Viața bate bancul cu neveste în bucătărie
Era un banc pe vremuri cu două babe care după 20 de ani au ieșit din pușcărie și au mai stat câteva ore la poarta închisorii să-și termine discuția.
Și mai era o dată un banc în care Țața Ileana se întoarce de la poartă după 3 ore:
– Unde-ai fost nevastă?
– Am stat la poartă cu Mărioara.
– Și de ce n-ai invitat-o în casă?
– Se grăbea.
Viața e mai mult decât un banc bun
Acum trei zile, seara părea la fel ca oricare alta de până atunci. Copiii se jucau în grădină cu al doilea adult în rang de părinte, iar eu pregăteam cina.
Cu o mână am scos legumele din frigider, cu alta tigaia din dulap. Cu un picior închideam ușa de la frigider, în timp ce cu un ochi priveam afară după copii, iar cu celălalt căutam untul din priviri.
Când toate membrele și simțurile au revenit la bază, am observat pentru prima dată în 3 ani de când viețuiesc alături de unul dintre prietenii mei cei mai buni, aragazul, că acesta are un ochi în plus. Adică, un al cincilea, în mijloc.
– Hmmm, ce-o face ochiul ăsta așa mare, aici, în mijloc? La ce-o fi bun? m-am întrebat eu, având chef de senzații tari la ceas de seară.
I-am dat drumul și-am mutat tigaia grill pe ochiul tocmai descoperit. La un calcul simplu, am realizat că dacă 10 felii de dovlecel și 3 de vânătă se coc la ochiul mijlociu în 12 minute, la ochiul mare acestea pot fi gata în mai puțin de jumătate din timp.
N-am fost bună la mate, dar calculul ăsta mi-a ieșit brici. Și-am fost tare mândră de mine, astfel c-am dat focul tare, ca să sărbătoresc.
în timp ce tăiam cu spor vânata din meniu și întorceam cu sport dovlecelul aromat, am zărit-o pe vecina mea pe geam, afară.
– N-am mai văzut-o de mult pe Valentina, își spune mama funcționând pe cafea și vitamine. Ia să mă duc s-o salut un pic și să văd ce mai face.
După trei subiecte diferite de discuție: copii, vacanță și reașezarea planetelor în sistemul solar după excluderea lui Pluto
– Niiiiinooooooo, niiiiiiiiiiiinooooooooooooooo, niiiiiiiiiiiiiiiiinooooooooooooooooooooooooooooo, începe să sune în tot cartierul o alarmă îngrozitoare.
Eu mă uit la vecina mea, ea la mine.
– Ce-o fi? ne întrebăm amândouă uitându-ne mirate la casele din jur.
Mai stăm, mai așteptăm, ne uităm la mașinile din jur, soneria urla din toți rărunchii.
– Cred că e de la vecina mea, cu casa lipită, zic eu aproape convinsă.
Iese vecina despre care tocmai vorbeam.
– E de la dumneavoastră, spune ea.
– De la mine? Păi eu n-am alarma pusă.
– Sigur e de la dumneavoastră, că eu nu am alarmă la casă.
Alerg spre casă, intru în bucătărie, iar din fumul de nepătruns se aude o voce:
– Unde-i fost nevastă?
Si eu am patit ceva similar. Am pus legumele la fiert pentru cel mic si m-am dus 2 minute sa vad ce face in patut. Apoi m-am apucat sa il alaptez. Si mi-a reamintit alarma ca am ceva pe foc. Sau mai bine spus ceva la afumat. Sunt tare bune alarmele astea pentru mame uituce.
Pe mine ma uita Dumnezeu la laptop iar cratitile au de suferit.
Eu de aia nici nu deschis laptopul până nu se culcă copiii. Chiar s-ar produce o nenorocire :)