Pentru fiecare pas în față, cineva rămâne în spate
Și se numește evoluție. Și nu toată lumea este pregătită, poate și este dispusă să evolueze împreună cu tine.
Nu mi-a fost simplu să concluzionez că este absolut corect să-i lași pe cei dragi în urmă dacă nu se mai aliniază principiilor tale de viață, dacă scopul tău este unul mai înalt.
Se confirmă astfel, într-o formă mai spirituală, mai matură, povestea Puiul dintr-a treia (?), când mama și-a lăsat în urmă puiul cu aripa ruptă și-a plecat în țările calde cu restul copiilor.
Extrem de tristă povestea, însă lecția de a asculta de mama este o ramură din lecția de bază a evoluției umanității în orice nivel am discuta: material, psihic, emoțional, și anume, cine nu este pregătit va rămâne mereu în urmă.
Și în urmă nu înseamnă că va muri de foame, va rămâne fără serviciu sau nu va mai putea pleca în vacanțe exotice, în Bali.
Uneori, se poate întâmpla chiar inversul, cei care nu pot să-și depășească statutul să poată material, mai mult decât cei care pot și una și alta, dar într-un echilibru care satisface atât individul, cât și colectivul, respectiv, evoluția la nivel global.
Știu, sună pompos acest ”evoluție la nivel global”, dar, la modul concret este despre ce facem în ograda noastră, cum vorbim, cum rezolvăm conflicte, cum îl acceptăm pe cel de lângă noi așa cum este, cum nu vrem să-l schimbăm pentru că vrem, ci îi arătăm prin exemplu propriu că se poate și altfel.
Acum 2000 de ani oamenii mâncau direct cu mâna din farfurie, astăzi, folosim cuțitul și furculița. Acum 2000 ani nimeni nu se spăla pe dinți, astăzi o facem de două ori pe zi. Acum 2000 ani traversam continentele cu barca, astăzi o facem cu avionul. Acum 2000 ani lumea trăia cu teama de zei și dumnezei, astăzi, ușor – ușor, înțelegem că Dumnezeu e în fiecare dintre noi când trăiești în armonie cu tine și cu cei din jur.
Au murit mulți oameni și mai tineri și mai în vârstă ca să ajungem astăzi unde suntem. Se numește evoluție.
O afacere are nevoie să moară ca să se nască alta mai bună, birocrația unei țări are nevoie să se transforme ca să răspundă noilor nevoi ale comunității. La nivel personal avem nevoie să lăsăm în spate idei învechite, oameni care prin comportamentul lor nu ne mai ajută să ajungem acolo unde vrem, obiceiuri care ne țin pe loc pentru a face loc, cu încredere și curaj, noului care abia așteaptă să fie primit în viața noastră!
Citeam zilele astea o analiză care mi-a plăcut tare mult și cu care sunt de acord, respectiv, copiii care se nasc cu erori în ADN-ul lor și care astăzi sunt considerați bolnavi, în realitate, ei dețin informația evolutivă a unei noi specii umane.
Ce curaj să poți vedea altfel lucrurile când o planetă întreagă te arată cu degetul!
De fiecare dată când apare la TV un nou caz de un astfel de copil ajuns la maturitate bine mersi, ne minunăm când în realitate, suntem martorii unei evoluții absolut normale.
E de aplaudat, desigur și mai ales de încurajat un astfel de proces! Dar dacă lumea ar fi mai deschisă spre astfel de cazuri, dar am schimba frecvența din: e un copil bolnav, în: e un copil al viitorului, părinții ar fi mai curajoși să accepte că nu au copil problemă, ci un copil fără de care nu am evolua, populația ar empatiza mai ușor cu procesul, iar mediul mai suportiv în a-i oferi cele necesare pentru un astfel de salt al unei întregi generații.
Posibil să sune SF ce spun eu aici, dar nu e ca și cum nu am oameni care vin azi să-mi spună că se întâmplă exact ceea ce le-am zis eu acum luni de zile.
Salvați acest articol și ne auzim peste vreo 10 ani :)
Și până atunci, faceți un efort să trăiți mai conștient față de schimbările din jurul nostru.
Pentru că nu toată lumea poate, vrea și este pregătit.
Și indiferent cât de mult îi iubim pe cei din jur, fie că vorbim de o evoluție individuală sau colectivă, pentru fiecare pas în față, cineva rămâne în spate.
Iubiți-vă suficient de mult ca să nu fiți voi!
