De aia unii trăiesc 100 de ani

E ora 8 seara și copiii nu se mai dau plecați de la plajă. E un vânt de-mi clănțăne dinții în gură, am rămas singuri pe plajă dar mi-e drag de ei când îi văd cu mucii pân` la brâu de la apa rece ca gheaţa. Semn că se distrează.

– Încă 5 minute, mami!

– Te rugăăăm!

Cum abia au început să se joace singuri, fără să mai strige:

– Maaaaamiiiii, o dată la 3 secunde, încerc să prelungesc și eu momentul cât de mult pot. Precum guma aia ”topitoare” de pe vremea comuniștilor, luată pe sub mână de la nișe polonezi din fața Alimentarei. Încă nu mi-e clar dacă e doar în imaginația mea sau ei chiar veneau din când în când înainte de 1989 și vindeau bunătățuri din Fiat-uri cu coverturi în geam.

Până la urmă reușesc să-i urnesc, eu măresc pasul spre mașină, ei agale după mine.

– Haideți, că trebuie să mergem și la magazin.

– Nu vreeeem, de ceeee?

– Să luăm pește pentru cină!

Asta-i partea cea mai palpitantă când ești în vacanță singură cu copiii. Că nimeni nu te-așteaptă cu mâncarea făcută, nici cu cada plină, nici cu patul făcut.

Ajungem la magazin. Beti e în chiloți, Andre la bustul gol.

Negociem ca ei să mă aștepte în mașină că le cumpăr ceva bun. Da, fac și din astea să nu mă credeți vreo sfântă. Știu, într-o zi voi plăti scump, dar nu e acel moment ca să-mi pese acum de asta.

Mă mișc repede prin galantare, apuc 5 mere galbene, niște banane, iau și Oreo pentru categoria ”ceva bun” și mă opresc la pește. Aici, 2 oameni în fața mea. 15 minute. Pentru că nimeni nu se grăbește, nimeni nu are copiii lăsați în mașină, toată lumea e fericită și răbdătoare. Doamna de la pește curăță o pisică de mare. Între timp, eu am învățat pe de rost toată oferta cu tot cu prețuri. Asta ca să nu intru în fibrilație. Oricum, sângele îmi fierbea și ajunsesem la al 30-lea Tatăl Nostru.

”Și nu ne duce pe noi în ispită” și pleacă pisica către o lume mai bună.

Următorul vrea niște creveți. Asta de la ”Crez” mi se trage, că am aplicat artileria grea când am văzut cât durează să tranșezi un pește.

– Dumneavoastră? îmi vine mie rândul.

– 3 bucăți din-nu -știu -ce -pește- mi s-a-părut- mie-bun. Pac-pac, gata.

Acuma, dacă am stat atât, nu-mi iau și eu o pisică la pachet, mai ales că e la super ofertă? Vreau și-o pisică.

– Bucăți?

– Bucăți.

După 30 de Tatăl Nostru de la doamna care urma, am primit pisica-n pungi. Și dacă tot am răbdat atât, cumpăr și-o juma de kil de creveți, ca să-l fac pe Andre complet fericit.

În drum spre casă, am prins și-o sticlă de rose la ofertă ca să fie cina târzie dar bine meritată.

În mașină, copiii m-așteptau liniștiți. Tot de la ”Crez” mi se trage, garantat!

Ora 9 seara. Mi se întunecă privirea.

Când mai gătesc, când le mai fac baie, când mai lucrez?

Prind suta cu mașina aia care-n curbe se comportă ciudat, dar copiii sunt fericiți cu aerul condiționat natural. Se joacă cu o pungă care zboară prin mașină. Știu, eu și Flinstone. Dar numai cine n-a mers singură cu copiii flămânzi în mașină, nu știe câtă bucurie poate aduce o pungă zburătoare cu voință proprie.

Ajung în trombă acasă, frânez brusc, cobor rapid, iau sacoșele după mine.

Lângă casa noastră, o bătrână cu mâna-n gips culegea niște lemne.

– Bună seara, ce mai faceți? o salut eu cuviincios.

– Bună seara, a fost o zi bună de plajă azi, nu? răspunde ea, în timp ce copiii mei coboară semi dezbrăcați din mașină.

– Da, bună, dar ne-am întârziat și acum ne grăbim să pregătim cina.

– Lăsați, că aveți timp….. noapte-i tânără, răspunde ea, calm, în timp ce strângea cu o singură mână câteva lemne pentru acasă.

Răbdare, răbdare, răbdare. Și când nu mai puteți, din nou răbdare!

Mi-a scăzut moralul la jumătate.

Unde mă grăbesc atât? Copiii sunt bine, nu plâng, nu fac crize, cina-i gata în maxim 30 de minute.

Îi țin lecții lui Andre să fie calm, să mănânce încet, să se spele pe dinți 3 minute, fără grabă și repezeală.

Iar eu, în dorința mea de a le avea toate la punct, la program, la timp, fac exact ce-l învăț pe el să nu facă.

Poate nu se vor culca la 10, dar din când în când mai sunt și excepții.

Plus că azi chiar a fost o zi bună de plajă.

***Despre cartea care te binedispune în vacanța de primăvară-vară și să sperăm că nu și de toamnă: ”Destin de mamă este o reprezentare cu tușe ironic-amuzante a vieții de familie de astăzi, precum și a universului interior al femeii contemporane, răvășite și supraîncărcate. Dina a găsit soluția de a te lăsa, ca femeie, în ghidajul instinctului și al intuiției feminine, recunoscute
ca fiind salvatoare, plus o bună educație – adică ceea ce știi după ce ai uitat tot.” (Oana
Moșoiu, soră, trainer, voluntar, profesor, mamă ș.c.l)

Sursa foto