Reușita stă dincolo de zona ta de confort
Tot aud în jurul meu că a face tot ce poți uneori e suficient. Într-adevăr, când te străduiești din răsputeri să fii și părinte, și angajat, și profesor, și bucătar, toate la tine acasă, în același interval orar, să faci tot ce poți e suficient.
– Nu te-a învățat nimeni cum să fii mamă și nici cursuri de profesor n-ai luat, mi-a spus săptămâna trecută o prietenă bună când i-am zis că simt că nu dau randamentul necesar ca să meargă lucrurile bine. Tu deja ți-ai depășit atribuțiile, a continuat, ai făcut ce-ai putut tu mai bine!
Am rămas cu un sentiment de satisfacție. E foarte bine cât fac, sunt pe drumul cel bun, am prins eu curaj.
Pe de altă parte, tot citind în jurul meu despre oameni care au ajuns pe culmile pe care le visez și eu noaptea, când n-am somn, realizez că nu e suficient să faci suficient ca să urci treptele împlinirii. În vârf se ajunge cunoscându-ți limitele și depășindu-ți-le, învățând din greșeli și impunându-ți să nu le mai repeți. În vârf se ajunge după ce treci de travaliu. După ce te-ai chinuit, ai înfruntat furtuni și ninsori, te-ai ridicat de jos cu genunchii sângerii dar ai continuat, ți-ai șters ochii, ai scrâșnit din dinți și-ai urcat mai departe, fără să-ți pierzi vreodată, obiectivul.
Un obiectiv, maxim trei, ca la proiecte, și nu zece pe toate planurile. Că pentru a reuși ai nevoie de energie, timp și implicare, dar în același timp ai nevoie de obiective realistice.
Și casa lună, și mâncarea caldă, și copiii organizați, și bărbatul liniștit, și tu cu toate treburile la serviciu puse la punct, e demn de povestea Cenușăresei.
Iar basmele au farmecul lor, dar numai în lumea basmelor.
Să auzi de la cineva că ești suficientă când paharele tale de curaj și încredere sunt goale e cel mai de preț lucru pe care-l poți primi. N-am nici un dubiu!
Dar după aia, bea din ele puțin câte puțin și folosește-le să-ți continui drumul și nu doar ca să supraviețuiești, așezat la umbra castanului.
Îmi amintesc, acum vreo 4 ani dezvoltasem o obsesie pentru a avea un articol publicat în fiecare zi, la ora 9. Elegant, spuneam că e o strictețe de-a mea, realitatea era că dacă nu aveam acest articol, mă transformam așa cum se transformă virușii în monștrii. Nu mai puteam vorbi, nu reușeam să mănânc, nu eram coerentă pentru că nimic nu mă făcea suficientă precum articolul publicat la ora 9. Mă citea o treime din câți mă citesc azi, dar nu era vorba despre asta, ci despre faptul că eu trebuia să trec în fiecare zi prin acest travaliu ca să ajung azi la rutina de a scrie zilnic.
– De ce pui atâta presiune pe tine? mă întrebau prietenii. Nu vezi că-ți face rău? Tu ești suficientă, scrii bine, lumea te citește.
Dar eu voiam mai mult, voiam drumul acesta de a mă pune la calculator și să scriu cu ușurința cu care beau un pahar de prosecco.
Realitatea era că eu nu eram suficientă atunci! Și nimeni nu mă putea opri din gândul meu!
Suficient ești azi că ai pus masa, că ai sunat un prieten, că ți-ai îmbrățișat soțul sau copiii. Îți umple paharele de mulțumire, de satisfacție, de bucurie.
Când îți propui însă să nu mai țipi la copii, să nu-ți mai judeci partenerul sau să-i pui etichete, să faci un pas în față la job, să fii mai bun mâine decât azi, să faci din pieptul ăla de pui cea mai bună cină pentru mâine, să scoți din aluatul care nu mai crește cea mai bună plăcintă cu brânză, să-ți depășești limitele și să ți le întinzi dincolo de orizont, acolo unde să te aștepți tot tu cu zâmbetul pe buze, ștergeți ochii de lacrimi și ia-o înainte!
Fii mai mult decât suficient! Fii omul la care visezi noaptea atunci când nu poți să dormi!
Pentru că din toți cei pe care i-am citit că au ajuns pe culmile pe care le visez și eu noaptea, atunci când nu pot să dorm, toți au un numitor comun: nu au încetat niciodată să viseze și să-și dorească cu adevărat să reușească!
Background photo created by jcomp – www.freepik.com„>Sursa foto
*** și pentru că am mai avut câteva lucruri de spus, am scris cartea Destin de mamă care îmi doresc să vă încurajeze și să vă binedispună
