– Băi, mami, vorbește și tu frumos!
Toată ziua s-au certat.
– Hai să jucăm Jenga! le-am propus eu.
– Daaaa, Jengaaaaa, au strigat ei în cor.
Ce bine, vor amândoi același lucru, mi-am spus eu în șoaptă, fericită.
Unul a început să facă turnul, iar celălalt să-și construiască un tanc din piese. Momentul în care unul a început să țipe, iar celălalt să fure piese stătea la o milisecundă.
Doi au renunțat la Jenga în favoarea tancului, și așa am apucat să jucăm Bandito. Până când și celălalt a vrut Bandito și ne-a furat cartea principală.
Iar am strâns rândurile și am luat-o de la capăt.
Prieteni pentru totdeauna, da?
– Mami, hai să ne prinzi! îmi propun ei.
Am alergat, am făcut pe monstrul, i-am făcut plăcinte, pe unul cu brânză, pe altul cu mere, este singurul joc în care ne putem juca toți trei fără să ne certăm.
După 30 de minute de alergat în toate direcțiile, de sărit în toate felurile, de trântit pe jos și făcut ca toate animalele, m-a luat un junghi în spate că de două zile merg șchiop de piciorul stâng.
Cam atât a durat și pacea dintre noi. Că au reluat povestea în care unul țipă, altul trage, unul fuge, altul fură.
M-am supărat pe ei, i-am luat în brațe, i-am ascultat, ei pe mine nu m-au ascultat, am făcut cam tot ce am considerat eu că poate face o mamă cu blândețe și mult calm.
Eu cred că acele cărți de parenting care ne învață despre cum să ascultăm, să nu țipăm și toate celelalte sunt scrise de oameni care nu au mai mult de doi copii, nu sunt ai lor sau vorbesc despre o lume paralelă.
Am și eu momente în care cred că Dumnezeu s-a pogorât în casa noastră și i-a liniștit pe amândoi doar cu un zâmbet și-o vorbă bună, dar se întâmplă o dată la 3 luni. În restul zilelor, sfatul meu este să faceți timp special cu fiecare, în parte, altfel se complică viața.
– Băi, mami, vorbește și tu frumos!
Ora mesei m-a prins supărată și cu creierii pilaf.
– Nu vorbește nimeni la masă, vă rog! Am nevoie de liniște, am anunțat comesenii.
După 1 minut jumate, când începusem deja să mă mir că ei chiar ascultă, se aude rebelul familiei:
– Ce paste bune ai făcut!
Îl măsor cu privirea. Știu ce mă așteaptă, dar refuz să cred.
– Da, sunt foarte bune, completează soră-sa.
– Mulțumesc, răspund eu sec.
– Mami, primim înghețată? continuă Andre.
– Nu.
– Oricum, nici nu mai este înghețată, spune vulpea fără să ajungă la struguri.
– Ba da, mai sunt exact 2.
– Una mie, una ție, completează ea.
– Vă rog să nu mai vorbiți la masă, repet eu autoritar.
– Mă tem că nu mai primim înghețată, completează rebelul.
– Și eu mă tem că nu mai primiți, răspund și eu supărată.
– Băi, mami, da’ numai spune aşa, că i-a căzut mâncarea din furculiță lui Andre, mă trage de mânecă Beti.
Andre se uită la mine zâmbind pe sub mustăți. Beti vrea să fie serioasă.
– Pe bune! Spune și tu frumos!
Experții de parenting sunt rugați să ofere soluții.
Si pe mine ma enerveaza fix aceleasi lucruri…si eu am trei…si sunt deschisa la posibilitatea unui al 4 lea???? Treaba e ca ce ne supara pe noi nu sunt chestii grave: si sunt sanatosi, fericiti, nu au greutati…de aia nu asculta. Am vazut copii bolnavi, suferinzi, in greutati. Ei asculta! Ai nostri plesnesc de bine.
Asa incat ai doua solutii: intelegi ca asa se poarta copiii fericiti, fara o grija pe lume si iti mobilizezi toata rabdarea sa te bucuri de starea lor de bine, sau…
Ii responsabilizezi. In singurul fel in care se poate. Cu greutati. Te uiti cum traiesc cei in nevoi si replici conditiile la tine acasa. Plus multa munca in folosul comunitatii- adica mult ajutor dat celor nevoiasi, pe care deja i-ai identificat pt a putea replica conditiile lor la tine acasa???? personal, eu merg pe prima varianta, din comoditate, mi-e rusine sa recunosc, dar cand nu mai pot incerc si a doua varianta si…mama-mama, ce minuni face! Copiii cuminti sunt cei care stiu ca viata poate fi f grea. Chiar daca a lor nu e asa, vad indeaproape greutatile altora. Si le place la nebunie sansa de a face mai frumoasa viata unor copilasi necajiti! Mult mai mult decat noua, oricum… Succes in tot ce intreprinzi!
Prima variantă vine natural, că îți trece supărarea cu totul când îi vezi cât de creativi sunt la glume. Referitor la a doua abordare, soțul meu tinde să aplice ceva din asta, dar nu e chiar simplu.
Dar pentru că a mai crescut și cea mică, sunt hotărâtă să începem să vizităm câțiva copii din medii defavorizate pentru o înțelegere mai amplă a ceea ce reprezintă realitatea de zi cu zi.
Îți mulțumesc mult și succes mult și ție!