-
Copilul face atâtea opționale că nu mai are timp să-și descopere pasiunea
Nu știu exact ce zic psihologii despre cât, cum și de la ce vârstă ar trebui să înscriem copilul la opționale, ceea ce urmează să vă povestesc este exclusiv experiența mea. Nu că până acuma n-ar fi fost, dar cred că acest subiect este primul dintre puținele despre care nu am citit aproape nimic. Asta și pentru că treaba cu opționalele la noi a venit pe neașteptate. Pe când avea 4 ani jumătate, Andre a început să ne bată la cap că vrea să facă fotbal. Inițial ni s-a părut ca glumește, apoi că iar glumește dar mai insistent, până când a început să meargă în mijlocul iernii cu pantalonii…
S-ar putea să-ți placă și
Sunt mamă și declar că nu sunt multitasking
Aș vrea…..lumea la picioare!
Bacău, oraș al devenirii mele
-
Lăsați copiii să renunțe, să-și tragă sufletul și să observe. Vor face astfel loc pasiunii și împlinirii
– Să nu renunți, să nu renunți, să nu renunți niciodată! – Ești puternic, vei învinge! – Nu te lăsa! Luptă! Se aud mii de voci motivaționale ieșind prin toții porii comunicării secolului 21. Și totuși cred că a renunța conștient pentru a lăsa locul pasiunii, uneori descoperită mai târziu, e mai inteligent decât a lupta pentru satisfacția de moment a altora. Să fie vreo 2 ani de când și-a dorit Beti să meargă la balet. Iar eu, ca toate mamele care ar fi mutat munții din loc pentru fericirea copilului ei s-a apucat să caute sală de balet. În plus, când ai doi copii, iar cel mare face deja…
-
Mama care și-a uitat copilul la școală
Nu știu cum stați voi cu nervii, dar eu, uneori, dar doar uneori, vorbesc singură, plec după pâine și mă întorc cu șervețele umede, mă roagă copiii să le fac ceai și e gata după 2 zile, iar soțul meu e plecat de-acasă și-am uitat unde s-a dus. Sper să nu citească asta că iar o să-mi scotă ochii că sunt atât de aeriană că nici măcar nu sunt atentă la ce vorbește cu mine. Ceea ce nu este deloc adevărat! Sunt foarte atentă, doar că am multe idei în cap și uneori, se mai ocupă locurile, iar câteva informații rămân pe dinafară. Important e că știu că e plecat…
-
Știți în ce se transformă cei care își rezervă cu prosoape, vara, șezlongurile la mare?
În bunici care rezervă cu haine locurile din sălile de așteptare. După un an jumate de căutat sala de balet perfectă pentru Beti, vă anunț că am găsit-o. Nu știu nimic despre profesori, premii sau recomandări, dar ce-a fost cu adevărat important am bifat: loc de parcare și să intre fără mine la curs. Am crezut că l-am prins pe Dumnezeu de-un picior când am văzut ca au și vestiar decent, loc de așteptare cu canapele și fotolii, un aparat de cafea și loc s-o bei relaxat. Cu alte cuvinte: – Când mai faci balet, iubirea mea, că lui mami-i place tare mult. Dar cum ar fi fost să fie…
S-ar putea să-ți placă și
Copilul anxios, rezultat al amenințării și condiționării
Poţi să-mi spui….Dina
– Te aud, te văd, te iubesc!
-
Gestionarea lacrimilor la copii, această Golgotă a vieții de mamă
Tot aud de educație cu blândețe, să nu țipăm la copii, să nu pedepsim, să nu le oferim chiar totul, să punem limite, să fim fermi dar blânzi, să îi ajutăm să se dezvolte în ritmul lor. Cu calm și răbdare. Cât de bine, dar mai ales cât de simplu sună toate astea Dar ce înseamnă să nu țipăm la copii? Putem să ridicăm vocea cu 2-3 tonuri sau deloc? Ce înseamnă să nu le oferi totul? Îi trimiți în două tabere, dar nu le cumperi a treia pereche de adidași cu luminițe? Chiar dacă știi că îi va folosi până la ultima suflare? Le dai înghețată dar nu le…
