Masa de la ușă ascundea fluturi în stomac

În 2003, la o masă dintr-o cafenea mirosind puternic a țigară se reîntâlneau doi tineri. Era o seară tristă de toamnă târzie. Ar fi putut să ningă, în schimb vântul bătea cu putere printre blocuri, frunzele pomilor demult uscate erau aruncate cu putere împrejur. Ar fi putut să ningă, dar asta ar fi făcut tabloul mai puțin gri.

Și-au luat o masă chiar lângă ușa de la intrare, de altfel, singura liberă. Au cerut o cola și o cafea târzie. Apoi, s-au uitat unul în ochii celuilalt. Ea plângea de dor și dragoste, el o îmbrățișa puternic. În stomac aveau fluturi, iar sufletele se făceau bucăți. De așteptare, de separare. Era doar despre acum. Mâine, într-o nouă zi, timpul prindea alt sens.

Niciodată ca acum minutele nu deveneau ore, niciodată ca acum minutele nu se scurgeau în secunde. Dacă ar fi putut, ar fi tras fiecare de bucățica lui de timp, ca o plapumă în miez de iarnă, să îl dilate, să le acopere vârfurile de la picioare.

Niciodată ACUM nu era mai aprig în urgență, niciodată clipa nu s-a grăbit mai mult. Ai fi vrut să te oprești, să stai, să respiri, să privești. Ai fi vrut să zbori, să fugi, să pleci departe, fără timp și spațiu. Ai fi vrut să-ți bagi mâinile adânc în măruntaie, să scoți cu pumnii plini fluturii ce te gâdilă până-n despicătura inimii, să le dai drumul și-n zborul lor să te prinzi ușor de-o aripă.

ACUM era o cascadă de drag și de dor. De ei și de tot.

– Haide să facem o poză. Să ne amintim de momentul acesta.

– De unde ai ăsta? o întrebă curios în timp ce ea-i flutura pe la ochi un aparat din plastic strălucitor, cu film.

– L-am luat de-acasă. Ca să-mi amintesc de noi. Acum.

Fotografia s-a pierdut. Undeva, în teancul cu fotografii pe film, aceasta a plecat o dată cu distanța găunoasă dintre ei. A rămas în schimb emoția, pe care fiecare a căutat-o mai departe. Fluturii în stomac, sângele pulsând, inima bătând, așteptarea și împlinirea.

În 2018, într-o zi de iarnă cu zăpadă afară, la o masă de lângă ușă, doi tineri stau așezați. Amândoi au telefoanele în mână, fiecare căutând ceva frenetic pe ecranul lui. Își mai aruncă ochii unul altuia, în timp ce mecanic își duc cana cu cafea la gură. E aproape amiază și se simte miros de țigară electronică în încăpere. Ea își face singură poze, multe, din unghiuri diferite, apoi le verifică pe ecran. El o caută cu privirea, nu o găsește, apoi își reaprinde telefonul. Plictisit citește ceva pe ecran. Stau umăr lângă umăr fără să-și spună nimic.

30 de minute s-au scurs într-o clipă. Dar ce e jumătate de oră când distanța nu-i va separa, poate, niciodată? Când factura de la telefon pe o lună are prețul unui pachet de țigări fumat într-o zi, când fotografiile din toate unghiurile țin loc de fluturi în stomac și lacrimi de revedere.

L-am întrebat cândva pe un prieten:

– Iubești?

– Nu.

– De ce?

– Nu simt emoție, nici un tremur. Vreau să simt că am fluturi în stomac, din nou.

Ce-i ține, de fapt, pe oameni împreună?

Emoția că dincolo de orice privire plată există o mie și unu de fluturi care locuiesc împreună.

În același stomac.

 

*** Despre cartea cuplurilor cu fluturi în stomac: ”Cu bune și cu rele, viața de familie este de neegalat, iar Dina a descris-o în Destin de mamă într-un mod amuzant și cu o ironie fină care o caracterizează din plin și care face deliciul întregului roman. Nu există părinți perfecți, cum nu există nici copii perfecți. Evident, nici familii perfecte. Însă ceea ce trebuie să înțelegem cu toții este că imperfecțiunile noastre fac din aventura aceasta numită parenting una care merită trăită din plin. (Robert Diaconeasa, tată, soț, antreprenor, blogger)

 

Sursa foto

 

Share This Story!

8 Comments

  1. Ada Chindea 16/01/2018 at 15:08 - Reply

    Și uite așa te întrebi cum mai cunosc oamenii, alți oameni? Dacă nu mai există priviri fugare în metrou, în autobuz, în restaurant…
    Există în schimb telefonul în care ne facem cu ochiul singuri, în timp ce zâmbim la noi pentru un selfie.
    Mega mega mega acest articol, Dina! Ai pus punctul pe i și virgula la ț!

    • Dina Bento 16/01/2018 at 15:52 - Reply

      Astea rămân momentele noastre de dragi amintiri.

  2. DaddyCool.ro 16/01/2018 at 17:50 - Reply

    Așa frumos să scrii??? ????????????

  3. Nico 16/01/2018 at 17:56 - Reply

    Dina, mi-ai transmis un miliard de emotii! Frumos articol, frumoase ganduri! Multumesc!

  4. Geanina 27/07/2020 at 21:10 - Reply

    Foarte bine scris!
    Felicitări pentru emoția transmisa!

Leave A Comment