Dumnezeu îți dă inimă, dar nu poate simți pentru tine. Dumnezeu îți dă, dar nu poate face pentru tine. Universul îți vorbește, dar nu poate asculta pentru tine.
Cu toate că sunt cunoscută ca cititoare în cărți și atrasă de spiritualitate, visele și interpretarea lor mă lasă parțial, rece.
Nu că n-aș crede neaparat în ele, dar nici nu-mi decid drumul în viață. Nu mă sperie, nu mă bucură.
Se spune că toată lumea visează, doar că puțini își mai amintesc dimineața pe unde le-a umblat mintea.
Eu sunt una dintre aceste persoane. Iar în puținele rânduri când îmi amintesc, abia atunci știu sigur că e un vis cu însemnătate. Un semn că trebuie să stau puțin cu mine în introspecție și să trag concluziile.
Pe principiul: ce a vrut Universul să știu de data asta cu atâta putere?
Și ce e nevoie să dau mai departe din lecțiile mele.
Azi noapte am visat că m-am întâlnit cu copilul meu interior. Eram eu, cea de acum și eu, Dina mică la vreo 7-8 ani.
Și în ciuda faptului că eu, în realitate, la 7-8 ani nu eram chiar cel mai fericit copil în viață, părinții mei tocmai pierduseră o casă, noi ne mutasem într-o cameră amărâtă de la un cămin de nefamiliști, iar eu mergeam la grădiniță vreo 25 de minute pe jos, trecând podul peste Bistrița, în visul meu nu păream tristă, ci chiar împăcată cu ideea că în viață, ca să fie bine e nevoie să fie rău.
Eram amândouă într-un ”no space, no time” și Dina mică, cumva știind că tânjesc după câteva momente cu mine, că sunt obosită și pierdută în toate direcțiile și în toată lumea și nu mai reușesc să mă adun în mine, îmi spune:
– De ce nu mergi în parc să te plimbi cu bicicleta? Eu mi-am dorit atât de mult o bicicletă și nu am avut-o niciodată, iar tu, acum, ai cumpărat-o pentru noi și o ții în garaj să ruginească.
Mă dojenea cu blândețe. Mă iubea în cuvinte. Îmi zâmbea împăcată.
Dumnezeu îți dă, dar nu îți bagă în traistă.
Dumnezeu îți dă ochi, dar nu poate vedea pentru tine.
Dumnezeu îți dă inimă, dar nu poate simți pentru tine.
Dumnezeu îți dă gură, dar nu poate vorbi pentru tine.
Dumnezeu îți dă picioare, dar nu poate merge pentru tine.
Dumnezeu îți dă mâini, dar nu poate îmbrățișa pentru tine.
Universul îți vorbește, dar nu poate asculta pentru tine.
Avem de toate, primim absolut tot ceea ce avem nevoie să fim bine. Să ne fie bine.
Stă numai în puterea noastră să alegem să ne fie bine.
Azi noapte am avut un vis. Universul mi-a vorbit prin copilul meu interior că Dina mică e vindecată atâta timp cât Dina mare nu uită de ea.
Și din când în când, este absolut perfect să-i las pe cei din jur în favoarea mea. A Dinei mici care are nevoie de îmbrățișări, atenție, iubire și timp numai cu ea.
Toată lumea este importantă. Și copiii și familia și soțul și prietenii. Și serviciul și casa și blogul și comunitatea.
Absolut toată lumea are rolul lui important în ceea ce numim noi viață.
Însă, fără pulsul copilului nostru interior
Rămânem doar niște corpuri adulte fără suflet.
