacă mă vedeți pe stradă vorbind singură sau fără să vă recunosc, măcar să știți motivul principal.
