Lăsați copiii să participe la serbări!
Tot la categoria: nu mai pot să aud că mor, intră și aceste sfaturi cu privire la de ce nu ar trebui să fim de acord cu serbările și cu spusul poeziilor în fața lui lui Moș Crăciun.
Mă rog, eu mor la orice sfat de parenting, mai ales la alea care încep cu: Nu faceți asta sau Faceți asta!
Viața, dragii mei, nu este în alb și negru. Nici măcar în gri nu este colorată. Fiecare om de pe planeta asta poartă cu el propria lui culoare, iar noi, părinții avem reponsabilitatea să descoperim și să înțelegem culoarea propriului nostru copil.
Că mai ascultăm ce zice unu sau altu, până la urmă trăim într-o societate cu un milion de guri și păreri, dar de aici până a lua tot ceea ce auzim și să aplicăm brut, fără să filtrăm, fără să ne întrebăm intuiția: oare e ceea ce se potrivește copilului meu? e cale lungă.
Se spune că participarea la serbări expune copilul la un factor de stres, că îi scade încrederea în sine și că îi transmite cumva informația că pentru a fi plăcut trebuie să facă ceva pentru asta, ceea ce intră în contradicție cu ideea de iubire necondiționată.
Eu sunt de altă părere.
Iubirea necondiționată e una și se transmite, se învață, se educă în fiecare zi din viața noastră alături de copil. De la servirea mâncării împreună, ținutul de mână, prezența în momentele cheie din viața copilului, până la pupicul de noapte bună. Participarea la o serbare pe an nu poate distruge baza unei educații sănătoase. Dacă există, desigur.
Însă, dincolo de asta, teoria Human Design spune că unii dintre copiii noștri se nasc cu acest canal 11 – 56, Canalul Curiozității, canal pe care îl am și eu activ și despre care vă pot povești o zi și-o noapte.
Este canalul celor care caută experiențe ca să le poată povesti mai apoi.
Sunt copiii care vin de la grădiniță sau de la școală și încep să povestească câte-n lună și-n stele. Sigur știți despre ce vorbesc.
Acești copii nu că nu vor fi afectați de participarea la serbare, ci, din contră, o să le placă experiența pentru că ei așa învață.
Există o sete incredibilă la această categorie de copii de a ști, de a descoperi, de a simți experiența care la vârste fragede este destul de limitată. Gândiți-vă câte experiențe are un copil mic la grădiniță. Învață de la educatoare, din jocuri și din serbare. Dacă apoi, stă acasă pe ecrane că mama e ocupată cu fratele mai mic și tata e la serviciu, vă las pe voi să vă gândiți cam pe unde va alerga nevoia acestui copil de cunoaștere.
Într-adevăr, e posibil, la vârste mici acești copii ca oricare altcineva să se sperie de Moș Crăciun, dar asta e parte din acomodarea la persoane noi, situații care ne surprind uneori plăcut, alteori mai puțin, și e un bun moment să-i ajutăm pe copii să conțină o astfel de situație. Nu cât să o evităm, dar cât să o acceptăm ca ceva normal în viața noastră de zi cu zi.
Desigur, dacă părinții simt că e un moment oportun sau preferă să-l amâne. Dar nu trebuie confundate situațiile între ele că nu are nici o legătură una cu alta, în afară că ambele fac parte din procesul educațional al copilului.
Copiii care nu au acest canal definit e posibil să simtă anxietate cu privire la participarea la serbări. Însă și aici, tot părintele prin procesul lui personal, intuitiv poate ajuta copilul să se acomodeze la o situație neplăcută sau să considere că, pe moment, mai bine îl evită.
Când copiii mei erau mici și umbla și pe atunci povestea aceasta cu serbările și nici despre Human Design nu știam, am vorbit cu educatoarea să înțeleg dacă copiii prezintă anxietate la repetiții, i-am observat acasă dacă învață poezia cu drag, îi întrebam despre serbare ca să văd ce emoții le transmite, i-am asigurat că dacă se vor speria pe scenă, eu sunt aproape de ei, și doar apoi, am luat decizia să participe la serbare.
Nu am tăiat din start experiența.
În momentul în care părintele ia o decizie asumată: știu despre ce este vorba, dar acum atât pot, a făcut cea mai bună treabă pentru copilului lui!
A fi părintele perfect nu înseamnă să faci totul ca la carte, dacă există o astfel de carte.
A fi părintele perfect este să iei decizii asumate, în cunoștință de cauză pentru copilul tău!
Nu trebuie să știm cu toții teorii care nu ne atrag în mod special, dar e nevoie să știm că pe copilul nostru numai părintele lui îl poate înțelege cel mai bine. Iar asta se face fiind atent la nevoile lui, ascultându-ne intuiția, fiind prezent în viața lui, observându-l și nu alegând liste scurte de pe internet.
Educația de calitate nu e simplă!
A asculta în stânga și în dreapta ce zice unul sau altul denotă lipsă de încredere și abia acesta este drumul spre lipsa de încredere transmisă mai departe copilului.
Așa că, decât să ascultați gura lumii în materie de serbări, mai bine vă ascultați intuiția și lăsați copilul să participe la ele!
Sau nu, oricum nu se va face nicicum gaură în cer.
Dar sigur, cel puțin un copil va fi fericit că are un părinte ca voi!
Iar acela este copilul vostru! Prețuiți-l!
De acord
O simpla serbare nu este satana in persoana. Ideea e cum putem scoate ce e mai bin din aceste serbari, cum putem propune educatoarei/invatatoarei implicarea parintilor ca sa fie mai paricipativ evenimenul si mai cu folos pt toata lumea. Daca si parintii participa si nu sunt doar spectatori avem mari sanse sa se simta copiii muult mai bine.