O mamă singură pe străzile Londrei (I)
– Respiră, Dina! Respiră!
Spui mereu să ne oprim și să respirăm, iar tocmai tu nu te mai oprești. Stai un moment și respiră!
M-am oprit în loc cu harta-n mână.
Vizitează tot ce poți! auzeam în urechi ultimele cuvinte ale ”omului meu de bază”. Imaginează-și că ceea ce vezi acum stă la baza întregii noastre istorii. De aici a început aproape totul.
– Dar mie nu-mi plac muzeele!
– Doar știi că nici mie nu-mi plac muzeele. Și totuși, când eu le-am vizitat mi s-a părut totul extraordinar de frumos.
Creierul limbic funcționează ca un ceas elvețian
Ca o limbă lipicioasă, ba dulce, ba amară sunt luată pe sus și întoarsă în timp vreo 30 de ani. Lumea în care mi se spune ce să fac îmi stă acum la degetul mic.
Du-te la școală, ia note bune, vino să-ți arăt la mate, mergi la pregătire, nu ai voie bomboane, nu te du la petreceri, nu sta după ora 10 seara afară, nu-mi place de băiatul cu care umbli, trebuie să iei la facultate, vizitează tot ce poți din Londra, altă șansă nu mai ai.
– Oprește, Dina și respiră!
Privesc harta turistică pline de semne și monument, colorată și atrăgătoare. Sunt complet pierdută. Unde sunt? Unde mă duc? Ce vreau să fac? Nu o să am timp să vizitez totul. Tu ce vrei să faci?
– Mergi și vizitează tot ce poți! se aude vocea amigdalei în cap.
– De ce-am venit aici? mă întreabă sufletul timid, ca un cățel zgribulit și ud, scăpat ca dintr-o furtună.
Eu ce-mi doresc cu-adevărat?
Ridic ochii din hartă și privesc în jurul meu.
– Parcă eram liberă!
Iluzie ce ne faci să credem în tine, ca mai apoi să îți bagi colții puternici în fibrele stufoase ale amintirilor ce nu ne mai dau pace.
În dreapta mea, un spațiu mare se amenaja pentru Parada Gărzilor pe Cai, mare atracție turistică.
În stânga mea, Parcul St. James mă invita să visez și să fac ce-mi propusesem de acasă că voi face în această călătorie:
– Să scriu!
