Mama care și-a uitat copilul la școală

Nu știu cum stați voi cu nervii, dar eu, uneori, dar doar uneori, vorbesc singură, plec după pâine și mă întorc cu șervețele umede, mă roagă copiii să le fac ceai și e gata după 2 zile, iar soțul meu e plecat de-acasă și-am uitat unde s-a dus. Sper să nu citească asta că iar o să-mi scotă ochii că sunt atât de aeriană că nici măcar nu sunt atentă la ce vorbește cu mine.

Ceea ce nu este deloc adevărat! Sunt foarte atentă, doar că am multe idei în cap și uneori, se mai ocupă locurile, iar câteva informații rămân pe dinafară. Important e că știu că e plecat și când se întoarce.

În plus, cine a zis că pentru a evita să mănânci seara prostii spală-te pe dinți s-a înșelat rău. Numai cine n-a deschis o pungă de Lotto la 12 noaptea nu știe ce gust ușor de fluor și brânză se contopește-n gură.

Miam, miam!

Dacă ar fi să urmez sfaturile tuturor cărților de dezvoltare personală, acum n-aș fi stat pe o canapea comodă, cu părul ud de la o super baie făcută în cadă, prima după 5 ani, mirosind în jurul meu a curat și proaspăt, ci aș fi stat peste niște cutii prăfuite strânse de la casa de unde am plecat și puse alandala unde ne-am mutat, pentru că eu, acest adult mândru ajuns la vârsta de 38 de ani, m-aș fi gândit înainte de toate la binele meu, implicit la binele celor din jurul meu și m-aș fi dus la sală, m-aș fi plimbat în parc, aș fi citit o carte și-aș fi lăsat toate milioanele de lucruri de făcut pentru o dată când m-aș fi simțit în putere și cu bateriile pline.

Acuma, sincer, face cineva așa ceva? Lasă totul grămadă și se duce la îmbrățișat copaci în parc?

În afară de soțul pe care l-ai rugat acum 3 săptămâni să monteze o draperie și încă n-a avut timp, pentru că n-a terminat planul de implementare a șurubului în perete?

Or fi și oameni din aceștia, dar eu până la copacul din parc mai alerg pe 3 culoare: dacă nu fac curat în casă, trimit emailuri, dacă nu trimit emailuri, mă ocup de copii, dacă copiii au dispărut suspect în camerele lor, fac mâncare. Iar dacă nu fac mâncare, mă reîntorc la munca de birou care niciodată nu se mai termină.

Ieri, cu o jumătate de neuron salvat de la epuizare am plecat cu cea mică la balet. Cumva, undeva departe în memorie plutea în derivă amintirea că soțul meu e plecat, undeva….., și că nu îl va lua pe cel mare de la fotbal, în timp ce eu sunt la balet. Se înțelege, că toate opționalele se pun la aceeași oră că doar n-am avut vreodată pretenția să-mi fie viața de mamă simplă. Am ajuns la balet, am lăsat copilul în fustiță să se scălămbăie pe niște spaliere, cam ce făceam eu gratis la ora de sport acum 25 de ani, și în loc să mă duc să-l iau pe cel mare de la fotbal, subsemnata s-a îndreptat către Carrefour unde și-a amintit că vine Moș Nicolae și ar trebui să cumpere ceva cadouri.

M-am dus pe la haine, apoi, am trecut pe la paste de dinți și-am citit toate etichetele exponatelor, iar când am ajuns în dreptul raionul cu cidru bun de mure că dacă tot e plecat soțul de-acasă să fac ceva provizii, mi-am amintit brusc că dacă el e plecat înseamnă că cineva a uitat

– COPILUL!!!!!

Am băgat rapid 2 sticle de cidru în sacoșă, că dacă tot intrasem să le și iau, zic, și-am luat-o la goană ca fugărită de urs.

Am alergat disperată la recepție să anunț că voi întârzia când Beti va ieși de la balet și îi transmit să mă aștepte liniștită că mă întorc cât de repede pot.

Am făcut 20 de minute până la Andre, îl găsesc jucând fotbal pe teren:

– Andre, Andreeeee, haaaaai! Strig eu, făcând-o mândră pe mama a cărei gură o auzeam de la 3 străzi distanță când mă chema acasă de la balconul de la etajul 4, din Bacău.

– Nuuuuuuu! Mai vreau să stau!!!!!

– Hai, că e Beti singură!!!!!

– Bine, vin!!!!

Și mai zice că n-o iubește pe soră-sa.

Iar slalom prin București, acum fac 25 de minute că e un semafor stricat și haos în jur, ajung cu inima sărindu-mi din piept, pregătindu-mă pentru tantrumul vieții pentru că, știți voi, cei mici sunt mai firavi, mai speriecioși, iar fetele preiau din temerele mamei.

Când am ajuns, abia trăgându-mi sufletul, Beti mă aștepta la recepție, picior peste picior:

– Mami, de ce respiri așa greu?

Chiar, de ce?

Sursa foto