Tu a cui ești? Părinții tăi cu ce se ocupă? Cine-i soțul tău?
Rândul de copii gălăgioși din fața mea pare că nu se mai termină.
– Mama?
– Casnică.
– Tata?
– Muncitor pe șantier.
– Deci ar putea să ne ajute să ne văruiască clasa la vară. Stai aici în dreapta mea.
– Mama?
– Croitoreasă.
– Ar putea să ne facă niște huse la bănci.
– Tata?
– Face mobilă.
– Și mai bine. Niște rame la hărțile de geografie. Stai aici, în dreapta.
– Mama?
– Educatoare.
– Tata?
– Maistru instructor.
– N-are cu ce să ne ajute. Du-te-n spate.
M-am așezat în ultima bancă și-am început să mâzgălesc o foaie de hârtie. Pauza se terminase, rândul se împuțina, copiii din dreapta doamnei erau aleși pe sprânceană.
În timp ce noi plecam acasă la final de ore, ei rămâneau să facă ore extra de matematică și pregătire pentru examene și olimpiade.
În timp ce părinții noștri erau invitați doar la ședințele cu părinții, ceilalți veneau la întâlniri personale cu învățătoarea.
Pe când părinții noștri nu aduceau nici un aport clasei în care învățam, ceilalți ne făceau bănci, rame la hărți și ne văruiau clasa.
Stima de sine scădea direct proporțional cu numărul de bănci cu care ne mutam în spate, iar ei veneau în față.
Purtam în mine o recunoștință amară pentru ceea ce aș fi vrut și eu să fiu și soarta alesese să nu.
Familia nu ți-o alegi, dar te definește?
Am plecat astfel în lume cu ideea că nu contează ce faci, important e a cui copil ești. Iar eu cum nu eram fata niciunuia potrivit cerințelor, oricare ar fi fost acestea, se înțelege că alegerile n-au fost dintre cele mai coerente.
Haideți să facem un exercițiu. Imaginați-vă că sunteți într-o sală, iar eu vă prezint ceva.
A. – Bună ziua, sunt Dina, mă trag dintr-o familie de doctori și astăzi am venit să vă povestesc despre bolile copilăriei.
B. – Bună ziua, sunt Dina, formator și astăzi am să vă povestesc despre bolile copilăriei.
Care punct din cele de mai sus oferă mai multă încredere?
E de prisos să vă spun că faptul că am părinții medici veterinari nu înseamnă că vin și cu un bagaj de informații mai prețios.
Și cu toate astea, pun pariu că o să plătiți 50 de lei să mergeți la Dina de la punctul A, lăsând-o pe Dina de la punctul B cu sala goală. Chiar dacă, v-ar putea oferi mai multe informații utile.
Dar soțul tău ce face?
– Tu știi cine e soțul ei? m-a întrebat într-o zi o prietenă despre o cunoștință comună.
– Cine?
– Mare creator de artă contemporană.
– Și?
– E foarte tare!
Pe de altă parte, când l-am rugat pe soțul meu acum vreo câțiva ani să întrebe ceva în numele meu la o instituție, mi-a spus așa:
– Ceea ce faci, fă prin forțele tale proprii. Creează-și contacte, devino mai bună fără ajutorul meu. Îți pot spune ce cred eu că e nevoie să faci, dar nu voi face pentru tine. Pentru că într-o zi s-ar putea să nu o mai pot face. Și-atunci, cine te va mai ajuta?
În zilele noastre, observăm cu mare ușurință cum copiii noștri sunt ajutați de la a se îmbrăca, încălța până la a li se oferi mâncarea direct în gură. Mai târziu, vin la școală cu temele făcute de către părinți, pe modelul – lui nu-i place geografia, mai apoi îi găsim locuind cu mama și tatăl până când se căsătoresc și încă vreo câțiva ani după aceea.
Există o nesiguranță de a nu greși sau de a nu dezamăgi și-atunci e mai bine să nu riști, să nu încerci, iar în final să te deprimi că nu e suficient și vrei mai mult sau să te complaci într-o situație care nu e despre tine.
Niciodată în lumea asta performanța n-a purtat chipul părinților.
A reuși e despre tine, ca om și individ. E despre muncă, răbdare, perseverență și concentrare.
Principii și valori care țin de fiecare dintre noi, în unicitatea noastră.
Confirm că nu e simplu să dai cu capul de pereți, să vrei mai mult, să muncești în trei ture și să nu apară nici o baghetă magică care să te salveze.
Satisfacția stă în reușita de la final sau în luatul de la capăt pentru a zecea oară.
Pentru că totul e posibil când pleci la drum cu o bază puternică de încredere în forțele proprii.
