Parchează în așa fel încât să mai intre și altul lângă tine!
Unul dintre lucrurile cele mai simpatice, dar și utile care mi-a rămas de la instructorul cu care am făcut școala de șoferi acum 11 ani a fost cel legat de frână:
– Imaginează-ți că cei din mașină au mâncat dimineață iaurt, îmi spunea el. Pune frână ușor, să nu le vină iaurtul înapoi!
Și acum mi se pare interesant modul cum punea problema: nu se raporta la șoferul care ar fi putut mânca și el iaurt, ci la cei din jur. Ei să nu se simtă cu stomacul întors de la modul în care conduc eu.
De la tata citire voi reține pentru totdeauna:
– Când vezi unul mai mare decât tine pe șosea, chiar dacă nu are prioritate, lasă-l să treacă el primul!
Parcă știa că mă așteaptă în viață multe, muuulte drumuri pe Centura Bucureștiului înconjurată de tiruri, camioane și buldozere.
Iar dacă ar fi să transmit și eu mai departe o învățătură, cu siguranță ar fi asta:
– Parchează în așa fel încât să mai intre și altul lângă tine!
Într-un oraș în care locurile de parcare sunt mai valoroase decât lingourile de aur, iar la școala de șoferi nu se predă viziunea de ansamblu, redau mai jos minimele reguli de bună cuviință atunci când parcăm, să spunem într-un mall:
- Ne străduim să parcăm exact în locul delimitat pentru mașina noastră. Nu călcăm liniile despărțitoare dintre locurile de parcare, ci oprim mașina la distanță de 2-3 cm de fiecare linie. Ne asigurăm, astfel, că și ceilalți care vor parca lângă noi vor avea suficient loc de staționare.
- Când ieșim din mașină ne asigurăm, uitându-ne la mașinile parcate în jurul nostru, că nu blocăm accesul în vreun fel. Respectiv:
- ceilalți șoferi pot intra în mașina proprie fără efort și fără a le oferi probabilitatea de a ne atinge mașina cu portiera lor.
- ceilalți șoferi pot pleca de pe loc, deci nu am blocat intrarea sau ieșirea nici unul alt autovehicul, iar dacă situația, totuși, ne obligă s-o facem, lăsăm un număr de telefon în parbriz și ne asigurăm că răspundem la el
- Iar, la final, ne verificăm prin întrebarea:
- eu aș putea intra în mașină dacă cineva parca lângă mine așa cum am parcat eu?
- eu aș putea parca în locul lăsat liber, lângă mine?
Pare greu, dar vă garantez că după ce ați exersat de vreo câteva ori, o să vă intrați în mână ca la rând la magazin când știi că nu e frumos să te bagi în față sau când te asiguri să nu dai peste cel de lângă tine cu căruțul. Este exact din aceeași categorie, îi vezi pe cei din jur! Îți pasă!
Și acum, partea practică:
În fotografia de mai jos, mașina albă a parcat prima, ulterior a parcat și mașina gri.
Aparent, ambele mașini au fost parcate corespunzător. Doar că, mașina gri a parcat foarte aproape de mașina albă, astfel încât șoferul acesteia s-a dat de trei ori peste cap, s-a transformat într-o albinuță și-a reușit să intre fără să accidenteze oglinzile și portierele nimănui.
Întrebarea este: putea mașina gri să evite acest aspect?
Da, putea. Pentru că dacă observăm cu atenție în imaginea de mai jos, peretele lângă care a parcat e de fapt un stâlp îngust. Nu e dintr-o singură bucată, lucru care poate fi observabil numai și numai dacă….atenție….ne uităm. Privim în ansamblu.
Lucru care îi permite să lipească mai mult mașina de perete, să dea în spate încă puțin, pentru că spațiul îi permite și astfel, ambele persoane puteau ieși – intra din mașină, fără nici un efort. Cum s-ar spune, ar fi reușit o parcare de nota zece cu felicitări! Dar de data asta nu s-a putut. A lipsit viziunea și empatie, două lucruri fără de care permisul de conducere nu-ți salvează nici mașina, nici nervii și nici viața.
Această experiență mă duce cu gândul la o situație de acum vreo 6-7 ani, când tocmai parcasem pe o străduță lângă biroul meu. Când am ieșit din mașină, o doamnă care parcare câteva mașini mai înfață a venit spre mine și mi-a spus:
– Ați putea să vă dați mașina mai aproape de cel din față, în așa fel încât să mai parcheze cineva în spatele dumneavoastră!
Pe moment nu mi-a convenit, cui îi cade bine o observație de la cineva, așa, de pe stradă? Nimănui. Dar cum mama m-a învățat să vorbesc frumos cu oamenii și să nu mă supăr pentru orișice, am făcut ce m-a rugat. Când am ieșit și-am văzut locul de parcare rămas liber în spatele meu, am realizat că femeia avea dreptate. Apropiind mai mult mașina de cel din față, tocmai făcusem pe cineva fericit, lăsând un loc liber în spatele meu.
Asta ca să știți cum am învățat și eu, că nu cred că cineva se naște cu toate lucrurile știute. Dar toți ne naștem cu capacitatea de a învăța și a de a ne aplica pentru starea de bine a societății în care trăim.
La final voi încheia cu ceea ce mi-a rămas în minte de la polițistul care mi-a dat dovada că am trecut examenul de șoferi:
– Domnișoară, ați trecut, felicitări! Ceea ce aveți în mână e o mare responsabilitate, greul de abia acum începe!
Un greu colectiv :)
***Cartea Destin de mamă este o reprezentare cu tușe ironic-amuzante a vieții de familie de astăzi, precum și a universului interior al femeii contemporane, răvășite și supraîncărcate. Dina a găsit soluția de a te lăsa, ca femeie, în ghidajul instinctului și al intuiției feminine, recunoscute ca fiind salvatoare, plus o bună educație – adică ceea ce știi după ce ai uitat tot.” (Oana Moșoiu, soră, trainer, voluntar, profesor, mamă ș.c.l)
