Mai bine să râdem, că de plâns suntem sătui
Săptămâna trecută, jumătate din Românie s-a distrat pe seama modului în care femeile fac grătar, un text portughez tradus și adaptat de subsemnata.
A fost copiat și distribuit, ajungând probabil la mii de oameni fără ca cineva să menționeze sursa.
Am descoperit asta, vineri dimineață pe la 1.30 când terminasem de scris articolul din ziua respectivă și am văzut mesajul de la soră-mea cu link la o pagină de Facebook unde trona textul meu:
– Ăsta-i textul tău. Fără sursă.
Știți care a fost primul meu gând?
– Ce tare sunt! Le-a plăcut așa mult încât a ajuns pe pagini de care nici n-am auzit.
Povestea are, de fapt, alt înțeles
Prin clasa a III-a, auzisem de la sora mea, ori îmi citise într-o carte, ori spusese ea la un moment dat, nu-mi amintesc clar sursa exactă, o comparație pe care am reținut-o de drag ce mi-a fost de ea: ”umbrele copacilor păreau niște castele cu turnurile până-n cer” sau ceva similar.
Până în ziua de azi am rămas cu o atracție deosebită pentru comparații, iar cele mai multe, cele mai faine și mai distractive le-am găsit în Xanax, dar asta e cu totul altă poveste.
Comparația cu copacii, cum spuneam, mi-a rămas în memorie până la prima compunere pe care am avut-o de făcut la română și am folosit-o cu atâta poftă, că abia așteptam să se facă zi, să o pot prezenta în fața clasei. Am transformat toată acțiunea în așa fel încât să folosesc comparația și să sune bine până la final. Nici măcar n-am folosit-o mot-a-mot, a fost ceva similar, dar cu toate astea:
Ce-a făcut doamna învățătoare?
Mi-a tăiat toată compunerea cu roșu și mi-a scris mare: COPIAT!
Nici un cuvințel din toată compunerea aceea nu mi-a fost recunoscut. Nici unul.
A fost greu să-mi spună:
– Bravo, fetiță!
Mi-a spus, în schimb:
– Ești o hoață!
Fără probe.
Grătar, să nu uit să scriu despre grătar!
Articolul cu grătarul a fost scris în aproape 2 ore și am stat până la ora 2 noaptea să-l traduc, să-l actualizez, să-l completez.
– Mai stai? m-a întrebat soțul când s-a dus la 12 să se culce.
– Mai stau. Am de scris ceva pentru mâine.
Îmi cădeau ochii în gură de somn, de oboseală, dar aveam un articol despre grătar de scris, ca să distrez comunitatea care mă citește.
Ceea ce fac nu e plătit (încă o dată pentru mama, nu am carte de muncă), nu e meseria mea, e ceva ce-mi face plăcere să fac dar care costă enorm de multă energie. Pentru că în ziua aceea m-am trezit la 8, am stat cu copiii, am făcut mâncare, am fost în parc și n-am stat un moment să mă relaxez.
A doua zi, am recitit, am verificat cu soțul meu, portughez fiind, anumite cuvinte din traducere de care nu eram sigură și am dat ”publicare”. Am ales titlul și textul cu care am distribuit articolul pe Facebook în așa fel încât să evit vreun anumit furt. Paza bună trece primejdia rea, nu?
Dar cineva, o persoană, nu știu cine, a intrat pe articolul meu, l-a citit, a luat cu copy/paste fără sursă și l-a distribuit pe pagina lui ca și cum a venit de la el sau de la Duhul Sfânt.
Acest om a furat!
Toate celelalte mii de persoane care au redistribuit, sunt părtași dar nu sunt vinovații de drept.
Câți dintre noi nu primesc meme-uri, filme amuzante și dau mai departe fără nici un fel de habar asupra sursei? O grămadă.
Textele sunt însă protejate de legea din România. Nu ai voie să copiezi nici măcar o frază fără sursă, altfel riști un proces de toată frumusețea și o amendă de unii probabil nici nu pot s-o ducă. Iar partea și mai bună e că astăzi avem atâtea instrumente la îndemână încât dacă te obosești puțin, ajungi și la furăciosul clasei.
Mi-aș dori să nu mai fie cazul, nu că nu știu ce implică un proces, dar dacă viața poate fi senină, de ce s-o complicăm?
În plus, orice text, mai ales cele mărișoare de tip articol, cu peste 300 de caractere, implică o muncă de care unii sunt complet străini. Energie, timp, imaginație, har, dăruire, sunt lucruri pe care nu le înveți la nici o facultate și nu ți le dă nimeni pe gratis. Orice text reprezintă muncă. Iar munca trebuie apreciată, că remunerată este extrem de puțin în cazul autorilor.
Nu mai distribuiți fără sursă! Dacă nu o cunoașteți, scrieți că nu e voastră și cine o recunoaște să și-o revendice. Poate nu va ajunge niciodată la autorul de drept, dar măcar, ați făcut ceva în acest sens. Veți fi un exemplu de bune practici pentru cei care vă urmăresc.
Eu în clasa a III-a nu am copiat, dar experiența în sine m-a transformat:
Pentru învățătoarea mea nu eram suficient de bună să fi scris eu acea compunere. Așa că, de atunci citire, am făcut ce se spune că e indicat în situații de criză: am transformat-o într-o oportunitate!
Aceea de a scrie din ce în ce mai bine!
Atunci când îți faci treaba cu adevărat bine, oamenii te văd! Nu ai nevoie de like-uri, poze sofisticate și inimioare colorate!
Dacă tu ești bine cu tine, și ceilalți vor fi bine cu tine!
Poate că dacă nu era hoțul care să-mi fure articolul, nu era nici rezultatul să ajung la mii de oameni care, indirect, să-mi spună:
– Bravo, fetiță!
Fericirea adevărată stă în comunitatea pe care o ai alături, și căreia îi sunt recunoscătoare pentru toată zbaterea din ultimele zile, datorită vouă am ajuns să mă cunoască oamenii, fericirea mai stă în împlinirea interioară și în a face mii de oameni să râdă și să se simtă bine!
Să râdem, dragilor, că de plâns, suntem sătui!
Aaaa, uitasem de grătar!
Fetele au stabilit grătarul pentru miercuri, la ora 16.00, la Femeia 10. Adică, eu. Cea care e în urmă cu 369 de mesaje și bărbat care ajunge târziu de la birou. Femeia 1 aduce mâncarea și băutura, restul câte o sticlă de ce vrea fiecare, iar gazda face Pavlova cu înghețată (sper să iasă bună ca să vă dau rețeta).
Așa că, fetelor, om fi noi mai complicate, dar dacă vrem grătar, grătar se face!
*** Despre cartea care te binedispune în vacanța de primăvară-vară și să sperăm că nu și de toamnă: ”Destin de mamă este o reprezentare cu tușe ironic-amuzante a vieții de familie de astăzi,
precum și a universului interior al femeii contemporane, răvășite și supraîncărcate. Dina a găsit soluția de a te lăsa, ca femeie, în ghidajul instinctului și al intuiției feminine, recunoscute
ca fiind salvatoare, plus o bună educație – adică ceea ce știi după ce ai uitat tot.” (Oana
Moșoiu, soră, trainer, voluntar, profesor, mamă ș.c.l)
Și dvs ați furat. Ați tradus un text fără sa precizați sursa. E chiar mai grav. Asta cu mi a trimis cineva pe WhatsApp un text e apa de ploaie. Textul ala aparține cuiva. Cui? Nu știm, ca nu ne ați spus. Cum ziceam, tot furt e
Vă simțiți mai bine? E minunat! Sursa e necunoscută, așa cum an și scris. Am căutat textul original și nu l-am găsit decât copiat pe FB.
Textul e tradus și modificat, ceea ce nu îl face 100% al meu, dar munca aceasta trebuie menționată. Că dacă nu eram eu, nu mai era textul în română!
Vedeți ce se întâmplă cu textele vechi și autori necunoscuți.