Nu se știe niciodată când copiii vor face liniște ca tu să termini paragraful

Am terminat de citit ”Despre scris” a lui Stephen King. Nu intru în detalii, e o carte destul specifică cu tehnici de scriere creativă. Însă ceva mi-a plăcut tare mult și vreau să dau mai departe.

Citește mult, scrie mult

Este prima regulă de a deveni bun în această meserie.

Și ca în orice altă profesie, exercițiul contează foarte mult. Una e să fii educator în primul tău an de învățământ, alta e să fii avut deja vreo 5-6 generații de copii și părinți, pe lângă ei, de gestionat.

Una e să faci biscuiți de ieri, alta e să fii făcut de cel puțin 20 de ori cu doi copii după tine.

Și una e să scrii azi un articol, peste o săptămână altul, și alta e să scrii în fiecare zi. Asta ca să răspund și la întrebarea ce mi se pune cel mai des de colegii de breaslă:

– Cum reușești să scrii în fiecare zi?

– Greu, dar nu simt. Aș putea să scriu în fiecare moment din viața mea, dacă ar fi posibil.

Îmi doresc să excelez la un moment dat în domeniul acesta. Vreau să fiu bună în meseria asta! Chiar dacă o să mă prindă 60 de ani, o să scriu la azil, fericită! (Și-o să mă plătească Seni să povestesc despre scutecele pentru adulți.)

Știți vorba aia: dacă o să faci ce-ți place cel mai mult, nu ai să lucrezi nici o zi din viața ta.

Și mai e una, dar mai bine vă pun o poză:

Am făcut ce-a zis King, dar (cred că) am eșuat

Revenind la King, el mai zice ceva interesant: Că oriunde pleacă, ia o carte cu el. Că nu se știe niciodată când stai la rând la medic sau la un ghișeu, timp cât să citești 2 pagini în plus. Sau pe o bancă în parc sau la spălătorie cu mașina.

Mi-am ridicat atunci ochii din carte și mi-am spus:

– Am plecat cu 3 cărți după mine în vacanța asta și n-am luat nici una cu mine la plajă. Oare aș fi avut timp să citesc în timp ce copiii se jucau în nisip sau se dădeau cu trotinetele prin parc? Sau poate când jucau fotbal în fața casei?

Mi-am propus să experimentez fenomenul în următoarele zile. Mi-am băgat repede cartea în geantă, că 2 pagini nu sunt de ici de colo.

În prima zi, am fost la piscină. Afară cam friguț, apa rece, din 5 în 5 minute trebuia să fiu pe fază ca să-i scot pe copii din apă, să-i încălzesc. Abia apucam să mă așez pe șezlong, de unde să mai citesc 2 pagini?

Apoi am plecat la plimbare cu tricicletele. Andre a jucat fotbal cu niște copii, Beti s-a dat pe un tobogan. Acolo, da, cred că aș fi putut citit mai mult două pagini, dar îmi era teamă că uit de copii și mă afund în povestea cărții. Și dacă există un minim de risc în ceea ce privește copiii, eu nu mi-l asum. Indiferent de carte și poveste.

A doua zi, am stat în casă. Cartea după mine. Abia găsesc pagina corectă că Andre se apropie de mine:

– Mami, tu de ce citești așa mult?

– Ți se pare că citesc mult? întreb eu cu ochii cât cepele.

– Nu, dar aș vrea să te joci cu noi!

– Așează piesele că vin, mai am un paragraf și termin.

Povestea cu cititul încheiată.