Primim copiii de care avem nevoie

Azi am ascultat vreo 2 ore numai filme despre vulnerabilitate.
Brene Brown spune că fără vulnerabilitate nu există creație.

Bucățica mea de creație este aici. Și de maximă vulnerabilitate. Și poate de vindecare.

Ca să știe toată lumea, de vreo săptămână am intrat în plin proces de vindecare a nesiguranței care mă macină, mă obosește, mă epuizează.

Sunt în curtea școlii lui Andre. Îmi pun pe GPS drumul înapoi spre casă. E același drum, de 3 ani încoace. Sunt 2 variante, mereu aceleași. Am zile când stau câte 5-10 minute să aleg drumul. Același drum de 3 ani încoace. Un drum desenat deja de GPS cu albastru, pe-o hartă cunoscută. Mă enervez pe mine că nu pot să mă decid, timpul trece și eu nu plec de pe loc. Intru într-un blocaj din cauza unui drum, același drum de 3 ani încoace. Și orice decizie aș lua trăiesc mereu cu sentimentul că cealaltă variantă era mai bună.

Iar dacă acasă mai trebuie să decid între două perdele și-o temă la un articol, la ora 12 sunt atât de obosită psihic încât numai niște vitamine și 3 cafele mă mai liniștesc.

Până acum câteva zile, când a început să mă doară corpul, cu totul. De la cafea, de la stres, de la psihic.

E cel mai greu drum al vieții mele. Și sper să ies vie din el

După 2 zile de foc din cauza unei comenzi eronate la Emag, am reușit să ies cu greu din infern. Din nesiguranța că pot lua o decizie corect, am luat decizia greșită. S-a rupt pământul în două, chiar dacă voi n-ați simțit. Au murit copii nevinovați, soarele n-a mai răsărit, iar totul în lume a fost pustiit. Că am greșit eu comanda la Emag. Am făcut retur, s-a rezolvat în maxim 5 minute, dar mie mi-a trebuit două zile să-mi revin, somn de 10 ore lângă copii și terapie cu prietena mea, la telefon.

Viața merge mai departe. Dar nu oricum. Vindecată

Azi, planul făcut împreună cu copiii era să mă duc să-l iau prima dată pe Andre de la școală și apoi să o iau pe Beti de la grădiniță.

Fix cu 30 de minute să intre în vigoare planul, l-am schimbat. Că dacă nu e bun? Poate există altul și mai bun.

– Există altul mai bun?

– Da. Să o iau pe Beti prima.

– De ce?

– Ca să se bucure că o iau mai devreme. (prima greșeală.  NU MĂ BAG ÎN PARTEA CEALALTĂ DE RELAȚIE! Nu știu ce vrea Beti, nu știu care a fost ziua ei, de ce să presupun?)

– Și mai de ce?

– C-am auzit că uneori e bine să le faci surprize copiilor, să îi iei mai devreme de la grădiniță. (a doua greșeală. ȘTIU CĂ NU TOT CE CITESC/ AUD SE APLICĂ COPILULUI MEU)

– Și mai de ce?

– Să petrec timp cu ea. (a treia greșeală. OGLINDESC NEVOIA MEA ÎN OCHII COPILULUI MEU).

M-am dus spre Beti. Am așteptat 20 de minute să se deschidă poarta grădiniței, moment când deja întârziasem să-l iau pe Andre.

Deznodămîntul

Se deschide poarta, intru fugind la Beti, o văd din ușă și-i zâmbesc:

– Pe bune, mamiiii? De ce-ai venit așa repede? N-am apucat să mă joc deloc!

Să mai zică cineva că nu primești copiii de care ai nevoie.