Momentul tatălui de relaxare

Păi dacă am tot scris despre momentele mamelor de relaxare ba sub duș în cele 3 minute de relaxare supremă cu ușa întredeschisă, ori făcând pipi cu spectatori sau visând la o seară în doi în timp ce ochii i se închid citind povestea de noapte bună, nu aveam cum să-i privez pe tați de aceste clipe rare, dar de neuitat.

Oricum, toate mamele știu că bărbații se relaxează mai mult decât femeile

Bărbații se relaxează la serviciu, în timp ce mamele stau acasă cu copiii, mai ales în perioada școlii on line. De fapt, cred că în perioada aceea, cei mai relaxați oameni au fost cei care s-au dus la serviciu în ciuda virusului care umbla dezlegat prin lume.

Apoi, se relaxează în timp ce dorm, pentru că mamele când dorm stau mereu ”de șase” să nu se trezească vreun copil și să nu nimerească baia, să nu viseze urât, să nu aibă cumva nevoie de ele și să nu-l audă.

Se relaxează chiar și atunci când se duc cu copilul în parc, pentru că în acest timp, mamele fac ciorbă, șterg ușile de la dulapuri, spală câteva mașini de rufe și dau cu mopul. Mamele când ies în parc nu se relaxează, ca să fie clar: ele aleargă, se dau pe leagăn, ba mai trebuie să facă și conversația cu vecina de la 2 care le dă copiilor mereu pufuleți când toată lumea știe că e interzis prin lege să servești cu mâncare orice copil care nu-i copilul tău.

Și mai ales, bărbații se relaxează în momentele de relaxare: când beau bere cu băieții, se relaxează când duc gunoiul, de aia îi și trimit mamele mai des la tomberon, că înțeleg nevoia de a avea câteva minute cu sine însuși, se relaxează când se uită la filme sau când fac pipi, dar se așază ca fetele ca să pară că e de durată și să justifice statul pe telefon.

Bărbatul se relaxează muncind, pentru că dacă n-ar avea ocupație s-ar auzi continuu în capul lui vocea nevestei și strigătul copilului, așa cum aud mamele ba când fac mâncare, ba când dau cu aspiratorul, chiar și atunci când au lăsat copiii la bunica, la 300 km distanță de casă, mamele tot aud copiii cum le strigă.

În realitate, bărbații sunt niște relaxați din naștere. De aia se și însoară, ca să-i mai trezească cineva din starea de beatitudine că altfel n-ar fi știut ce să facă cu atâta relaxare.

Fiți pe pace, că dacă am învățat ceva prețios în toată viața mea e faptul că universul nu doarme și fiecare primește răsplata lui!

Mamele care se supraîncarcă vor avea parte de o pană de curent exact în ziua când trebuiau să șmotruiască, să spele rufe, să calce, ca la final să se întrebe: oare ce-am făcut azi, toată ziua, că nu se vede nimic, iar bărbații supra relaxați se vor putea relaxa și mai mult cu o baie cu spumă.

Țineți-vă de cafele că e de râs!

Ieri am avut o zi destul de obositoare cu copiii. S-au miorlăit, s-au certat întruna de la jucării, în fine, nu le-a mai intrat nimeni în voie. Spre seară, nu visam decât să le dau de mâncare, să facă baie și să se culce ca să pot să-mi relaxez creierii făcuți oricum pilaf în timpul zilei.

Evident, că masa a durat o veșnicie, iar nu știu cum fac copiii voștri la oboseală, dar ai mei râd necontrolat. Și tot încerc să-i opresc, să fiu serioasă, dar e foarte greu să-i mai stăpânesc. Dacă i-ați vedea de afară ați crede că le dau ceva să fumeze! Dar nu le dau nimic, pe cuvânt, râd pur și simplu de oboseală.

Într-un moment de pauză, soțul meu care terminase de mâncat mă întreabă dacă poate să se ducă să facă el primul baie, iar eu îi spun că da.

Doar că el avea acest gând secret în minte, să-și umple cada ochi de apă și să se relaxeze ascultând muzică. Doar că nici n-a apucat bine să dea drumul la apă că a fost invadat de copiii care terminaseră de mâncat și voiau să vadă ce se petrece în baie.

– Mami! Tu știi ce face tati?

– Nu! Ce face?

– Și-a pus dopul la cadă și o umple cu apă caldă. Mă duc să fac și eu baie cu el.

– Și eu!

Cine a trebuit să transforme cada în piscina casei? Bărbatul aflat într-un minunat moment de relaxare. 2 făceau scufundări, iar salvamarul abia avea loc să-și bage tălpile în apă, de pe margine.

Cine a rămas singură în bucătărie verificându-și telefonul, cu un pahar în mână?

Mama pe care universul n-o uită niciodată.

 

*** Despre cartea care te binedispune în vacanța de primăvară-vară și să sperăm că nu și de toamnă: ”Cu bune și cu rele, viața de familie este de neegalat, iar Dina a descris-o în Destin de mamă într-un mod amuzant și cu o ironie fină care o caracterizează din plin și care face deliciul întregului roman. Nu există părinți perfecți, cum nu există nici copii perfecți. Evident, nici familii perfecte. Însă ceea ce trebuie să înțelegem cu toții este că imperfecțiunile noastre fac din aventura aceasta numită parenting una care merită trăită din plin. (Robert Diaconeasa, tată, soț, antreprenor, blogger)

Robson Hatsukami Morgan on Unsplash„>Sursa foto

Share This Story!

Leave A Comment