Puterea intenției
Vorbeam zilele trecute cu o prietenă psihoterapeut și din una în alta îmi spune că aș fi foarte conectată la nivel spiritual cu lumea înconjurătoare, dar mai puțin conectată cu terestrul. Și că ar trebui să fac ceva în acest sens.
Nu m-a mirat să aud asta, de când mă știu pe lumea asta, înainte simt și apoi trăiesc. Filtrez aproape totul prin emoție și tind să fac de cele mai multe ori lucruri pe care nu le pot explica, dar la final, e uimitor cum toate prind sens.
În schimb, partea terestră îmi cam lipsește, asta e adevărat. Nu sunt genul de îmbrățișat copaci prin parc, asta și pentru că urăsc insectele de orice tip și am această idee stranie că trunchiurile copacilor sunt pline de furnici, țânțari și tot felul de alte gângănii pișcătoare.
Nici mersului desculță prin iarbă nu sunt mare fan, mai ales de când am văzut un șarpe tolănit în fața casei.
Deci, practic, tot ceea ce înseamnă pământ evit inconștient.
Așa că, atunci când prietena mea mi-a spus că ar trebui să mă conectez cu terestrul, am întrebat-o foarte curioasă cum aș putea să fac asta dat fiind că am toate limitările de mai sus. Și sincer, n-am nici un fel de atracție să lucrez la ele. Acum 2 zile am sprayat o armată de furnici care-și făcuse autostradă la mine în casă.
Mi se părea ceva imposibil! Că eu dacă nu simt să mă fac prietenă cu furnica, nu mă fac! Poate să fie ea regina furnicilor și salvatoarea planetei!
Însă pe cât de complicat mi se părea mie toată situația, pe atât de simplu mi-a dat ea soluția.
– Dacă ar știi omul cât de mult lucrează o simplă intenție!
Acesta-i un moment când eu rămân de obicei, tablou!
– Adică….cum?
– Îți pui intenție că asta vrei să faci! Și uneori, e suficient!
Adică, îmi pun în cap, așa, ca o dorință și mâine se întâmplă?
Nu chiar, dar pe-acolo!
Am stat apoi și-am prelucrat-o, că doar mă știți analitică din fire, și-am realizat că toate dorințele mele de până acum, aproape toate, alea cele mai mari și care m-au muncit cel mai mult, mi s-au îndeplinit pentru că am repetat zile, ani în șir, intenția mea.
Oamenii mai credincioși îi spun rugăciune.
– Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine! spun cei mai mulți dintre ei.
Unii chiar spun că s-au rugat la Dumnezeu și le-a arătat calea, drumul, uneori în vis, alții simt, au premoniții.
E puterea intenției! Puterea rugăciunii.
Eu m-am simțit aproape toată viața o persoană care nu se potrivește sistemului. La școală nu excelam, aveam impresia că profesorii nu mă înțeleg, asta și pentru că aveam un tip practic de învățare care nici în ziua de azi nu se cultivă la școală, citeam cărți pe care cei de vârsta mea nici nu le cunoșteau și visam să devin vegetariană.
Așa că, în acest context, toată viața mea am visat să întâlnesc pe cineva care ”să mă accepte așa cum sunt”. Practic, acesta a fost laitmotivul vieții mele. Interesant totuși, că în ciuda faptului că păream complet nepotrivită, simțeam că cineva, undeva este în căutarea mea. Și mi-am dorit să-l întâlnesc.
Ceea ce s-a întâmplat la 4000 km distanță, într-un loc unde niciodată în viața mea nu aș fi gândit sau visat.
Este incredibil cât de puternică este intenția pe care o trimitem în univers.
E ca o cameră închisă și dacă nu-ți propui să o deschizi, treci pe lângă ea ca pe lângă o toaletă când n-ai nevoie să faci pipi.
Despre cum am scris cartea ”Destin de mamă” am povestit în vreo trei rânduri. Ani în șir mi-am spus că eu nu sunt în stare să scriu cărți. Mi se părea că numai de-alde Creangă și Eminescu sunt în măsură de așa vis suprem, nu eu care abia scriu niște articole pe un blog. Dar cu toate astea, simțeam că dacă nu voi scrie cartea asta și mâine mor, voi muri nefericită.
Orice reușisem să fac în viața asta se anula complet. Și e păcat de Dumnezeu să simți asta! Dacă simți că aia-i calea fă pe dracu-n patru, scuzați plasticitatea, și du-ți visul la bun sfârșit! Ești doar la o intenție distanță!
Când am început să schimb perspectiva și să mă trezesc dimineața cu gândul care la început m-a speriat de m-a luat naiba că îndrăznesc să spun cu voce tare:
Voi scrie cartea asta!
Lucrurile au început să se miște. Am văzut că am un blocaj pe undeva și m-am dus la terapie. Apoi, mi-am făcut curat în program, m-am reorganizat cu totul și m-am apucat să scriu. Am 7 versiuni la carte, dar cartea în sine e doar una, versiunile sunt doar eu și munca mea sisifică de a crede că voi reuși! Și-am reușit pentru că nici o zi n-a scăpat fără intenția că
Voi scrie cartea asta!
Iar aici mai e ceva. Când pui în scopul cărții fericirea ta, nimic din critica distructivă a celor din jur nu te mai atinge. Intenția nu e doar să te ajute să găsești drumul, ci te face să simți împlinirea la nivel visceral, individual, să jubilezi în propria ta viață.
Și știți voi, cine jubilează în propria viață, strălucește în lumea întreagă!
M-am întors acasă hotărâtă să fac intenție pentru a mă reconecta cu pământul. Eram chiar curioasă ce-o să iasă din treaba asta: o să las furnicile în casă, o să mă apuc să mă împrietenesc cu țânțarii, mă fac alpinistă?
În două zile a venit soțul acasă cu 20 de kg de pământ să se apuce de plantat salată. Nu am plantat cu el, dar mi-am replantat orhideele și florile din ghiveci care erau în moarte clinică după ce am stat 1 lună plecată în vacanță.
La o săptămână după, am făcut rezervare să mergem la munte, să facem trasee prin pădure. E prima dată când organizez așa ceva, pentru că până acum noi nu plecam la munte decât la hotel cu piscină. Asta-i viața când te-ai căsătorit practic cu oceanul, dar universul are căile lui.
O să continui cu intenția de reconectare cu terestrul, îmi place să fiu luată prin surprindere, îmi reglează sistemul de așteptări și de acomodare la necunoscut.
E un exercițiu care mă ajută să văd acele ușițe care stau închise în semibeznă, te enervează că ai vrea să ajungi la ele, să vezi ce e dincolo, dar ba nu ai hârtie igienică la baie, ba nu ai lumină afară, ba sunt țânțari și te pișcă și mai bine stai în zona de confort. O știi și e sigură.
Dar dacă, dincolo e o altă carte pe care vrei s-o scrii? Sau jobul visurilor tale? Poate o călătorie la care ai visat? Un om pe care-l aștepți? Sau un copil care te așteaptă să fie născut.
*** Cartea Destin de mamă este o reprezentare cu tușe ironic-amuzante a vieții de familie de astăzi, precum și a universului interior al femeii contemporane, răvășite și supraîncărcate. Dina a găsit soluția de a te lăsa, ca femeie, în ghidajul instinctului și al intuiției feminine, recunoscute ca fiind salvatoare, plus o bună educație – adică ceea ce știi după ce ai uitat tot.” (Oana Moșoiu, soră, trainer, voluntar, profesor, mamă ș.c.l)
