Tati e în spațiul lui, să nu-l deranjăm!

Ori că m-am născut dimineață, ori de la prea multă cafea sau poate vreo gură de vin scăpată fără să știu în sarcină, ceva sigur s-a produs ca să-mi nu-mi priască zilele de duminică de când mamă m-am făcut.

Știți voi, ziua aia de duminică, pe care până și Dumnezeu a petrecut-o plimbându-se pe-un norișor, vizitând câmpurile de meri înfloriți, ar trebui să fie universal relaxantă pentru toată lumea.

Copiii să se joace în liniște, soțul să pregătească masa, iar mama să se relaxezi în cadă, cu o carte și-o cafea bună. Nu 5 minute, nici 6 sau 7, ci o zi întreagă de duminică.

N-ai să vezi așa ceva!

Cât sunt mici, na, sunt copiii mici, vor mâncare, au nevoie să fie schimbați, duși în parc, soțul doarme că a fost schimbul trei, iar tu oricum nu faci nimic că stai acasă.

Realitatea e că nu faci nimic pentru tine, pentru că stai acasă. Dar asta e temă pentru un foileton.

Când copiii mai cresc, fiecare ieșire din casă e o cursă contra cronometru. Trebuie duși la școală înainte de 8 că altfel nu-i mai primește doamna învățătoare la oră, să alergi la birou ca să ajungi înaintea șefului sau să nu întârzii la ședință, să prinzi verde la semafor sau tramvaiul în stație, să ai mâncare făcută sau diseară ai încurcat-o cu copiii după tine la magazin și din astea de mamă căreia i-au crescut copiii și aparent, totul va fi mai simplu. În visele noastre!

Apoi, ce să vezi? Copiii cresc și mai mult. Vorbesc articulat, se îmbracă fără ajutor, unii deja își citesc singuri poveștile, alții își fac temele, minune coborâtă de la Dumnezeu în timp ce el și-a terminat plimbarea liniștit pe norișor. Noi încă n-am trecut de capitolul 1 din cartea începută acum 5 ani. Dar n-a zis nimeni că lumea-i dreaptă și corectă.

Cresc copiii și mai mult, se trezesc singuri în weekend, duminicile încep să miroase a liniște, cafea și flori de măr. Hai că ne-a zărit și pe noi Doamne-Doamne!

Mâncarea-i făcută de ieri, cui nu-i place să-și facă ochiuri, hainele-s spălate tot de ieri, cine vrea să și le calce, deci a venit momentul acela mult visat să stea și mama cu cartea-n mână sau cu telefonul pe Facebook, nu judecăm că toate-o facem, în timp ce ne relaxăm în baie, cu ușa închisă (și nu încuiată, da?) și înghețata în mână.

– Mamiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii, mamiiiiiiiiiiiiiiiiiii, unde ești?

– La baie!

– Taie-mi, te rog, un măr.

– Sunt la baie, taie-și singur!

– Nu pot, hai, te rog, taie-mi tu!

– Tu nu înțelegi că sunt la baie? Du-te la tati! răspunde mama iritată în timp ce iese din baie cu cartea sub braț. A trecut de capitolul 2. Uite-l acolo? Îl vezi? Stă pe canapea și se uită pe telefon. De ce trebuie să vii mereu la mine? Am și eu o treabă.

– Tatiiii e…cum să spun…..e în spațiul lui acum, delimitează copilul cu brațele în aer, un spațiu imaginar dar destul de încăpător ca nu cumva să se claustrofobieze săracul tati.

– În spațiul lui? Exact, spațiul lui în care nu face nimic. Spune-i lui!

– E spațiul lui de relaxare, să nu-l deranjăm!

– Păi și spațiul meu?

– Tu lucrezi mereu, poți să te oprești să-mi tai un măr!

Mama și când nu face nimic, tot trebuie să facă ceva

Îi ții 9 luni în burtă, îți cresc membrele ca la dinozauri, țâțele ți se umflă ca două mingi de plajă, te doare fiecare bucățică din tine, sufletul când plânge, inima când îl doare ceva, nu poți dormi dacă el nu doarme, nu poți mânca dacă el nu mănâncă, citești biblioteci întregi ca să știi cum să-i vorbești, cum să te comporți și cum să faci și mai bine și mai conștiincios totul ca la final:

momentul lui să fie al lui, iar momentul meu să fie al nostru.

Păi și cu ziua aia în care toată lumea, toată lumea, se relaxează, cum rămâne?

– Tati mă pune să-l tai eu, pe când tu……îl tai tu.

Așa că, hai să-l lăsăm pe el în spațiul lui, iar tu, din momentul tău de relaxare taie un măr.

– Mulțumeeeeesc, mamiiii! Ești cea mai bună!!!!

– Unde rămăsesem? Așaaa, capitolul 3….

– Mammiiiii…….

 

Sursa foto

 

 

 

 

 

Share This Story!

10 Comments

  1. Denisa 06/05/2019 at 23:45 - Reply

    Mey, eu nu am înțeles niciodată cum vine asta cu cititul în baie. Păi nu se udă paginile cărții? Asta ar fi blasfemie. În rest, îmi sună cunoscut…nu mai știu de unde după o lună și jumătate de stat prin spital, pardon, de „vacanță”. ????

    • Dina Bento 06/05/2019 at 23:58 - Reply

      Pai apa e jumate din cada, restul spumă și mâinile pe dinafară. Așa am văzut în filme, că eu nu citesc în cadă, ci pe jos, lângă calorifer :))) Hai, că abia te așteptăm la o cafea.

  2. Gabriela 30/12/2019 at 08:02 - Reply

    Eu credeam ca sunt nebuna,daca weekend-urile mi se par cele mai stresante din toata saptamana!
    Cand toata lumea abia asteapta zilele libere,mie imi vine sa urlu ca lupii la lună,că urmeaza cele mai obositoare zile!
    Ca tati are nevoie de liniste,ca munceste,bietul! Si copilul urla dupa tati,ca tati e ăl mai cool si permisiv!
    Si tati urla dupa mami, ca mami stie ce e de facut!
    Practic,mami are inca un copil in weekend!Unu’ mare si doi mai mici!
    Si fiecare striga pe limba lui tot dupa mami!
    ….
    Faza cu cada este inca in stadiu de dorinta catre mos craciun!
    Inca sunt maestra la viteza cu care fac un dus,cu usa deschisa,evident si cu ei tropaind pe langa mine !

  3. Alina (Porto, Portugalia) 04/01/2020 at 23:27 - Reply

    Ioi cum te înțeleg… Da asta cu spațiul lui.. Wtf :)).. Asta deja ii abuz :).. Am și eu doi mici 6 și 7.. Dar dacă tați e în casa ii trimit la el.. Sa știe și tata de ei.. Sa I recunoască :))
    Vina noastră e ca ne asumăm mereu tot greul.. De parca ni scris asta în codul genetic.. Tre sa cerem mai mult.. Nu s-a tăcem.. Ca sa fie totul bine..
    Te tzuc!

    • Dina Bento 06/01/2020 at 00:00 - Reply

      Așa e, asumarea asta de un milion de lucruri e tare greu de oprit… Și eu te pup. Cum e vremea în Porto? Ai căldură în casă?

  4. Robert H. 02/03/2020 at 00:48 - Reply

    Mda, aș vrea să zic lucruri de bine dar imi este greu, spațiul lui tati trebuie sa fie direct proporțional cu spațiul lui mami dar acest lucru nu se întamplă din diverse motive care desigur că diferă de la cuplu la cuplu

    • Dina Bento 02/03/2020 at 08:42 - Reply

      Corect! Când o să ne impunem și noi propriile limite, o să avem spațiul nostru. Dar e atât de greu, mamă fiind…. ????

  5. Kala 02/03/2020 at 17:31 - Reply

    ???????????? Cât adevăr în tot ce ai zis! Dacă mami pică de oboseală și chiar adoarme, toata casa intră în delir “unde e pijamaua, unde e ceaiul, cu ce sa il imbrac?” etc….stiti voi mai bine ca treceti pe aici. Am si eu “3” copii????, unu mare si doi mai mici de 2 respectiv 8 ani, cel mare e tata celor mici????. M-a intrebat azi o prietena ce mai fac si am zis “nimic”, alerg toata ziua de colo colo si tot degeaba. Dar nu alerg pt maraton ca l-as fi castigat de mult. Si nici nu alerg in parc cu casti la urechi imbracata in costum de fitness….ehe…vise astea. Surprinzator? Nu-i asa ca mamele stau acasa si nu fac nimic? Casa tot intoarsa e pe dos, copiii tot striga, de ascultat nu poate fi vorba ca e SF, de vorbit vorbeste singura si ea se plange mereu de oboseala…oboseala….auzi…ce e aia?…doar stai acasa toata ziua!….aha….Ma bucur ca ai mei copii sunt baieti, ca de ar fi fost fete deveneau mame si…aoleuuuu!!!!

Leave A Comment