Așa o să te ţin în braţe
Cred că dacă ne-am oferi mai mult timp, nouă, să ne amintim cum eram noi copii, ce aveam noi nevoie și după ce plângeam cel mai mult, cred că viața noastră de părinte ar fi mai simplă.
Dacă am face pace cu noi și ne-am lăsa să fim părinți.
Pur și simplu.
E noapte și noi ne întoarcem de undeva de unde amintirea n-a dăinuit peste ani. Mama o ține pe sora mea de mână, tata pe mine. Mi-e tare somn și abia am trecut de alimentara din cartier. Mai avem cel puțin 10-15 minute până acasă. Suntem pe jos, nu-mi amintesc de ce nu avem mașina cu noi.
Picioarele mi-s grele, ochii mi se închid. Mi-e tare somn.
– Tati, ia-mă în brațe, cred că i-am spus cu glas tare. Sau poate doar am gândit.
Au trecut mai bine de 30 de ani de atunci.
– Nu pot să te iau, mi-a răspuns el. Sau poate doar am gândit.
Nu-mi amintesc cum am ajuns acasă, știu sigur însă că am tras de mine până la ultima bucățică de energie de copil de 4, poate de 5 ani. Uneori mă văd în brațe la tata, dormind. Alteori, obosită, abia îmi trag picioarele prinsă de mâna lui.
Nu știu care-i realitatea, Ion Vianu le numește paramnezii. Aceste amintiri neclare, neordonate, uneori chiar false din copilărie.
Dacă m-au făcut puternică, să nu renunț, să fiu curajoasă, habar nu am.
Dar imaginea în care eu mă preling de somn și gândul:
– Aș fi cea mai fericită dacă m-ar lua tata în brațe, îmi dăinuie și acum.
După 30 de ani
E 11 noaptea și e prima dată când ne prinde ora asta în oraș. Câteva lucruri neplanificate ne-au dat programul peste cap.
În drum spre ieșirea din magazin, Beti îmi spune:
– Mami, mi-e tare somn. Ia-mă în brațe. Sunt obosită.
Eu abia mă mișc. De când am alergat ultima dată prin casă după copii, în joacă, am o durere în spate ce nu mă mai lasă.
Dorința ei, însă, mă lovește în inimă.
Aproape șchiopătând, o iau în brațe. O strâng tare, ea închide ochii.
– Te țin un pic, Beti, da? Că pe mami o doare tare rău spatele.
– Cât poți tu, iar apoi o să te țin și eu, tare, tare! Uite-așa: și-și întinde brațele moi în jurul meu, mă strânge cu putere și-și lipește obrazul de obrazul meu.
Așa o să te țin!
