Să vă ferească Dumnezeu de gura femeilor care au timp de shopping!

Cum vă spuneam zilele trecute, am început să mă duc la sală. Că mamă, picioare și trec anii și dacă nu acum, atunci când?

Și cum mă chinuiam eu să deschid dulapurile cu noile cartele, că uite așa îți dai seama că trece timpul iar tu îmbătrânești, când lași sala cu cheie la dulap și o regăsești peste 2 ani cu cartelă de nu mai știi cum funcționează, le aud pe vecinele de vestiar vorbind.

Știți că nu prea sunt genul să-mi bag nasul în viața altora, nici să comentez lucruri ce nu țin de pătrățica mea, dar când sunetele îți intră în urechi fără să vrei, n-ai decât să asculți.

– Bunăăăă, ia uitați fetelor ce mi-am luat!

Nu mă uit că nu vorbește nimeni cu mine. Dar bănuiesc că e vreo bluză sau ceva de încălțat.

– Ce faină eeee! Îți stă foarte bine!

– Mi-am luat-o singură, că dacă nu noi, atunci cine?

”Îmi place cum gândesc fetele astea”, își spune femeia mândră din mine. Mai bine tăceam. Da’ așa sunt eu, mă extaziez din prima ca apoi să mi le iau frumos în freză. Tipic!

– Ai dreptate! se continuă discuția.

– Da prietena ta nu pare să știe.

– Cine?

– Prietena ta. A.

– A? Alina?

– N-ai văzut cum se îmbracă? Cică nu are timp să meargă la shopping….Mă lași? Există vreo femeie să nu aibă timp să meargă la shopping?

Râsete și voie bună.

Eu tocmai primisem o lopată în cap și încercam să mă redresez.

”Da, eu!”, am strigat în gând la ele.

Și au numele de cod: MAMA!

N-or avea ele timp de shopping, dar au timp de alte lucruri: de iubit, pupat și îmbrățișat copii, aceste făpturi care compensează ne-mersul la shopping și cheltuitul banilor pe a 15-a pereche de pantofi uitați într-o cutie de câte ori vrea mușchiul lor cel deschizător de dulapuri cu cartelă.

Au timp de citit povești și gâdilit, au timp de mers în parc, admirat frunzele toamnei și strâns degețele micuțe între mâini. Au timp de teatru de păpuși, balet, fotbal și pictură, au timp de făcut codițe și cusut jambiere. Au timp de făcut clătite și plăcinte cu brânză la 6 mâini și curățat bucătăria apoi, până la miezul nopții.

Au timp de șters lacrimi și muci și mai ales au timp de băut cafea cu mamele venite în vizită în timp ce întind și niște rufe.

Habar nu am dacă Alina e mamă sau angajată la patron cu program de 12 ore de muncă pe zi și ultima dată când a văzut un magazin pe dinăuntru cumpărase un cadou iubitului sau copilului.

Ce știu sigur e că dacă nu ai timp de shopping, asta nu te face automat mai puțin femeie.

Ci din contră, te ajută să pui ordine în lucruri, să prioritizezi și să dai valoare lucrurilor cu adevărat importante pentru tine.

Și nimeni n-ar trebui luat în râs pentru alegerile lui!

 

Sursa foto 

 

 

Share This Story!

Leave A Comment