-
Când nu știi, Universul te iartă! Când știe că știi, nu mai poți fugi!
Azi se împlinește o săptămână de când nu am mai deschis facebook-ul, iar sentimentul de libertate și de timp care a prins alte valențe este uimitor. – Și cum, n-o să mai ai Facebook? Păi nu acolo este comunitatea ta, am fost întrebată de zeci de ori. Prima clarificare primită după ce am luat decizia să ies de pe FB a venit exact a doua zi, adică joia trecută, când am avut prima întâlnire din @Ai puterea de a-ți scrie propria poveste! Din 5 tipologii pe care le are omenirea clasificate în Human Design, grupul întâlnirii conține 4, ultima fiind cea mai rară, reprezentând aproximativ 1% din întreaga populație a…
-
În spatele unui părinte echilibrat, stă un profesionist care îl ascultă
Primul moment când am simțit că sunt pe aceeași lungime de undă cu un medic, emoțional vorbind, că înțelege problema dincolo de: ce vă doare, ce ați mâncat la prânz și stați să vă iau o tensiune, a fost când m-am dus cu Beti la un homeopat ca să pun capăt unei dermatite atopice de care nu mai scăpa. Nu vreau să diminuez sub nici o formă importanța medicilor alopați fără de care viața noastră ar fi fost cu siguranță mult mai grea și dureroasă, dar imi asum când spun că puțini sunt cei care se străduiesc să mențină un echilibru între om și profesionist. Cunosc câțiva pentru care sunt…
-
Când ajuți o mamă, o familie întreagă zâmbește!
Articolul de astăzi face parte din proiectul caritabil pe care mi l-am propus să-l desfășor anul acesta, invitându-vă în fiecare 25 ale lunii să licitați pentru un produs sau un serviciu, iar banii strânși vor merge la o cauză pe care o voi alege din cele care vin spre mine, cerându-mi ajutorul. Luna trecută am licitat o carte Destin de mamă și un joc de emoții, iar cei 200 lei oferiți de Helen Ghidirin au mers către Stefănel, un băiețel diagnosticat cu SMA1. Poate vi se pare puțin, dar luați-l ca un strop de bine într-o mare de greutăți, ca un zâmbet de copil într-o zi de terapie dureroasă. În…
-
Întâlnirea care mi-a schimbat viața
În dimineața aceea, când m-am trezit, am deschis ușa larg spre mare și mi-am umplut plămânii de aer sărat și răcoros. Mi-am făcut o cafea la aparatul pe care mi l-am adus de acasă special pentru această întâlnire și-am inspirat, din nou, aer sărat și răcoros. Încercam să iau din fiecare moment toată seva, cea mai dulce și liniștitoare pentru întâlnirea ce urma să fie. Mihaela ieșise din cameră, iar când s-a întors, m-a găsit îmbrăcându-mă cu o salopetă. – Cred că o să-mi iau altceva pe mine, i-am spus în timp ce mă chinuiam să mă desfac din nou, la fermoar. – Îți stă atât de bine, rămâi așa!…
-
Eu sunt Iasmina!
Până la tabăra lui Rozi de la Portița, poveștile terapeutice erau ceva simpatic și drăguț, utile mai ales să-i învețe pe copiii mei să-și înțeleagă emoțiile. Am biblioteca plină de astfel de cărți și jocuri, mi-au fost și îmi sunt în continuare utile, mai ales în momentele de ”povestea de noapte bună”, astfel că le-am asociat mai mereu cu copiii și nicidecum cu adulți. Desigur, nu-l întâlnisem încă pe Jean Baptiste Manitou. Omul cu tobele, i-aș spune eu, cu toate că ceea ce cară după el sunt departe de a fi tobe, pe numele lor real de djembeuri, parte din Metoda Totem sunt instrumente muzicale care prin bătaie cu degetele…
-
Povestea celor trei cutii (III) – Nimic nu este mai presus decât fericirea ta!
Am comandat de la Gruni 3 cutii. – Pentru cine sunt cadourile astea? m-a întrebat Beti când le-a văzut pe toate aranjate, pe măsuța de la intrare. Una este pentru Vanessa, prietena mea care după 8 ani de România se întoarce la ea acasă, în Portugalia. A doua este pentru mătușica Oana cu a cărei zi de naștere dăm cep la sticlele de prosecco și rose, în timp ce bărbații transpiră lângă grătar și copiii mănâncă înghețată în loc de cină. – Și a treia? – A treia e pentru mine! – Pentru tine? Păi ce, e ziua ta? Nu trebuie să fie ziua noastră ca să ne amintim să…
-
Primim copiii de care avem nevoie
Azi am ascultat vreo 2 ore numai filme despre vulnerabilitate. Brene Brown spune că fără vulnerabilitate nu există creație. Bucățica mea de creație este aici. Și de maximă vulnerabilitate. Și poate de vindecare. Ca să știe toată lumea, de vreo săptămână am intrat în plin proces de vindecare a nesiguranței care mă macină, mă obosește, mă epuizează. Sunt în curtea școlii lui Andre. Îmi pun pe GPS drumul înapoi spre casă. E același drum, de 3 ani încoace. Sunt 2 variante, mereu aceleași. Am zile când stau câte 5-10 minute să aleg drumul. Același drum de 3 ani încoace. Un drum desenat deja de GPS cu albastru, pe-o hartă…
