Doamne, ce bine e să întâlnești oameni ”normali” ca tine!

Nu știu cum se face, dar de câte ori mă duc la Lidl  mă întâlnesc cu inspirația. Când eram vecină cu magazinul, aș mai fi înțeles, că dacă mă trezeai în mijlocul nopții și mă întrebai orice din galantare aș fi putut spune și câte pete aveau bananele pe ele, câte lămâi bio sunt într-o plasă și câte pere într-o caserolă.

Dar, m-am mutat unde nu cuprinzi cu ochii câmpia și pădurea, iar la Lidl ajung ca la salonul de masaj. Mă îmbrac frumos, îmi pun tocuri, nu fac nici o listă ca să mă las cuprinsă de plăcere, imprevizibil și suspans.

Îmi iau căruț chiar dacă am nevoie numai de pâine, experiența îmi spune că voi ieși cu el plin și încă 2 lucruri lipsă de care îmi voi da seama abia acasă.

Azi, cu inima bătând, am intrat pentru a doua oară din lună, notați că suntem la sfârșitul ei, în Lidl. Și cum mergeam eu așa, veselă, agale ca la plimbare în parc aud lângă mine:

– Doamne, cât poți vorbi, nu te doare limba?

Pentru o secundă am crezut că-s eu. Apoi, mi-am dat seama că eu n-am copiii după mine, deci nu sunt eu.

Doamne, da` ce bine e să auzi o mamă normală lângă tine!

Adică nu numai copilul meu vorbeşte non stop și nu numai eu sunt sătulă uneori să-l aud.

– Las` că e bine că întreabă, înseamnă că e curios, îmi spun cei din jur.

Mi-e și teamă să mai povestesc uneori, ca să nu creadă lumea că îmi doresc un copil tăcut. Da’ mai rămâne și omul fără energie, chiar nu se poate? Toate mamele merg pe baterie și numai eu am anomalie din construcție?

– Nu-ți cumpăr din alea, că sunt pline de E-uri! continui eu. Scuze, ea, mama asta normală.

– De unde știi? întreabă și copilul curios care ne spun cărțile de specialitate că va fi un semi geniu dacă pune multe întrebări. Mai ales întrebări din astea super inteligente.

– Că știu eu mai bine, răspunde mama normală. Îți cumpăr altceva.

Ce să mai zic, eu în picioare.

Îmi venea s-o pup și să-i spun că tocmai am primit cea mai bună oră la terapie, pe gratis, în magazin. M-am abținut, dar m-am dus puțin, așa, după ea, că aveam treabă în aceeași direcție.

Îi sună telefonul.

– Ce-o mai vrea și ăsta? se aude printre dinți.

Tot eu, când copilul din căruț vrea să-și ia zborul ca o pasăre măiastră, iar cel de lângă căruț mănâncă boabe de struguri direct din lada magazinului și mă sună bărbatu‘ să-mi spună că întârzie la masă.

Ea n-a răspuns. S-a concentrat să aleagă fructe, iar la rodii să negocieze numărul de bucăți cu cel mare.

– Vrei două?

– Daaaa.

– Bine, luăm două.

Apoi, drumurile noastre s-au separat. Eu mi-am continuat plimbarea, ea a rămas să-și facă cumpărăturile cu doi copii.

Am admirat-o. Așa cum sper să mă admire și pe mine lumea când o să mă audă spunând în magazin:

– Mai am spațiu în creier pentru 2 întrebări! Gândește-te bine ce vrei să întrebi că restul rămân pentru mâine!

– Păi mâine am întrebările de mâine!

– Atunci, du-te la tac-tu!

***Despre cartea care te binedispune în vacanța de primăvară-vară și să sperăm că nu și de toamnă: ”Destin de mamă este o reprezentare cu tușe ironic-amuzante a vieții de familie de astăzi, precum și a universului interior al femeii contemporane, răvășite și supraîncărcate. Dina a găsit soluția de a te lăsa, ca femeie, în ghidajul instinctului și al intuiției feminine, recunoscute
ca fiind salvatoare, plus o bună educație – adică ceea ce știi după ce ai uitat tot.” (Oana
Moșoiu, soră, trainer, voluntar, profesor, mamă ș.c.l)

Food photo created by freepik – www.freepik.com„>Sursa foto