Ce-l face pe om, un bun cadru didactic?
Mama mea este educatoare. Așa o știu, dintotdeauna.
De când am deschis ochii prima dată, mama avea deja ”copiii ei” de la grădiniță.
”Copiii ei” erau săraci, locuiau într-un sat departe de Bacău unde mama făcea naveta. Se ducea zilnic, fără nici o excepție, deoarece ”copiii ei” aveau nevoie de ea: să îi ia în brațe, câteodată să-i îmbrace, să-i hrănească, să-i învețe litere și cifre, fructe și legume, meserii și încrederea în sine. Pe unii i-a cununat, când la rândul lor s-au dus la casele lor.
Din când în când, mama mă lua și pe mine la ”copiii ei”. Eram fericită! Puteam să stau mândră în fața ”copiilor ei” și să spun:
– Ea e DOAR mama mea! Pentru voi e doamna educatoare! Eu sunt copilul ei!
Copilul de cadru didactic e diferit
Nu mi-am dat voie să simt asta până când, într-o zi, minunata doamnă educatoare a lui Beti mi-a spus:
– Doamna Bento, mă duc acasă la fetița mea. Că stau toată ziua cu ”copiii mei” și am impresia că atunci când ea are nevoie, eu nu mai am răbdare. Că dau totul aici.
Atunci, am auzit-o pe mama în gând.
Ea n-a zis asta niciodată. Dar știu că a simțit-o după naveta de 60 de km și alte zeci de minute până acasă, pe jos, mama mea nu mai avea răbdare ca și cu ”copiii ei”.
Ce îl face pe un om, un bun cadru didactic?
Același lucru care îl face pe un om, un bun părinte.
– să transmită informația prin joc și să facă copilul să vină cu drag la școală (nimeni nu face ceva cu drag dacă este obligat)
– să se perfecționeze constant, să caute metode de lucru pentru categoriile noi de copii, cei ai secolului vitezei
– să aibă capacitatea de a împrumuta și implementa metode de lucru din formele alternative de învățământ
– să creeze un dialog eficient cu părintele și familia
– să fie responsabil de rezultatele copiilor de la clasă
– să dea dovadă de blândețe și inteligență emoțională: să încurajeze copilul fără să-și piardă autoritatea în fața lui
Ca în orice meserie, atunci când faci ceva cu drag, când face parte din existența ta, când copiii lor sunt copiii tăi atunci să știi că acela e un bun educator.
Ce simte un copil? Orice copil?
Sunt copil de cadru didactic. ”Copiii mamei mele” sunt mari acum. Și eu la fel. Unii probabil nici nu și-o amintesc. Nici eu pe ei.
Dar aș vrea să știe că, mama mea a fost câte 4 ani pe generație și mama lor.
Iar pe mine, undeva, m-a cam durut! C-am împărțit, fără să vreau, bunul meu cel mai de preț.
Astăzi, nu-mi rămâne decât să mă bucur că mama mea, e doar mama mea, o foarte bună educatoare, ce rămâne cu inima împlinită că și-a făcut datoria cu drag, precum și-a asumat-o de la 21 de ani.
Model de profesionalism și implicare!
Azi, mama mea E DOAR MAMA MEA!