-
Cu cât îți dorești mai mult cu atât trebuie să ai un puțin de la care să pleci
Acum vreo câteva zile, în timp ce mă actualizam cu noutățile de pe Facebook mi-au căzut ochii pe o postare a unei doamne care gestionează o asociații care se ocupă cu strângerea de fonduri pentru persoane aflate în dificultate. E destul de cunoscută, probabil unii dintre voi o și cunoașteți. Iar mesajul ei spunea cam așa, redau din amintire: ”cum rareori primim mesaje de mulțumire de la persoanele pe care le ajutăm, am rămas plăcut surprinsă, parcă a zis totuși emoționată, să primesc acest mesaj de la …..prin care ne mulțumește pentru efortul nostru de a o ajuta…” Și brusc, mi-am amintit de o situație de acum vreo 5 ani…
-
Prietena mea cea mai bună
Acum 7 ani, când am devenit prima dată mamă n-aveam nici cea mai mică idee cum urma să fie. Sora mea avea deja 3 copii, locuia în acelaşi oraş cu mine și din afară ai fi putut crede cu ușurință că m-ar fi putut pregăti pentru etapa în care urma să intru. Apoi, o aveam pe nașa noastră de cununie, și ea mamă de un copil, apoi era mama mea și îl aveam pe soțul meu care îmi era mereu aproape. Am citit ceva cărți, mai citeam una alta pe un site cu bebeluși însă când m-am întors acasă pentru prima dată cu Andre în brațe, de departe eram cea…
S-ar putea să-ți placă și
Toate poveștile au Mamba lor
Ce fac copiii când e prea multă liniște în casă?
Tu ce ai făcut astăzi pentru tine?
-
Băiatul care aduce flori
Cum alergam azi cu mașina dintr-o parte a alta a Bucureștiului, ba după un copil, ba după întâlniri, am zărit cu coada ochiului pe o trecere de pietoni un băiat care ducea în mâini un buchet mare de flori. N-am fost niciodată impresionată de flori, în așa fel încât să dedic un întreg articol pe blog. O fi de la vârstă, o fi de la maturitatea de a vedea azi în gesturile mici atenția și aprecierea de A FI. Nu de a face mâncare bună, de a crește copiii bine, de a călca hainele la dungă și de a cumpăra fiecăruia produsele preferate pentru micul dejun. De a-i lua în…
-
Aprecierea naște eroi
Profesia a fost mereu un punct sensibil la mine. Primele mele amintiri sunt cu mama îmbrăcată într-o rochie movulie, vaporoasă cu brațele pline de flori. Frumoasă și extrem de iubită de toți copiii de la grădiniță. Apoi la serbări, părinții o felicitau, copiii îi săreau în brațe, pe unii i-a și cununat după mulți ani. Cu tata am imaginea lui Popey, marinarul care merge teleghidat după mirosul de spanac, dacă ați văzut desenele. Așa și el după mirosul de motorină și ulei de mașină. Are mecanica în sânge, și cred că eu l-am moștenit. De soră-mea nu mai zic. Pentru mine este model de profesionalism în meseria ei. Eu muncesc…
S-ar putea să-ți placă și
Am un copil rebel, cum îl ponderez?
În fața Moșului toți copiii ar trebui să fie egali
Poţi să-mi spui….Dina
