Voi doi sunteți unul?

Iubirea nu e totul.

Și pe asta am auzit-o tot la un podcast, pe internet și m-a pus rău pe gânduri.

Tocmai purtasem cu soțul meu o discuție pe tema iubirii și concluzionasem amândoi că totul se reduce la iubire.

Indiferent de relație, faptul că ne naștem din iubire, totul se reduce la iubire.

Chiar și copiii care se nasc din părinți care nu și-au dorit copii sau în urma unui viol sunt născuți din iubire.

Iubirea Vieții care i-a dorit pe pământul acesta. Și pentru că s-au născut au un rol și un scop aici.

Nimic nu e întâmplător.

Și atunci, cum punem această iubire divină în concret. Cum o traducem atunci când lumea divorțează pentru că ”iubirea nu e totul”?

Iubirea are foarte multe fețe.

Iar prima și cea mai importanță este fața noastră.

Biblia, catea noastră de căpătâi, ne spune că Dumnezeu ne-a creat după chipul și asemănarea lui.

Deci, el s-a iubit pe sine atât de mult încât s-a născut pe sine însuși în miliarde de copii.

Ce dovadă mai mare decât iubirea de sine mai avem nevoie să înțelegem cât de mult ar trebui să ne iubim pe noi înșine?

Dsigur, nu confundați iubirea de sine cu egoismul. Iubirea de sine este parte integrantă din iubirea divină, a celui care și-a sacrificat fiul pentru ca noi să fim astăzi un pic mai inteligenți. Spirit și trup.

Iubirea de sine este atunci când îți pui tu vesta de salvare prima dată ca să îi poți salva pe ceilalți de la înec.

Câți dintre noi facem asta?

Ieri am fost toată ziua super melancolică. Cu toate că am avut tot felul de lucruri de rezolvat, unii ar zice că anume au apărut toate ca să mă distragă la ce îmi este greu să văd, am ajuns acasă pe la 7 seara atât de încărcată încât la orice respirație aș fi explodat.

Noroc că am niște ani de lucru cu mine în spate și am învățat să-mi gestionez emoțiile, iar copiii să-mi cunoască ritmul. Mi-am luat niște timp cu mine, am pus o muzică care să mă liniștească, dar, înăuntrul meu adânc abia așteptam să vină soțul meu acasă să-i povestesc prin ce trec.

Exact ca atunci când aveam copiii mici și abia așteptam să vină acasă să-i pasez lui, acum, abia așteptam să-mi pun propriul copil interior în brațele lui.

Nici măcar nu eram conștientă de asta până când n-am sunat-o pe mama instinctiv să văd ce face, lucru care nu prea se mai întâmplă de ceva vreme, apoi să vorbesc cu tata care foarte curios, de altfel, a fost calm și mi-a reamintit cât de mult mă iubește, iar la final, a venit soțul meu acasă și m-am prăbușit în brațele lui.

– Ce s-a întâmplat? m-a întrebat el.

Am inventat atunci o scuză, pentru că știu că el încă nu poate duce motive de genul:

– Așa mi-a venit!

Cred că totuși a început să se obișnuiască cu mine și să știe că atunci când îi spun:

– Am vorbit cu tata, e suficient să știe că e ceva acolo nerezolvat și să accepte pur și simplu.

Totul se reduce la iubire

Doar că e nevoie să accepți iubirea, să fii pregătit pentru ea, să o iei în brațe, să o vrei, să o iubești.

Să iubești iubirea!

Să o iubești atât de mult, atât de mult, atât de mult încât să te poți ridica la nivelul ei.

A ști să iubești nu e simplu.

Implică să te cunoști foarte bine, să știi ce vrei, cum vrei, ce ai nevoie, ce e nevoie să lași. Iubirea se învață de la părinți, iar dacă nu ni s-a arătat, ca adult avem nevoie să luăm procesul de la capăt. Să fim iar copii în inimă și să învățăm ce e iubirea.

Aici, unii divorțează. Pentru că cel de lângă noi nu este mereu deschis sau disponbil să te ajute să te descoperi.

Pentru că nici el nu-și dă voie să fie deschis să se descopere.

De aceea, un cuplu e un dans în doi.

În cuplu te descoperi pe tine cu ajutorul celuilalt.

Iar când unul nu mai ține ritmul, mai bine să plece.