Una e să iei decizii, alta e să fii ferm în decizii!

Cine n-are un bătrân să-și cumpere, zice o vorbă din popor. Și cine o fi fost poporul ăla, mare dreptate a avut.

Eu n-am chiar un bătrân dar mă pot lăuda cu o prietenă mai în vârstă ca mine pe care a bucurat-o viața cu un bărbat cam pe tipologia bărbatului meu: corporatist, rol plin de responsabilități, asumat până dincolo de șosete, mai ales cu finanțele.

Doar că trăind câțiva ani în plus și acumulând experiență, pare că uneori știe exact ce sfaturi să-mi dea când eu nu mai văd decât un polonic în cap și-o ușă trântită-n nas. Bașca mai e și vecină cu mine, deci când ți-e lumea mai dragă și nervii trântiți pe pereți vine la mine cu chef de vorbă și de relaxat spirite.

La ultima bere băută într-o vineri seară la ei acasă, casnicele din noi am pus-o de-un vis măreț – să ne cumpărăm uscătoare. Adică, sora geamănă a mașinii de spălat rufe, aia de te scapă de întins prin casă cămăși, uniforme, chiloți și sutiene, iar pe majoritatea le bagă în dulap direct călcate.

Un fel de vis devenit realitate, dacă ar mai știi să facă și masaj și curat prin casă. Eu, de fapt, atât mai vreau că un cocktail știu să mi-l fac și singură!

Seara se încheie cu bărbații noștri fericiți fără să știe ce-i așteaptă, iar noi stabilisem că ea se va duce să facă cercetare de piață pentru că eu mă mut și nu am foarte mult timp la dispoziție.

La o săptămână vine cu rezultatul final: o mașină de uscat cu pompă de căldură, consum redus, preț accesibil.

Nu ne mai rămânea decât să ne anunțăm bărbații că în viitorul cel mai apropiat cardul va fi debitat cu o sumă frumușică de bani pe motiv că ”fericirea soției tale nu e pe gratis”.

Eu cad pe gânduri, prietena mea jubila.

– Când o să audă domnul meu că vreau uscător o să i se facă rău instant, parcă-l și aud comentând, spun eu cu glas tare, pierzându-mi parcă așa, din interes. Îmi veneau acum tot felul de gânduri: că de ce să-mi cumpăr, că e scump, că de fapt nu-mi trebuie, că de ce să-mi mai bat capul să mă enervez că n-o să vrea….din astea de om care evită discuțiile și supărările, care pentru el fericirea lor e mai importantă decât relaxarea lui.

– Auzi, da la tine cine se ocupă de haine?

– Eu.

– Întinde el vreo șosetă?

– Nu.

– Te ajută la călcat?

– Nu.

– Ai nevoie de haine și trebuie mereu să speli?

– Da.

– Știi ceva? Dacă tu ai nevoie de uscător, ai tot dreptul să-și iei uscător. Sunt treburile tale ce țin de casă, iar așa cum tu nu te bagi peste lucrurile lui, nici el nu trebuie să se bage peste lucrurile ce țin strict de munca ta. Îți simplifică viața un uscător?

– Daaaaa!

– Atunci, ce mai aștepți?

Și cu astea fiind spuse, vine bărbatu acasă

Iar eu, așa, într-o doară, cu casa plină, din nou, de haine, spun:

– Ah, abia aștept să-mi cumpăr un uscător!

– Nu cumpărăm nici un uscător! răspunde el ferm.

O fi el ferm dar încă n-a văzut-o pe însăși șefa casei dezlănțuită.

– Ba cumpărăm și e imediat!

– Ba nu cumpărăm! Deciziile astea nu se iau în comun? Ca într-o familie?

– Se iau atunci când ne privește pe amândoi. Atâta timp cât tu nu mă ajuți cu hainele, decizia o iau EU, iar EU îmi cumpăr uscător!

– Și până acum oamenii cum uscau, tu cum uscai, cum de nu ți-a mai trebuit uscător până acum? Și nici măcar nu e de bani, e de consumerismul ăsta, mereu să cumpărăm, să cumpărăm….

– Auzi, uscătorul mă face fericită, îmi face viața mai ușoară, mă relaxează și nu mă interesează absolut deloc ce fac alții. N-ai zis tu că vrei să mă vezi fericită? Fericirea mea e să îmi cumpăr uscător.

Răsuflă greu.

Eu zâmbesc.

– Și acuma că e clar, bucură-te, bărbate, femeia ta știe ce vrea!

Nu-i așa că e minunat să fii ferm în decizii cu fericirea la pachet și nu să decizi doar cum vor alții, pe frustrările de mai târziu?

Sursa foto