Românul moare pe front! Nu ca prostu că n-a purtat mască!

Când am plecat spre Portugalia, România era pe locul 3 după ea la numărul de infectați pe zi la nivel de UE. N-am fost prea relaxată să știu asta, una e când ești la tine în țară, așa țărișoară cum e România noastră, decât să te îmbolnăvești sau mai rău, să nu le fie copiilor bine prin țări străine. Dar ne-am asumat plecarea, ne-am înarmat cu dezinfectant, mănuși și măști și aplicând principiul: paza bună trece primejdia grea am ajuns teferi și nevătămați la destinația finală.

În aeroportul din București toată lumea purta mască. Trierea se face din parcarea exterioară, pe rând, în funcție de ora de plecare a avionului. Mi s-a părut civilizat. Înăuntru, puțină lume, se menține distanța, se poartă mască. Din fața porții de plecare se schimbă situația. Unii poartă mască, alții, nu. Unii respectă distanțarea impusă de regulile aeroportului: un scaun ocupat, un scaun lăsat liber, alții, nu. De distanța la intrarea în avion nici nu mai amintesc. Fiecare intră în funcție de educația de-acasă și de numărul de neuroni disponibili.

În avion se recomandă purtarea măștii pe tot parcursul drumului. Regula se aplică, din nou, în funcție de gradul de sănătate al neuronilor: unii poartă, alții, nu. Când ajungem la destinație, distanțarea e de domeniul trecutului, ca și cum, după 4 ore și puțin împreună în avion devenisem deja o familie iar regulile nu-și mai aveau rostul. Am fi putut da chiar și-o mică petrecere cu dans și voie bună, potențial exista la domnii binedispuși din față pe care i-a amenințat însoțitoarea de bord că-i scoate pe aripă dacă  nu se potolesc.

Au râs dar s-au liniștit, dar copiii mei și astăzi se amuză când își amintesc.

În aeroportul din Portugalia, până la verificarea actelor, haosul e ca la noi, în supermarket. Intri cu mască pusă ca să nu rămâi fără pâine acasă, dar ți-o dai jos după primii 5 pași. Pe motiv că nu poți respira cu ea. Eu tocmai pentru că nu pot respira i-aș obliga s-o poarte, ca să vadă cum e să stai bolnav la ATI fără să poți respira pentru că nu ai la ce.

Nimeni nu respectă distanța de 1 m, un domn conațional cu burta ieșită din pantaloni îmi face semn să mă bag în fundul celui din față.

Refuz, iar el mi-o ia în față. Masca e sub nas, dar nici nu pare să-i pese.

– Nu s-a inventat încă boala care să le zică unora cum să se poarte!

După ce trecem de verificarea actelor, regulile devin stricte. Lumea trebuie să poarte mască, pentru ieșirea din aeroport se formează un șir lung cu păstrarea distanței regulamentare. În metrou, absolut toată lumea poartă mască. În gară, la fel, în tren, la fel. Socrii mei mă așteaptă la tren cu masca pe față, ne luăm în brațe dar nu ne pupăm.

Cumva, în țara asta și ea coruptă și într-o continuă criză, lovită acum mai mult ca niciodată în economie din lipsă de turiști, oamenii au înțeles că dacă cetățenii nu demonstrează responsabilitate și respect față de ei înșiși și aproapele lor, luminița nu va străluci curând la capătul tunelului.

Nu trebuie să vină statul să ne amintească la fiecare 5 minute să purtăm mască sau paznicul de la ușa magazinului ca să facem minimum pentru sănătatea noastră. Respectul și responsabilitatea ar fi trebuit învățate acasă.

Citeam de curând că lipsa purtării măștii este direct proporțională cu nivelul intelectual al fiecăruia. Sunt perfect de acord! Cum să știi tu că spitalele sunt arhipline de bolnavi, medicii nu mai fac față, oricum ei nu prea fac față nici într-o zi normală fără covid la orizont, țara geme de panică și știri alarmante și tu să stai la rând la gogoși, fără mască? Sau îți faci cumpărăturile de la magazin ca și cum trăiești o zi perfectă din vara anului 2015 fără covid și sute de îmbolnăviri?

În Portugalia stau într-un sătuc destul de mic lângă plajă, unde absolut nimeni nu merge pe stradă fără mască. Nu știu dacă înțelege cineva nivelul de responsabilitate al acestor oameni: la magazin se stă la rând afară, la plajă se păstrează distanța de 1 metru între prosoape, e drept că au și de unde, la cafenea, la fel.

La mall-ul din orașul vecin se merge în direcția acelor de ceas. S-au creat două benzi de circulație, pentru a se menține distanța regulamentară. La magazine se intră pe rând.

Or fi și la ei rebeli ca și la noi care nu respectă regulile și fac pe interesanții, eu nu i-am văzut dar probabil că sunt. Dar cu toate astea, cei mai mulți aleg să se protejeze pe înșiși. Nu-l iau pe cel fără mască drept model, ci, din contră, își înfig nasul mai puternic în mască când trec pe lângă el.

Că despre asta este vorba până la urmă. Nu porți mască pentru mine, pentru casiera de la magazin sau femeia de serviciu de pe scara blocului.

Porți mască pentru tine, pentru familia ta, pentru copiii tăi.

O porți exact în funcție de numărul de neuroni disponibili din capul tău. De nivelul tău intelectual.

Suntem cu toții ca pe un vapor: cine crede că purtând vesta de salvare are șanse în caz de impact, va supraviețui, cine nu crede în iceberg și organizează petreceri cu vecinii de cabină are toate șansele să le înghețe mustățile în Atlantic.

E drept, însă, cu românul nu te pui! Cel care se pricepe la toate, este și virusolog și medic, știe și despre teoriile conspiraționiste și e frate de mamă cu covid-ul, dă cu el de pământ, precum Făt Frumos în luptă cu Zmeul Zmeilor!

Păi doar nu l-a făcut pe român un virus chinezesc! Păi neam din neamul chinezesc n-a mai pomenit român să moară că n-a purtat o mască. Românul moare pe front, muncind și luptând pentru onoare, nu ca prostu de la o gripă!

Într-un final, e drept că toți murim.

Ține numai de noi dacă o facem la rând la făină și drojdie sau retrași, într-o căsuță de poveste, peste 50 de ani, amintindu-ne de 2020, anul pandemiei și-a purtării măștii oriunde în afara casei!

*** Despre cartea care te binedispune în vacanța de primăvară-vară și să sperăm că nu și de toamnă: ”Destin de mamă este o reprezentare cu tușe ironic-amuzante a vieții de familie de astăzi, precum și a universului interior al femeii contemporane, răvășite și supraîncărcate. Dina a găsit soluția de a te lăsa, ca femeie, în ghidajul instinctului și al intuiției feminine, recunoscute ca fiind salvatoare, plus o bună educație – adică ceea ce știi după ce ai uitat tot.” (Oana  Moșoiu, soră, trainer, voluntar, profesor, mamă ș.c.l)