Când vorbim iubire
Dincolo de faptul că am copilărit într-o familie în care m-am simțit întotdeauna frumoasă, am auzit mereu în jurul meu ideea că a te naște fată – femeie e drumul sigur către Iad, către o viață grea, plină de compromisuri și neajunsuri.
Probabil de aici, disperarea din prezent a femeilor care vor să miște munții din loc, să dea cu bărbatul de pământ, să demonstreze constant cuiva, de cele mai multe ori nedefinit, că lumea se învârte în jurul lor, iar bărbatul e bun doar de încălzit patul seara.
Mi-a spus cândva, cineva:
– Pe mine m-a învățat mama să nu fiu niciodată la mâna bărbatului. Să am serviciul meu și să nu depind de soț.
Și pe mine m-a învățat mama să am mereu un ban pus deoparte, banul meu, în caz că se întâmplă ceva.
Știu, știu, ”poți mânca un sac de sare cu cineva și tot să nu știi nimic despre el”.
Când m-am făcut mare, mi-am luat în anul I de facultate serviciu. Să mă apuc de strâns bani. A fost un serviciu foarte greu, îmi dădea coșmaruri noaptea. E de prisos să vă spun că, în toată studenția mea, am fost de două ori în Club A, o dată în Twice și o dată în Fire. Atât. Noroc cu renumitele petreceri de ziua mea din cămin.
Muncind vreo 3 ani, am strâns câțiva bani pe care i-am dat aproape pe toți la Alitalia, plătind taxa de extra bagaj la plecarea mea în Portugalia.
Când m-am întors, cu tot cu bărbat după mine, aveam strânși toți banii din munca lui de programator de până atunci plus toți banii mei din munca de voluntar de până atunci pe care i-am pus într-un cont bancar, la comun, cu 2 carduri identice.
Am mai adus împreună:
– aceeași limbă învățată de mine din dorința de a-i face lui acomodarea mai ușoară
– înțelegere că venim din culturi diferite și, cumva, trebuie să găsim constant capacitatea de a merge mai departe
– efortul depus zi de zi de a ne alinia la aceleași principii de viață
– respectul față de munca depusă de celălalt în beneficiul constant al familiei
– încrederea că suntem acceptați ca individ, încrederea deplină în celălalt
– ambiția să facem orice să fim împreună, să ne fie bine împreună
– dorința de a fi o familie fericită bazată pe valori reale și mutual acceptate
– iubirea supremă.
Ca femeie sau bărbat, toate acestea valorează cât toți banii pe care i-aș fi putut face eu într-o multinațională venind la 10 seara acasă apatică și muribundă.
Indiferent de gen, capacitatea de a ține o familie unită face cât 1000 de burți umplute la refuz cu icre de manciuria și fripuri de vaca kobe. Și realitatea prezentă ne-o demonstrează.
E greu să stai unit, când femeile strâng bani ”în secret”, iar bărbatul e educat că e superior rasei.
Sau când femeile sunt învățate mai degrabă să-și privească soțul ca un potențial fugitiv, decât ca un posibil bărbat al vieții lor cu care ar putea, împreună, urni munții din loc, a face din viața lor, în comun, un paradis.
heberhard de la Pixabay„>Sursă foto