-
Mâine o să ni se pară cea mai frumoasă zi
Ieri, Facebook-ul mi-a adus aminte de o fotografie făcută acum 5 ani. Iat-o! Andre avea 4 ani, iar Beti, 2. Locuiam într-o casă mai mare, într-un cartier rezidențial cu asfalt pe stradă, puțin praf și parc sigur pentru copii. Aveam garaj și nu era nevoie să curăț niciodată mașina de zăpadă, era mereu încălzită iarna și scoteam cu ușurință sacoșele de cumpărături direct în casă. Aveam femeie la curățenie, la călcat, doar mâncarea mi-o făceam singură. În schimb, ca mamă și om eram epuizată. Treceam prin cea mai grea perioadă a vieții mele, copiii erau mici, Beti plângea continuu când o duceam la grădiniță, schimbasem deja 2 grădinițe, eu lucram…
-
Mama care și-a uitat copilul la școală
Nu știu cum stați voi cu nervii, dar eu, uneori, dar doar uneori, vorbesc singură, plec după pâine și mă întorc cu șervețele umede, mă roagă copiii să le fac ceai și e gata după 2 zile, iar soțul meu e plecat de-acasă și-am uitat unde s-a dus. Sper să nu citească asta că iar o să-mi scotă ochii că sunt atât de aeriană că nici măcar nu sunt atentă la ce vorbește cu mine. Ceea ce nu este deloc adevărat! Sunt foarte atentă, doar că am multe idei în cap și uneori, se mai ocupă locurile, iar câteva informații rămân pe dinafară. Important e că știu că e plecat…





