Mama în delir, partea în care a luat metroul, a încurcat adresa și i-a scris lui Moș Crăciun
Când s-a împărțit pe Pământ organizarea – copacii la copaci, animalele domestice pe lângă casele oamenilor și cele sălbatice prin junglă și păduri, eu tocmai visam să mă fac vânzătoare la magazinul de dulciuri. Ce-o fi avut una cu alta nu știu să vă spun, dar această situație mi-a prescris să am o soartă precum cea a bomboanelor vrac. Colorate și amestecate, când într-o pungă pofticioasă, când într-un borcan prăfuit uitat pe raft.
Petrecerile de Crăciun, un vis devenit la realitate. La metrou
În seara în care am decis să iau prima dată metroul după 5 ani de mers cu mașina, eram invitată la o Petrecere de Crăciun. Acum câțiva ani mi se scurgeau, la propriu, ochii la toate petrecerile la care era lumea invitată și numai eu nu. Acum, abia mai fac loc în agendă între spălat haine, hrănit copii, cumpărat cadouri și schimbat cauciucuri la mașină.
Ce evoluție!
Ploua cu găleata afară și eu abia îmi spălasem mașina după 3 luni în care nici farurile nu mai reușeau să răzbească prin stratul de praf.
Și cum ploua așa cu găleata și mașina mea arăta fix ca și cum ieșisem dintr-un safari de pe Centura Bucureștiului din spatele unui camion, m-a luat o jale și-o durere că mai cheltuisem și la Jumbo bugetul pe ianuarie în cadouri de Crăciun. Așa că mi-am zis:
– Unde mă mai duc eu cu mașina la petrecere, la Unirii? Nu găsesc parcare, nu pot să beau, sunt super obosită, lasă, mai bine merg cu metroul. N-am mai mers de 5 ani, ce poate și așa de rău?
Și-am coborât la metrou.
– Bună seara, care metrou merge la Unirii?
Doamna se uită mirată la mine. Eu la ea.
– La Unirii? insist eu.
– Luați metroul care vine, îmi răspunde ea calm.
– De la ce linie?
Se uită și mai insistent la mine. Mă studiază.
Eu nu înțeleg nimic.
– E o singură linie…vedeți? E un singur metrou, vine și pleacă. E capăt de linie aici. Vă duce direct la Unirii.
Doamne, știu, acuma da, știu, am păcătuit 11 luni și-ntr-a 12-a mă trimiți în haos să-mi pierd mințile cu totul.
Am așteptat 10 minute, timp în care am început să râd singură de mine și-apoi să-mi plâng de milă. Era o boală din asta, când o dai dintr-o extremă în alta, dar eu nu sufăr de nimic. Mi-a venit doar așa, pur și simplu, gândul ăsta. Fără nici un motiv serios.
M-am suit în metrou, 2 oameni și cu mine 3. M-am relaxat. Ce frumos e la metrou. Nu se bagă nimeni în față, nu trebuie să dai prioritate, vezi oameni ca tine în jurul tău, mi-a plăcut tare mult. Chiar și înghesuiala de la Unirii mi-a dat un sentiment de viu. Decât la semafor 35 de minute, la ACELAȘI SEMAFOR, mai bine aștepți metroul cu o carte în mână.
M-a lăsat metroul exact la locația petrecerii. Niciodată în viața mea n-am fost la o petrecere la care să ajung atât de simplu. Și pentru că mi s-a părut mult prea simplu, am văzut un magazin deschis și-am intrat. Timpul se scurgea în favoarea mea.
Shopping? Unde? Cercei? Pârtieeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee!
Mi-am cumpărat o fustă și-o pereche de cercei. Nu mai spuneți la nimeni că bărbatu n-a aflat. Dormea când am ajuns eu acasă.
O să aștept momentul ăla, peste 2 luni, când o să zică:
– Ți-ai luat fustă nouă?
– Nouă???? O am de nu știu când. N-ai observat-o tu. Niciodată nu observi când îmi cumpăr ceva nou.
După ce am cheltuit bugetul și pe februarie, am ieșit fericită din magazin și m-am îndreptat spre scări salutând portarii care se uitau lung la mine. Parcă au avut așa, o tendință să mă întrebe unde mă duc, dar mi-am întors privirea rapid pentru că era evident că mă duceam la petrecerea de la etajul 1…sau 2……
Gol peste tot. Brusc și deodată, s-a trezit și Dumnezeu după băuta de Moș Nicolae și m-a văzut pe mine un pic dezorientată:
– Auzi, îi dăm și ei un sens pe ziua de azi? s-au întrebat băieții între ei.
Așa că de nu știu unde mi-am amintit brusc, că petrecerea nu e la Unirii. E în alt colț al Bucureștiului și nu am nici cea mai vagă idee de ce drumurile m-au scos fix în capătul opus.
Dragă Moș Crăciun,
Știi că nu ți-am scris niciodată până acum. Și tot până acum ai scăpat ba cu niște ciorapi, ba cu o pereche de cercei, bine, și câteodată cu câte un parfum din ăla bun.
Dar ascultă bine la mine. Că nu repet de două ori. Anul ăsta te rog să vii, să pleci și să-ți vezi de cozonacii tăi. Și de la anul, te aștept în august cu-o vacanță în Bali ca să fie toată lumea fericită.
Că de Crăciun ninge, plouă, lumea fuge după portocale, unde să mai stau eu la rând să-l cumpăr ba pe Skye, ba pe Rapunzel lui Beti. Iar Andre știi ce vrea? Coș de baschet în cameră! Normal că mi s-au încurcat coordonatele. Ce știi tu, umbli fleaura pe la alții când ar trebui să stai lângă nevasta ta acasă și să-i faci un ceai cald. Că umblă virozele peste tot și-aveți și voi o vârstă.
Hai să ne simplificăm viața la amândoi.
Ce zici, o facem de la anul?
Salutări spiridușilor,
Dina Trambulina
