Mother Africa, vacanță de vis în Africa de Sud
Și am ajuns și în Africa.
N-am crezut că voi trăi clipa să scriu despre experiența mea în Africa atât de curând. La cum se arătau vremurile în ultima perioadă, în ciuda dorinței mele aprinse de a o vizita, aveam momente când începusem să mă îndoiesc.
Cu toate că intuiția îmi spunea că voi ajunge să-mi împlinesc visul.
Mă întreabă toată lumea:
– Și, cum a fost?
Iar eu nu pot decât să spun atât:
– Revelator!
Mi-a luat ceva timp să-mi pot aduna gândurile și să împărtășesc din experiența mea. O să vă spun din capul locului că e un articol extrem de subiectiv, am trăit vacanța în Africa de Sud cum n-am trăit nimic la fel până acum, am respirat-o cu fiecare celulă, m-am conectat cu fiecare adiere de vânt, fir de nisip și copac.
Pe mine m-a chemat Africa dintotdeauna și în primul moment când am pășit în Cape Town am știut că sunt unde trebuia să fiu.
N-aș putea să vă explic logic ceea ce inima simte, nu puteți decât să mă credeți pe cuvânt :)
Acum, haideți să o luăm pe rând.
Călătoria
Vacanța noastră în doi a durat 12 zile cu tot cu drum. Am călătorit cu Lufthansa, 2 ore până în Munich și încă 12 până în Cape Town, la dus. Întoarcerea a fost prin Frankfurt și am stat în aeroport 14 ore din cauza unui zbor anulat. Adică, am plecat din Africa de Sud luni și am ajuns miercuri. Drumul a fost destul de obositor, dar faptul că zborul spre Cape Town este noaptea, poți dormi câteva ore sau te poți uita la TV. Au filme noi, jocuri, emisiuni, cam de toate ca să treacă timpul mai repede.
Cape Town, puncte de interes
În primul rând, trebuie menționat faptul că Africa de Sud este cea mai dezvoltată țară de pe tot continentul. Și când spun dezvoltată, spun că arată muuult mai bine decât România. Are autostrăzi, benzi largi, trafic relativ lejer, oameni civilizați, curățenie, servicii calitative, cu toate că vezi la orice pas oameni ai străzii care dorm sub poduri. Reușesc cumva să le echilibreze pe toate pentru o imagine bună.
Cape Town, care nu este capitala Africii de Sud așa cum se greșește de multe ori, este un oraș turistic, are plaje foarte frumoase și renumitul Table Mountain la care ajungi cu o telecabină extrem de sigură pentru viteza cu care urcă și coboară de pe munte.
Am stat la Radisson Red Hotel, în Waterfront, zona cea mai turistică din Cape Town. Poți merge pe jos la cele mai renumite restaurante, în mall-uri, la Aquarium, categoric a fost o alegere foarte bună.
Table Mountain este una dintre cele mai faimoase atracții turistice datorită peisajului fabulos și al Parcului Național din care face parte.
Ceea ce este impresional acolo dar, de altfel, peste tot în Africa de Sud e că dai peste animale sălbatice, de cele mai multe ori nepericuloase, la orice pas. Așa cum noi avem muște și țânțari, la ei vezi căprioare, struți și tot felul de alte animale pe care nu le-am recunoscut.
Lângă Table Mountain este the Lions Head, o formațiune muntoasă sub formă de leu unde am prins un apus de vis.
Acesta este unul dintre motivele pentru care iubesc Africa. Sălbăticia, libertatea se combină perfect cu modernismul social.
Pe lângă Table Mountain, am vizita cele mai renumite plaje:
Boulders Beach este plaja unde vezi pinguini pe plajă. Există și un muzeu în aer liber contra cost unde se pot vedea pinguini pe o insulă artificială, însă noi am preferat să îi vedem în mediul lor natural. Mai ales că stau liniștiți pe plajă, lângă turiști.
Llandudno Beach, Clifton, Buffels, Fish Hoek, Muizenberg renumită pentru surf, Hout Bay care are și un parc natural super frumos.
Capul Bunei Speranțe a fost un alt moment de maximă împlinire pentru că la fel ca majoritatea punctelor de atracție, și acesta face parte dintr-un parc natural unde vezi tot felul de animale sălbatice absolut impresionante. În plus, pe stradă găsești tot felul de atenționări de a nu deschide geamul de la mașină foarte mult pentru că există riscul să te atace vreo maimuță flămândă. Știu că pe unii probabil îi sperie, eu m-am simțit absolut minunat în mijlocul sălbăticiei și nici o maimuță nu m-a atacat. Dar nici mâncare nu aveam la mine.
La Capul Bunei Speranțe am simțit cel mai puternic vânt pe care l-am întâlnit vreodată în viața mea, trebuia să mă țin de pietre ca să nu mă ia pe sus. Se spune că acolo se întâlnește Oceanul Indian cu cel Atlantic și se formează curenții de aer extrem de puternici care în vremuri trecute, pe mulți navigatori i-a încurcat. Wikipedia spune, însă, că punctul e undeva în altă parte și că ar fi doar un mit că la Capul Bunei Speranțe se întâlnesc cele două oceane. Acuma, na, fiecare crede ce vrea. Eu vreau să cred că e unde am fost eu :)
Ca să ajungem la toate aceste puncte de interes, am închiriat o mașină din aeroport pentru 3 zile, timp în care am luat toate plajele la rând și le-am vizitat, alături de Table Mountain și Capul Bunei Speranțe la care ajungi tot cu mașina.
Pestana Lodge
În a patra zi în Cape Town, am dat mașina înapoi, ne-am suit în avion și am plecat spre Kruger Park. De fapt, Parcul Național Kruger. După aproximativ 2 ore de zbor, un drum absolut relaxant cu mâncare super bună la bord, am ajuns pe aeroportul Malelane de unde am plecat către hotel.
Am stat la Pestana Lodge, un fel de camping cum l-am numit eu, dar de 5 stele. De menționat că hotelurile în Africa de Sud ar trebui să fie măcar de 4 stele. Am stat în mijlocul naturii, terasa unde mâncam dădea exact în Kruger Park de unde vedeam elefanți, crocodili, hipopotami, lângă piscină veneau căprioare, iar dimineața auzeai maimuțele cum se cățărau pe acoperișul căsuțelor. Impresionant!
Aici am stat 4 zile, cu tot cu drum, o zi am păstrat-o pentru safari și cealaltă pentru relaxare. Cred că o săptămână dacă stăteam și nu mă plictisam să mă plimb și să admir natura. Pentru prima dată, aici, timpul pentru mine s-a oprit în loc. Am stat cu mine și am respirat viață. Liniște. Împlinire. Recunoștință. M-am conectat la divinitate prin propriile simțuri. Am simțit că viața mă iubește exact acum și aici, fără să nu fac nimic. Am știut că acesta e secretul vieții veșnice. Să trăim momentul. Clipa. Secunda. Cu tot ce ne oferă ea.
Am luat cu mine această secundă și o port în inimă de atunci. Am Africa în suflet pentru totdeauna. E clipa care mă iubește și care mă ține în viață. În viața pe care o visez și mi-o doresc. Acum și aici. Prezentul.
Visez să mă întorc în Kruger Park, la Pestana Lodge să mănânc cea mai bună vită, cele mai bune fructe de mare, cele mai bune coaste de porc. Să beau cel mai bun vin roșu și să aud elefantul în dreapta mea.
– Nu ți-a fost frică? m-au întrebat.
– Nu, iubesc sălbăticia și libertatea. Sunt de-a lor.
Safari în Kruger Park
Pentru acest safari mi-am dorit Africa. Să văd animale în mediul lor, să le văd culoarea și să le aud respirația. Când faci un safari, scopul e să-i vezi pe Big 5: leul, leopardul, elefantul, hipopotamul, buffalo.
Iar ca să-i vezi, ai nevoie de noroc pentru că nimeni nu-ți garantează că o să îi întâlnești. Kruger Park e un mediu sălbatic, omul nu intervine cu absolut nimic în ecosistemul lui. Doar merge cu mașina și privește natura cu tot ce-i oferă aceasta. De aceea, în general, este indicat să programezi 2 zile de safari. În cazul în care în prima zi nu vezi nici un animal, să mai încerci și în a doua zi. Nu a fost cazul nostru.
În ziua aceea ne-am trezit la 4, la 5 am plecat în Parc, iar până la 11 văzusem cam tot ce se putea vedea. Înclusiv hiene, crocodili, o grămadă de păsări, rinoceri, tot ce vrei.
Am știut că încrederea și răbdarea ne va fi alături în a-mi împlini visul. Este spectaculos să vezi aceleași animale ca la Zoo, dar complet diferite. Culoarea pielii, aerul pe care-l transmit, leii și leoparzii plecaseră la vănătoare, hipopotamii se jucau sub apă, girafa, animalul meu preferat parcă mă întreba ce fac. Un mediu natural pe care rareori mai ai șansa să-l vezi și să-l trăiești.
Cape Town, relaxare
După Kruger, ne-am întors în Cape Town unde am închiriat din nou, mașină. De data asta ne-am cazat la Lagoon Beach, un hotel de 5 stele pe plajă. Camera mult mai mare și frumoasă decât la Radisson, dar diferența e că acest hotel nu este în centrul orașului.
În ultimele zile am vizitat Grădina Botanică Kirstenbosch, 2 Oceans Aquarium, 2 târguri de localnici și alte plaje care ne mai rămăseseră pe listă. Am dansat dansuri africane, am căutat sandale cusute cu biluțe 3 zile și 3 nopți până le-am găsit la o tipă din Kenia într-un târg pierdut de lume, am mâncat la cel mai bun restaurant din Africa de Sud, The Waterfront, unde a fost o experință unicat în sine: am căutat să facem rezervare 3 zile la rând că era totul ocupat, când am găsit o masă liberă am plătit avans de 500 rand pentru rezervare și am degustat niște feluri de mâncare super ciudate pe care nu cred că le mai întâlnesc în altă parte.
La hotel am făcut masaj, ne-am plimbat pe plajă și am făcut cele mai frumoase fotografii cu apusul de soare.
Mâncarea
Datorită influențelor englezești, mâncarea nu este atât de mediteraneană cum ne așteptam. Se mănâncă mult cartofi prăjiți, hamburger, pește prăjit.
Eu am mâncat de toate și tot ce am mâncat: vită, porc, sushi, sandvișuri, paste, deserturi cu orez sau fructe și bezele, toate au fost foarte, foarte gustoase. De altfel, vita și vinul roșu din Africa de Sud sunt renumite pentru calitatea lor.
Serviciile
Foarte bune, dar marea majoritate a angajaților din restaurant sunt persoane de culoare. Am comentat mult cu soțul meu pe tema asta, pentru noi a fost destul de inconfortabil. Într-adevăr, e o mixtură mare între albi și negri, procentul e destul de echilibrat între ei, dar cu toate astea, într-un singur restaurant am văzut albi lucrând ca și chelneri.
Iar cu toate că cei de culoare vorbesc foarte bine engleză, se fac plăcuți, te întreabă dacă îți place mâncarea, totuși, mențin distanța. Există o barieră invizibilă pe care eu am simțit-o foarte puternic.
Finanțele
O să mă întrebați cât ne-a costat toată distracția.
Nu știu să vă spun exact pentru că nu am avut mâncarea inclusă și nu am făcut un calcul fix.
Moneda la ei este rand și 1 rand = 0.16 euro.
Biletele de avion au fost undeva la 750 euro/ persoană.
Mașina de închiriat, aproximativ 50 euro/ zi.
Un prânz sau o cină e undeva între 700-1200 rand/ 2 persoane. Depinde și ce mănânci. O bere e 30 rand, un pahar de vin 50 rand, un fel principal mediu 200 rand. Un sandvis 75 rand. Un mic dejun sănătos cu ou și avocado 15 rand. Tips-ul este minim 10% pe care noi l-am lăsat întotdeauna.
Sandalele mele au fost undeva la 130 rand. Adică, vreo 8 euro.
Pestana Lodge și safari-ul au costat aproximativ 17 000 rand.
O noapte la hotel in jur de 2400 rand, aproximativ 150 eur.
Viața în Africa de Sud
M-a impresioant și mi-a plăcut modul cum își trăiesc viața localnicii. Puțini dintre ei duc o viață de nivel mediu sau ridicat, marea majoritate muncesc din greu, și cu toate astea știu să trăiască bucuria.
Nu există pătură socială de mijloc. Ori ai bani și trăiești la vilă cu gard electric, care este un must have acolo. Cam cum avem noi camere video în casă. Ori, trăiești sub pod. Cu toate astea, mențin curățenia pe străzi și sunt civilizați.
Pentru turiști e un mediu sigur, dar ne povestea tipa cu care am făcut safari că încă se mai revoltă negrii din ferme pe propritarii albi și nu prea scapă teferi.
Măsurile femeilor sunt de la L-XL în sus, au o conformație aparte, dar e de apreciat faptul că se îmbracă ca și cum ar purta S la noi. Sunt super relaxate și par să fie asumate cu modul cum arată. Ai toate șansele să vezi în restaurant chiloți și sâni pe dinafară, lumea nu se uită la ele ciudat, decât probabil, turiști ca mine. Că la noi nu ai cum să umbli așa că ești imediat catalogată drept ”panaramă” sau ”că ai cerut-o”.
Dar nici nu sunt adepta mersului în chiloți pe stradă.
Limba oficială este engleza, mai toată lumea o vorbește cu tine, dar între ei vorbesc în dialect și nu înțelegi nimic.
Viteza de funcționare este -2. Au nevoie de 10 minute să vină să-ți ia comanda, o oră să ți-o aducă. Minim. Dacă ești flămând, ai toate șansele să mori de inaniție. Mai găsești restaurante cu specific englezesc unde viteza poate crește la -1. Dar răbdarea este cuvântul de ordine.
Vremea este călduroasă tot timpul anului. În martie când am fost noi, începuse toamna și erau 25-30 grade. Apa mării era rece și bătea vântul. Deci nu am făcut plajă, dar se stă lejer în timpul zilei în costum de baie. Seara e mai rece și îți trebuie hanorac.
În cazul în care mă întrebați dacă e o vacanță pentru copii, răspunsul meu este nu. Dar asta și pentru că principiul meu de viață e că din când în când și copilul meu interior are nevoie de o vacanță fără să o împartă cu alte roluri sociale.
Copilul meu interior are nevoie de atenție.
În plus, este un tip de vacanță complexă, cu drum lung și multă plimbare la care orice copil energetic va obosi mai devreme decât un adult. Și când te duci la capătul lumii să te conectezi cu sălbăticia, cred că ultimul lucru pe care vrei să-l faci este să stai în hotel lângă copilul obosit sau mofturos.
Dar, depinde foarte mult de obiectivul pe care ți-l propui să-l atingi cu vacanța planificată. Dacă vrei relaxare, orice copil este binevenit. Dacă vrei relaxare numai în cuplu, copiii rămân acasă. Dacă vrei conectare cu tine, mergi singur sau maxim cu partenerul. Ați prins ideea. Important e să știți ce vreți că restul se rezolvă.
Vacanța noastră a fost organizată cu ajutorul unei agenții de turism din Africa de Sud care ne-a oferit detalii importante cu privire la închirierea mașinii, biletele de avion către Kruger și cam tot ce v-am povestit în acest articol.
În plus, este important de avut în vedere că cetățenii români au nevoie de viză pentru Africa de Sud, ambasada este în Budapesta și e nevoie să se trimită pașaportul la ei împreună cu un formular de aplicare. Procedura este relativ simplă, durează aproximativ 2 săptămâni, cu tot cu transportul prin Fan Courier la dus și DHL, la întors.
După Republica Dominicană, Maldive și toate țările din Europa pe care le-am vizitat până acum, Africa de Sud rămâne pentru mine pe primul loc ca vacanță de neuitat și locul unde cu siguranță mă voi întoarce.
Multumesc pentru ca ai impartasit cu noi aceasta experienta deosebit, cu toate aspectele ei.
Mereu mi-am dorit sa merg in Africa de Sud, pentru rugby insa si sper ca intr-o zi sa reusesc sa ajung impreuna cu sotul meu.