-
În fiecare clipă putem alege să fim fericiți
În continuare, stau și mă minunez cât de controlați suntem de mințile noastre, de altfel, foarte inteligente, dar pline ochi de teama de necunoscut, de teama de a suferi, de teama de a ne întoarce în locuri dureroase. De a retrăi emoții pe care nu le mai vrem în viața noastră. Și mă uitam la mine. Că nu e frumos să te uiți la alții. Ne uităm la noi și îi înțelegem mai bine pe ceilalți. V-am mai zis că eu stau lângă Mânăstirea Cernica și aș putea să mă duc în fiecare zi la plimbare cu Dumnezeu de braț. Dar nu mă duc. Că e frig, că n-am timp,…
-
Am privit moartea în ochi și mi-a spus: vii și mâine?
Doamne, ce zi am avut! Am nevoie să v-o povestesc, așa cum simt să-i spun celui mai drag că-l iubesc! De când am intrat în această etapă de rescriere a programului de funcționare, am cunoscut câteva persoane cu care am rămas în contact. E un tip de relație pe care numai cine trece printr-un proces profund de dezvoltare personală îl poate înțelege. Nu te vezi în fiecare zi cu acel om, nu ieși la cafea, dar știi că e acolo când ai nevoie. E o relație foarte profundă de suflet. Una dintre aceste persoane trece prin momente tare grele și tot mi-a scris și astă vară când eram în Portugalia…
S-ar putea să-ți placă și
Vacanță în Grecia cu velierul
Cutia Pandorei, un joc care aduce starea de bine în familie
Mi-e frică
-
Te lepezi de Satană?
Da, mă lepăd. Normal că mă lepăd Și totuși….. De câte ori nu ați promis că vă lăsați de fumat și n-ați rezistat mai mult de câteva zile și iar v-ați apucat? De câte ori n-ați zis că nu mai țipați la copii și nu v-a ținut decât câteva ore? De câte ori nu v-ați spus că asta e ultima oară când acceptați să vă vorbească urât și tot l-ați iertat și a doua și a treia oară? De câte ori n-ați jurat că de data asta nu mai permiteți nimănui să vă facă să suferiți și tot ați lăsat ușa deschisă să vă intre oricine în suflet? Satana nu…
-
Dumnezeu îți dă inimă, dar nu poate simți pentru tine. Dumnezeu îți dă, dar nu poate face pentru tine. Universul îți vorbește, dar nu poate asculta pentru tine.
Cu toate că sunt cunoscută ca cititoare în cărți și atrasă de spiritualitate, visele și interpretarea lor mă lasă parțial, rece. Nu că n-aș crede neaparat în ele, dar nici nu-mi decid drumul în viață. Nu mă sperie, nu mă bucură. Se spune că toată lumea visează, doar că puțini își mai amintesc dimineața pe unde le-a umblat mintea. Eu sunt una dintre aceste persoane. Iar în puținele rânduri când îmi amintesc, abia atunci știu sigur că e un vis cu însemnătate. Un semn că trebuie să stau puțin cu mine în introspecție și să trag concluziile. Pe principiul: ce a vrut Universul să știu de data asta cu atâta…
-
Să-ți trăiești viața ca un copil abia născut care caută brațele părinților pline de acceptare și iubire!
Nu e întâmplător că public acest articol duminica, de aceea simt nevoia să vă spun încă de la început că ceea ce urmează să citiți o să vă scoată complet din zona de confort. Ori o să mă iubiți, ori o să mă urâți! Și îmi doresc să vă scot din zona de confort pentru că numai dincolo de ea o să găsiți lumina călăuzitoare spre împlinire. Fie că vorbim de un job mai bun, de timp liber, de o vacanță mult așteptată, de copii fericiți. Dincolo de temeri, de frici, de coșmaruri, de trecut, de etichete, de neiubiri, neîmpliniri, nerealizări. Dincolo de binele cotidian pentru a face loc unui…
-
Copiii sunt mesagerii Eului nostru interior
Dumnezeu vorbește prin copii. Sau cum vreți voi să numiți canalul de comunicare cu spiritualitatea: Univers, Eul nostru superior, Putere Divină. Cert e că dacă e cineva care ne poate arăta drumul pe care să-l urmăm în împlinirea vieții noastre pe acest pământ în rolurile noastre sociale: părinte, soț, soție, angajat, șef, prieten, mătușă, unchi și altele, acesta este copilul, canal direct de comunicare cu intuiția, inner – self, cum ar zice americanul. Dar câți dintre noi reușesc să comunice cu Eul interior de câte ori este nevoie, când ne simțim pierduți, epuizați, obosiți de viața cotidiană? Foarte puțini spre deloc. Unii nici nu concep că am avea nevoie de…
-
A nu-ți pierde încrederea nu ține de ora de religie! Ea doar îți amintește că totul în viață e numai despre tine și Dumnezeu!
Mai am câteva idei de scris despre școala on line înainte să reintrăm în normal, dacă e să mai intrăm vreodată în normal. Iar astăzi vreau să vă vorbesc despre ora de religie. Când aceasta s-a introdus opțional în programa copiilor, să fie acum vreo 3-4 ani, ce mai scandal pe capul părinților care ba considerau că îndoctrinau copiii, ba că era binevenită în viața lor. Oricum, nu o să existe niciodată în lumea asta ca oamenii să se pună vreodată de acord. Asta se știe! Și nu e neapărat rău să ai idei contradictorii, ce e rău e să jignești și să-i faci pe cei din jur să se…
-
Am spălat în zi de sărbătoare și totuși nu s-a făcut gaură în cer!
Ca niciodată, luni m-am trezit la ora 7 dimineața. Eu, care de când a început școala on line mai devreme de 8 nici nu deschid ochii, iar mai devreme de 9 nici nu mă ridic din pat, de data asta am simțit un impuls în măduva oaselor de nu înțelegea bărbatu de ce se încurcă de mine când își pregătește micul dejun. – Ești bine? De ce te-ai trezit așa devreme? – Am treabă! Iar o listă completă de lucruri ce aveau nevoie urgentă de rezolvare mi-a și apărut în minte. Așa organizare mai rar la mine în creier! Nu știu dacă de la plecarea de joi mi se trage…
-
Cel mai frumos cadou de Paște
Hristos a înviat! Anul acesta a fost cel mai intim Paște pe care ne-a fost dat să-l petrecem de-a lungul ultimilor ani. Fără părinții noștri alături, fără familie și prieteni, aseară m-am simțit dincolo de orice, un pic tristă fără să pot împărtăși emoția Învierii cu cei asemeni mie. Lumina n-a venit decât în mesaje, iar bucătăria, altădată însuflețită, aseară era întunecată. Copiii dormeau, iar eu priveam pe geam bezna de afară. Locuiesc relativ departe de oraș, numai câinii se auzeau lătrând în liniștea nopții. Cine s-ar fi gândit vreodată că vom ajunge să simțim durerea morții și bucuria învierii la nivelul cel mai adânc al sufletului nostru, să pui…
-
Tati e în spațiul lui, să nu-l deranjăm!
Ori că m-am născut dimineață, ori de la prea multă cafea sau poate vreo gură de vin scăpată fără să știu în sarcină, ceva sigur s-a produs ca să-mi nu-mi priască zilele de duminică de când mamă m-am făcut. Știți voi, ziua aia de duminică, pe care până și Dumnezeu a petrecut-o plimbându-se pe-un norișor, vizitând câmpurile de meri înfloriți, ar trebui să fie universal relaxantă pentru toată lumea. Copiii să se joace în liniște, soțul să pregătească masa, iar mama să se relaxezi în cadă, cu o carte și-o cafea bună. Nu 5 minute, nici 6 sau 7, ci o zi întreagă de duminică. N-ai să vezi așa ceva!…
