Măsura între a face ce vrem și a face ce trebuie

Într-o întâlnire pe training pe tema responsabilităților și rolurilor în echipă, una dintre colege spune:
– Oricât m-am străduit să fug de numere, bugete, calcule și cifre, tot aici m-am întors. Aș fi vrut să le las și să mă apuc să mai fac și altceva.

– Nu întotdeauna faci ce vrei. Mai faci și ce ești chemat să faci, a răspuns Virgiliu Gheorghe. Eu am vrut toată viața să stau în liniște și să citesc. Asta mi-am dorit de la viață. Așa că am plecat la Athos și m-am apucat să citesc și să fac cercetare. Apoi, când m-am întors după ceva vreme în România, am fost chemat să țin o conferință la Brașov pe tema ecranelor electronice. Am avut un trac imens. Mie nici nu-mi place să vorbesc în public. Am emoții foarte mari. Cu toate acestea mă duc oriunde sunt chemat, gratis, nu pentru că vreau neapărat, ci pentru că sunt chemat să o fac.

Ei bine, am procesat mult acest răspuns. Credeam că cel mai important în viață e să faci ceea ce vrei cu adevărat, ceea ce te face fericit, ceea ce te împlinește. Că în asta stă fericirea spre care tinde toată lumea. Și atunci, cum mai au sens cuvintele lui Virgiliu? Oare trebuie să luăm în viață și drumurile mai puțin bătătorite, poate mai periculoase și mai întunecoase doar pentru că ”suntem chemați”?

Azi, după o întâlnire la birou, am înțeles cu adevărat sensul cuvintelor lui. Am fugit mult de job-ul acesta de vânzări. Consider că nu e ceea ce vreau să fac, nu e domeniul care să mi se potrivească și nu în ultimul rând, nu-mi place în mod deosebit să mă întâlnesc sau să povestesc genului masculin lucruri tehnice de mecanică auto. În 75% din situații mă lupt cu prejudecățile. Cu toate astea, sunt aici, pe poziție. Acum vreo 2 ani am vrut să plec. Chiar îmi și găsisem alt job. Însă, am fost rugată să stau, că au nevoie de mine, eu de ei – ceea ce era adevărat și uite, că am rămas. De atunci, am mai vrut să plec de vreun milion o sută de mii de ori. Și tot am rămas. Azi am înțeles în final, după atâta stres, nervi și frustrare adunate, că fac bine ceea ce fac, că oamenii care trebuie să fie cu mine vor fi și că de fapt, printre altele, asta e ceea ce trebuie și sunt potrivită să fac. Cât va fi nevoie și va trebui să o fac.

Extrapolând la modul de a ne educa copiii, oricât ne-ar fi de greu, trebuie să facem lucruri și mai puțin confortabile ca părinți, cum ar fi: să impunem reguli și limite chiar dacă asta implică refuz exprimat prin țipete și crize de furie, să ieșim în parc sau să ne jucăm cu păpușile chiar și atunci când funcționăm cu 1% baterie și să nu-i uităm în fața ecranelor, să ne luăm copiii în brațe chiar și atunci când au greșit, să acceptăm părerea celuilalt părinte chiar și atunci când sunt contradictorii. Poate nu e mereu ceea ce vrem să facem, însă poate e ceea ce trebuie și suntem chemați să o facem ca părinte.

Extrapolând și mai mult. Să zicem, la mâncare. Bineînțeles că putem mânca iaurturi cu fructe, o înghețată pe zi, lapte super mega pasteurizat cu 0 (zero) nutrienți, Mc Donalds și shaorme, pâine cu mezeluri pline cu E-uri, pui hormonat și cartofi prăjiți cu ketchup. Dar oare chiar ne trebuie asta?

În viață tindem să fim fericiți. Ca-ntr-o inerție. Așa e corpul nostru făcut, dacă ne este foame trebuie să mâncăm pentru a fi satisfăcuți, mulțumiți, fericiți (sistem de recompensă).

Însă, putem alege să mâncăm legume cu carne sau aripioare de pui la KFC.

Putem alege să ne batem copilul sau să-i explicăm și să-l ajutăm să înțeleagă că e greșită fapta lui. Și să-l îmbrățișăm strâns și mult.

Putem în timpul nostru liber să ne luăm 10 minute și să auzim unde ne cheamă sau să ne supărăm pe copii că nu și-au pus hainele la loc.  Putem să alegem să mergem la un job care nu ne place sau să facem din ziua de la jobul care nu ne place, cea mai bună pe care am avut-o până acum, atât cât putem. Putem să ne autodepășim, poate nu pentru cel mai simplu loc de muncă sau poate nici cel mai bănos, dar pentru desăvârșirea noastră ca om, ca soț, soție, părinte. Pentru că suntem chemați să o facem.

E o chestiune de alegere.

Între a face ce vrei și a face ce ești chemat să faci!

*** Cartea Destin de mamă este o reprezentare cu tușe ironic-amuzante a vieții de familie de astăzi, precum și a universului interior al femeii contemporane, răvășite și supraîncărcate. Dina a găsit soluția de a te lăsa, ca femeie, în ghidajul instinctului și al intuiției feminine, recunoscute ca fiind salvatoare, plus o bună educație – adică ceea ce știi după ce ai uitat tot.” (Oana Moșoiu, soră, trainer, voluntar, profesor, mamă ș.c.l)

Sursa foto