Cum schimbăm filtrele la filtrul de apă prin osmoză inversă

Au trecut 6 luni de când mi-am achiziționat filtrul de apă prin osmoză inversă de la filtro.ro, o adevărată minunăție la casa omului.

S-au dus zilele în care nu aveam apă în casă și căra Dina bidoane de 5 litri de i se lungeau mâinile. Și ce bine că s-au dus!

Astăzi, a venit momentul să schimb filtrele de apă, am făcut comandă de un set întreg și mi-au venit 5 minunății de m-au făcut să-mi amintesc brusc de ziua în care mi-am montat singură filtrul în casă și-am rămas amintire în toate discuțiile oamenilor ce ne pășesc pragul:

– Cum, tu l-ai montat singură?

– Da!

– Hai și la mine!

Astăzi vă arăt cum să vă schimbați filtrele, că vorba aia, cine și-a montat singur filtrul în casă, își schimbă filtrele cu ochii închiși, nu-i așa?

Câteva lucruri am de amintit înainte să vă invit să dați play la video:

  1. Înainte de orice, închideți apa complet la bucătărie și robinetul principal și cele 2 albastre ale filtrului. Asta ca să nu inundați vecinii.
  2. Filtrul verde este singurul cu două membrane de cauciuc și trebuie forțat mai tare când se înfiletează ca să poată face presiune cu capacul și să nu curgă. În cazul în care curge înseamnă că nu a fost pus drept, deschideți capacul, reașezați filtrul și înfiletați foarte bine din nou.
  3. Folosiți-vă de cheia mare, albă cu care vine filtrul. Nu faceți ca mine, în video :)
  4. Spor la treabă că e simplă!

Și….play!

 

 

***Dacă aș avea o baghetă magică, aș face ca toate mamele din lumea asta să-și rupă măcar 5 minute pe zi numai pentru ele, să se relaxeze și să se binedispună. Dar pentru că nu am nici o baghetă magică și șansele să capăt una sunt reduse, am scris Destin de mamă tocmai pentru cele 5 minute din zi pe care le merită fiecare părinte din plin.

Share This Story!

Leave A Comment