România, țara tuturor bormașinilor
Am auzit azi la radio că România este țara care e mereu în construcție. Am râs, dar în timp ce-am intrat în casă o bormașină de peste drum îmi cânta de dulce.
Cred că și pe lună se aude un flex atunci când răsare pe cerul nostru. Suntem popor de meșteșugari, asta e realitatea.
Că am fost și eu la alții, în vizită, pe la alții, prin alte țări vreau să spun și-am stat ba o săptămână, ba două, iar în Portugalia, se știe, stau și câte două luni. Am fost și la mare, acolo să zicem că lumea vine în concediu, nu la pus gresie și faianță, dar m-am dus și la oraș și nici acolo n-am auzit vreo bormașină să zdruncine pereții vecinilor de vis a vis.
N-am înțeles încă, dacă la ei casele se fac mai zdravăn și nu le trebuie geamuri noi după 10 ani de uzură, nici dacă popoarele sunt mai puțin pretențioase și se mulțumesc cu ce cumpără, fără să mai demoleze peretele ca să lărgească bucătăria sau baia de serviciu ca să o transforme în dressing.
La noi, însă, de când mama m-a făcut de orice am avut parte acasă, numai de liniște nu.
Primii ani din viață mi i-am petrecut într-o casă, dintr-un cartier de la marginea Bacăului. Acuma cred că e deja central, pe vremea aia nici asfalt n-aveam. Am locuit acolo până pe la 6 ani și-au fost singurii ani în care n-am știut ce-i aia bormașină. Dar nu se pune că am avut liniște că pe post de zgomot de fond erau cele două mătușe cu care împărțeam casa și care nu s-au liniștit până nu ne-au văzut afară din ea cu ce aveam pe noi, un pat și un fotoliu.
Cred că e singura dată când aș fi preferat bormașina.
După revoluție, s-a dat liber la construcții. Omul și bormașina, bărbatul și flexul.
M-am dus zilele trecute pe la soră-mea în vizită și trona pe masa ei un aparat de făcut găuri. Mamă cu 4 copii acasă, ea ținea în bucătărie fieroșenia.
Venise în vizită tata, ea era plecată.
– Ce face, tată, Oana, cu aparatul ăsta? Are de dat găuri?
– Păi când nu ai de dat găuri?
– Uite că eu nu am de dat găuri.
– Pui și tu un tablou, o draperie….continuă el, super fericit de achiziție. Casă fără aparat de făcut găuri nu se poate!
La mine se poate. Decât să dau banii pe un aparat de făcut găuri mai bine mă duc să-mi fac unghiile. Dar fiecare cu prioritățile lui.
Cât am stat la apartament, nu dădea bine primul ghiocel că și începea nebunia în bloc. Vecinul de la 1 spărgea balconul, ăla de 2 refăcea holul, la 3 se schimbau ușile, la 4, mama, și-a scos lambriul și asta toate în ani diferiți. Iar când începuse să miroase a liniște pe scară s-a dat startul la pus centrale și tras țevi. Cum să nu iubești să stai la bloc?
Apoi, ne-am dus la casă. Taci, că la casă, să vezi liniște în grădină, păsărele ciripesc, dacă nu e bormașina vecinului care-și schimbă terasa sigur sunt manelele celui de peste drum. Asta se întâmpla acum câțiva ani în casa noastră din Tineretului.
Am plecat și de-acolo, am venit în câmp, că e grădina mai mare, aer curat, liniște deplină. Cartierul cartierelor, de 4 ani de când stăm aici, în nici o vară, în nici o SINGURĂ VARĂ n-a fost liniște.
Vecinul din spate îți construiește singur casa. La castelul pe care și-l face cred că-l termină nepoții. Acum 4 ani bătea ceva în sufrageria goală, acum 3 ani și-a dărâmat un perete ca să-l facă din sticlă, acum 2 ani și-a pus toate geamurile plus parchet, iar anul ăsta a continuat la interior. Sună grozav flexul într-o casă goală!
În paralel, adică în același timp, vecinul lipit de mine, tot de 4 ani reconstruiește: la început a schimbat parchetul, apoi grădina timp de 2 ani, anul ăsta e la exterior și garaj.
În paralel, adică în același timp cu cei de mai sus, vecinul din față și-a vândut casa anul ăsta, în primăvară, ghici ce-au făcut noii proprietari toată vara? Exact! Au refăcut garajul, acoperișul, au schimbat parchetul, bormașine, flexuri și ciocane în metal.
Anul trecut a fost vecinul din față, stânga. Ăla cel puțin și-a băgat de tot picioarele în viața noastră, apropos, e cel care nu dă bună ziua, și-au închiriat apartament lângă complex și s-au mutat acolo până au terminat băieții treaba. 3 luni. Păi doar nu erau fraieri să asculte bormașina toată vara, nu?
Speranța a murit într-o sâmbătă dimineață. Când nu s-a mai auzit bormașina, dar au început vecinii să tundă gazonul pe 3 voci. Când se terminau alea din stânga, începeau cele din dreapta până am fost nevoită să mă trezesc și să-mi beau cafeaua la fel de matinal ca într-o zi normală de lucru.
Eu cică lucrez de acasă. Greșit! Eu înnebunesc acasă.
Și nici duminica nu e liniște. Că sigur sunt niște atei prin zonă care nu știu că duminica până și pe Dumnezeu l-a prins ora 10 în pat. Dă-i cu tunsul gazonului, trezește și ultimul neuron de mamă obosită, nu te lăsa!
Într-un final a venit și la noi toamna. Nu mă înțelegeți greșit. Eu dacă aș putea aș sta numai la soare, în Brazilia, la căldurică. Doar că toamna, vedeți voi, bormașinele se pregătesc de hibernare.
Așa credeam eu, până acum 2 săptămâni când s-a apucat și proprietarul unde stăm noi să repare gardul, garajul și acoperișul.
Dă-i cu flexul, dă-i cu bormașina!
Casă cu grădină, auzi tu! N-a fost zi lăsată de la Dumnezeu să deschid și eu ușa într-o zi și să fie liniște.
Liniște, așa cum am văzut în filmele în care oamenii stau la casă, cu grădină și se bucură de verdeață și păsărele.
Da, România e țara care e mereu în construcție.
Pentru că întotdeauna va mai fi de schimbat gresia la baie!
bidvine de la Pixabay„>Sursa foto
