Degeaba vrem noi să fim și cu drepturi și egale și respectate dacă bărbatul tot din grotă iese
Tot aud în dreapta și în stânga despre emanciparea femeilor. Că vrem drepturi, că vrem să fim egale cu bărbații. Că acum sute de ani voiam să votăm, mai apoi să conducem mașini, să purtăm pantaloni, să fumăm, să divorțăm, să pilotăm avioane ca astăzi să conducem firme, țări și unele dintre noi să fim nu egale, ci cu mult peste unii bărbați.
Eu vă zic însă un lucru:
Degeaba vrem noi să fim rupte din soare și cu drepturi și egale dacă bărbatul tot din grotă iese.
Am citit acum vreo doi ani cartea lui Stephen King, About writing – Despre scris, unde autorul povestește cum scrie el cărțile, ce metodă aplică și alte detalii interesante pentru cei din domeniul literar.
La un moment dat spune așa, redau din memorie: a scrie este o muncă solitară. Iar de câte ori văd o carte unde pe prima pagină sunt trecute mulțumirile pentru partener, îmi spun în gând: încă unul care a înțeles.
Pentru mine, ceea ce spune King are o semnificație mult mai largă decât domeniul literar. Ar trebui să fie regulă pentru bunul mers al unui cuplu: partenerii să se înțeleagă, să-i înțeleagă celuilalt alegerea și să-l încurajeze, să-i fie aproape sau să-l lase în pace, atunci când este cazul.
Mi se întâmplă să văd deseori femei care ar putea muta munții din loc, dar acasă, tot sub papucul bărbatului stau. De fapt, toate femeile ar putea muta munții din loc, doar că nu este nimeni să le încurajeze pentru că, știți voi: femeile nu au drepturi, ele trebuie să și le câștige.
Există zeci dacă nu sute de cursuri pentru femei care le învață cum să-și câștige independența, cum să fie antreprenoare, cum să fie mame bune, cum să fie neveste bune, dar e nevoie de un curs și pentru bărbați unde să-i învețe cum să vorbească asertiv cu mama nedormită de 12 ore, cum s-o lase în pace atunci când are nevoie să plângă, cum să-i plătească biletul de avion atunci când vrea să plece numai cu fetele, la mare.
Vaaai, cum? Nevasta mea? Fără mine? Niciodată.
Ei n-au nevoie de cursuri. Le știu pe toate, mai puțin să fie la același nivel cu femeia care în timp ce el se scărpina la oo și aștepta să i se pună mâncare în farfurie, ea tocmai își făcea bagajele și pleca cu fetele, singură la mare.
Pentru că, ce să vezi? Ea a urmat ritmul secolului în care femeia se modernizează, s-a dus cu bărbatul la vânătoare de lupi cu copilul într-o mână și cu sulița în alta, a dat cu el de pământ, cu lupul, nu cu bărbatul, l-a făcut și ciorbă și friptură la cuptor, a schimbat și copilul, l-a și culcat, a băut și-o bere și-a văzut și-un film bun la cinema, cu vecinele de junglă. Iar când se întoarce acasă, vrea să găsească un bărbat la fel de modern ca ea, care i-a făcut cafeaua și-a îmbrăcat copiii să-i ducă-n parc.
Dacă, în schimb, găsești un smiorcăit cu mă-sa în telefon, povestindu-i cum l-ai lăsat singurel noaptea acasă, du-te departe cât vezi cu ochii. Sau și mai grav, dacă găsești unul care te-a confundat cu lupul și și-a luat bâta în mână, fugi mâncând pământul.
Nu înainte să-l trimiți la un curs de emancipare pentru bărbați, de ieșit din grotă și ținut pasul cu femeia modernă care aduce bani în casă, pleacă cu prietenele la mare într-un weekend, crește și copii, face și mâncare, duce și mașina în service și mai ales, dar mai ales alege să fie fericită.
